Motto: „Ignoranța este mama devotamentului orb.” – Robert Burton

Există un tip de om pe care îl întâlnești tot mai des. Îl vezi la televizor, pe Facebook, pe TikTok și, dacă ai puțin ghinion, chiar lângă tine în autobuz. Pentru el, lumea e foarte simplă. Tot ce merge prost are un vinovat. Și nu orice vinovat, ci unul dintre lista consacrată: Bolojan, Soros, UE, francezii, globaliștii, vaccinurile, oculta mondială… după caz. 🙂

A secat Dunărea? Evident că ne-au furat-o francezii care sunt mână-n mână cu Diana Buzoianu. Clar!

Întârzie autobuzul? E clar că Bolojan ciordește roțile, face economie la autobuze, să moară poporul de cald.

E caniculă? Ha! Așa ceva nu s-a mai pomenit! Soarele face combinații cu Soros și Ursula ca să transforme România într-un deșert și să cumpere apoi pământul pe doi lei.

Logica nu mai are niciun rol. Care logică? Ce-i aia? Important este să existe un dușman.

Zilele trecute am avut treabă prin centru și, ca de obicei, am mers cu 301. Mi-am rezolvat problema și, la întoarcere, m-am dus în stația de la Romană. Am așteptat aproape o jumătate de oră. Probabil se întâmplase ceva pe traseu. Nu m-am interesat și nici nu m-a preocupat prea tare.

Când, în sfârșit, a apărut autobuzul, lumea s-a năpustit spre uși de parcă era ultimul mijloc de transport care mai pleca din București înainte de Apocalipsă.

Bătrâni, mai puțin bătrâni, oameni care alergau disperați după un scaun cu o determinare cosmică. Îmbrânceli, coate, priviri criminale… spectacolul obișnuit. Și amuzant pentru mine, zău! 🙂

Culmea, în tot haosul ăsta, cei mai civilizați au fost niște puști. Frumoși, frumoși, cum rar mai vezi. Aveau între 16 și 25 de ani. N-au împins pe nimeni. Au stat cuminți, au lăsat toată turma să urce și abia după aceea s-au urcat și ei. Trei la număr. Doi băieți și o fată.

Mi-am zis în gând că poate generația asta chiar n-o fi atât de pierdută pe cât le place unora să spună. Și mi-a înforit nițel inima.

Autobuzul a plecat. vuuum, vuuum. Slavă cerului, avea aer condiționat din ăla bun, nu un firicel care n-are putere deloc.

Numai că liniștea n-a rezistat nici două stații. Din spate izbucnește o voce care putea foarte bine să fie folosită la alarmarea populației în caz de război. Trompetă spartă. O damă pe la cincizeci și ceva de ani, „superbă” ca un medicament care-ți rămâne-n gât, începe să urle:

„Fire-ați ai dracului cu STB-ul vostru, că am stat în soare atâta! Nu vă pasă dă popor! Numai bestia dă Bolojan e dă vină că face ieconomie la autobuze! Pă vremea lu’ Ceaușescu nu îndrăzneați să lăsați lumea să aștepte atâta în căldură și soare… Arză-v-ar focu’!”

Și dă-i înjurături, blesteme, nostalgii ceaușiste. Poporul. Trădarea. Cam tot repertoriul schizo. 🙂

Autobuz in ceaușism

Călătorii râdeau. Unii se uitau în telefon. Vreo doi o filmau. Sunt convinsă că dacă individa n-a ajuns deja pe TikTok, e doar o problemă de timp.

Eu nici măcar n-am avut chef să scot telefonul. Mi s-a făcut pur și simplu scârbă.

La un moment dat însă, din mulțime, se aude o voce calmă, dar suficient de puternică încât să acopere recitalul de grohăituri dâmbovițene.

„Mai taci, fă, dân gură, că stropești oamenii cu scuipat și-i murdărești cu resturi! Dacă mai scoți un sunet, îți trag un șut în cur până ajungi la cimitiru’ Ghencea și muști dân cavou’ lu Ceaușescu!”

În autobuz s-a făcut liniște.

Femeia a încremenit o secundă, apoi s-a întors revoltată.

„Da’ cine ești tu, mă, să-mi vorbești așa?”

Încerca să-l identifice pe nesimțitul care avusese tupeul să-i strice reprezentația.

Răspunsul a venit neașteptat, cu efectul unei pastile antipsihotice.

„Io sunt Mareșalu’ Antonescu! Hai, sictir!”

Jur că n-am mai auzit de mult o replică atât de mișto! 🙂

În două secunde, femeia s-a făcut roșie ca racul. A strâns din buze, a mai bombănit ceva doar pentru ea și… gata. S-a calmat!

Din momentul ăla, până la capătul drumului, în autobuz s-a auzit doar piuitul aparatului care validează cardurile și ușile care se deschideau sau se închideau.

M-am gândit apoi că scena asta spune multe despre România de azi, despre oamenii care au ajuns să creadă sincer că orice necaz, cât de mic, trebuie să fie opera unui dușman. Dacă întârzie autobuzul, e conspirație. Dacă e prea cald, e complot. Dacă plouă prea mult, sigur ne modifică cineva clima. Dacă nu plouă deloc, ne fură occidentalii norii.

Și, culmea, oamenii ăștia se declară patrioți, deși „iubirea” lor pentru țară se manifestă exclusiv prin urlete, înjurături și căutarea unui vinovat.

Iar dacă vreți să știți părerea mea, nu cei 30 de minute de așteptare au fost partea cea mai tristă a zilei.

Ci faptul că, pentru câteva clipe, am avut impresia că femeia aia chiar credea fiecare cuvânt pe care îl voma pe gură. Și îl crede și azi! Până la capăt. Mai bine să piară lumea decât să-și schimbe prostul părerea.

DFM 5 august 2026