Priviți-le mutrele! Serios. Nu discursurile. Nu postările. Nu steagurile și icoanele pe care le flutură. Mutrele!
Nu spun că frumusețea sau urâțenia unui om stă în trăsături. Sunt oameni cu fețe aspre și suflete luminoase. Buni ca pita abia scoasă din cuptor. Există și oameni frumoși, dar goi pe dinăuntru. Goi-goluți. De obicei, individul care n-a citit o carte-n viața lui, se cunoaște după cum deschide gura. După gesturi, după cum clipește, respiră, tușește sau calcă.
Există o urâțenie pe care timpul o desenează singur. Urâțenia făcută din răutate, din ură și din prostie. Ea se așază încet pe chip, zi după zi. Îl încordează. Îl strâmbă. Îl împietrește.
Priviți-i pe cei care urlă cel mai tare că sunt patrioți! Care se cred salvatorii României. Care sunt gata să sară la bătaie pentru țară, dar nu sunt în stare să scrie două propoziții corecte în limba pe care pretind că o iubesc.

Aceia care îi venerează pe Georgescu, pe Șoșoacă, pe Simion sau pe orice alt „profet” care le spune exact ce vor să audă. Nostalgicii lui Ceaușescu. Extremiștii. Antisemiții. Habotnicii care confundă credința cu ura și icoana cu bâta. Toți seamănă între ei, de parcă ar fi născuți de aceeași mamă beată care și-a pierdut un pantof. Cred că pe dreptul! 😉
Răutatea li se vede pe chip. Au gura pungă sau largă până la urechi, ochi vicleni, ca niște mlaștini și sunt violenți. N-ar ezita să te sugrume, dacă îi contrazici.
Și mai au ceva în comun: le știu pe toate. Sunt hidrologi. Știu unde a dispărut apa României. Virusologi. „COVID-ul n-a existat”. TBC-ul nu e grav. Poliomielita? „Ceaia”? „N-avem!”
HPV? „Du-te, domne, d-aci!”
Tot ei sunt și meteorologi vestiți. „Seceta e o minciună a globaliștilor”. „Ploaia e trimsă dă Ursula”. „Ninge cu plastic. Zăpada e artificială…”
Sunt și veterinari: „ Pesta animalelor e inventată dă Bolojan”. Specialiști în reactoare nucleare. În geopolitică. În arme și muniții. În economie. În gramatică. În toate!

Nu există domeniu la care mnealor să nu se priceapă. Dar există unul singur pe care îl ocolesc cu grijă: educația. În lumea lor, nimic nu există. Pandemia n-a existat. Seceta n-a existat. Președintele Nicușor Dan nu există. Alegerile există doar dacă ies cum vor ei. Realitatea este valabilă numai când le convine.
Apa ne-au furat-o străinii. Cine? Macron. Cum? Nu se știe. Poate cu găleata? Cu cisternele?
Și apoi îi vezi ieșind de la biserică. Au pupat moaște. Și-au frecat papornița de ele, analizele de la medic și țoalele. Și-au făcut cruce. Au aprins o lumânare. Cinci minute mai târziu îi găsești înjurând, amenințând și scuipând venin în orice om care gândește altfel.
Frățică, dacă după atâtea cruci, rugăciuni și pelerinaje ai rămas la fel de idiot și plin de ură, problema nu e la Dumnezeu, nici la moaște. Problema e în tine. Ești putred! Și urât cu spumele Mării Negre!
România nu moare doar din cauza politicienilor. Moare câte puțin de fiecare dată când prostia ajunge să fie confundată cu patriotismul. Când agresivitatea ține loc de argument. Când ignoranța se îmbracă în costum popular (cusut în China sau India!) și își spune „trezire în conștiință”. Mă lași?!

România moare și din cauza presei. O parte a ei! Din ce în ce mai subțire… 🙁
Mă uit la unii (foști) colegi, jurnaliști. Efectiv sunt mutilați la chip, nu mai sunt ei! S-au smochinit și au privirile tulburi ca un sumar de urină care indică o infecție. Aveți nevoie de antibiotic, stimabililor! Mult antibiotic! Introdus intens, pe venă!
Oameni care altădată scriau bine, arătau normal, erau curați, frumoși chiar, acum au ajuns să-l pupe-n cur pe Georgescu (ce fumați, bre?), pe alde Șoșoacă și pe restul „minunaților”, nici nu mă mai obosesc să-i scriu aici…
Dacă vom continua pe acest drum, (și nu cred că ne vom opri) nu vom mai fi o națiune. Vom fi doar o mulțime de oameni care se urăsc suficient de mult încât să nu mai fie posibilă nicio împăcare vreodată.
Și atunci nu va mai conta cine ajunge la Cotroceni, fie că poartă nădragi roșii, blugi sau se prezintă drept salvator providențial. Când o societate își pierde busola realității și respectul pentru adevăr, niciun conducător nu mai poate repara ceea ce cetățenii aleg, zi de zi, să strice între ei. Iar binele, în cazul nostru, nu va învinge. Mie mi-e clar! Și nu sunt o pesimistă de fel.
Ești ceea ce faci! Ești ceea ce gândești!
Până și Dumnezeu se îngrozește de atâta prostie și răutate. Iar El a văzut multe la viața lui!
DFM 6 august 2026

Perfect de acord!
Și ar mai fi multe de spus, dar ei tot n-o să înțeleagă, nu au cum, sunt îndoctrinați…
N-au CU CE să priceapă.
Culmea e că eu credeam că unii dintre ei au cu ce. Prieteni de-o viață, oameni cu facultate, nu „Ilie de la sculărie”…
N-au!