În urmă cu ceva timp, m-a sunat o individă, extrem de înțepată, din diaspora, care m-a întrebat dacă nu cumva am de vânzare la magazinul meu online, Artizanescu.ro 356 de farfurii cu păsări, același model, pentru că „ea e din Italea și face nuntă”. Abia ne-am înțeles la vorbă, deoarece, se mai auzea (probabil la vreun Cd-player) un nene care urla cam așa: „șase buci, șase, buci, șase buci…”.

M-am speriat nițel, dar am tras aer în piept și, cu mult curaj, am întrebat-o pe femeie, la mișto, firește: „Doamne, cine cântă așa frumos?”

Aahhhhaaa! Odată s-a înmuiat madama și a dat din casă: „Ie băiatu meu, îl ascultă pă Tzancă Uraganu!” Apoi către ăla: „Francesco, dă, mă, mai încet, că nu m-aud cu duamna asta!”

Francesco, bine crescut, a dat și mai tare măgăoaia.

În fine, să n-o mai lungesc, am reușit să-i zic „italiencei” că nu am atâtea farfurii și că nici n-aș avea cum să i le trimit la Rimini în cinci zile. Nu știu dacă s-a supărat, dar n-am mai auzit-o. Cred că mi-a închis.

Curioasă, (na!, ce să fac?) m-am apucat să caut „melodia” care povestește așa de gingaș despre cele șase părți anatomice rotunde și feminine. Și am găsit „versurile”. Nu vă las decât refrenul. E suficient. Prea suficient!

„Bateți tarabanele, să intre bucile!

Bat la șase buci, șase buci,

Șase buci frumoase, de-ți vine să le mănânci.

Două negre tuci, două de la turci,

Două brazilene, bat în ele, bat în ele,

Rak-tak… Tigdatigda solo-percuția

Buci de Africa, buci de Turcia

Și cireașa de pe tort,

Buci made in Brazilia.”

Am lăsat „brazilene”, că așa a scris autorul, o fi licență poetică? :-). Nu mă bag! Nici la „Tigdatigda” nu am nimic de comentat.

Cine e Tzancă ăsta după care freamătă atâta lume?

Iaca: „Andrei Velcu, cunoscut cu numele de scenă Tzancă Uraganul sau Tzancă de la Ploiești, este un cântăreț de manele rom din România.” (wikipedia!)

Albumele „Sistem turbat„ și „Se mișcă beat” (adânci rău, chiar filosofice, aș putea risca!) au strâns milioane de vizualizări și sute de comentarii. Ascultându-le, o anumită parte a tinerilor patriei (dar și cei mai purii, așa!) au devenit mai buni, mai înțelepți, au căpătat numeroase cunoștințe financiare și tactice despre viață, lume, sistem solar, sistem nervos, osos și, evident, muscular.

Se pare că Tzancă „bate” – nu numai la șase buci deodată, dar și la vizualizări și abonați, – aproape toți compozitorii români de muzică clasică, ușoară, rock, jazz, populară sau combinații…

Mi-am amintit de un profesor de muzică, de-al meu, căruia îi dădeau lacrimile când asculta Balada lui Ciprian Porumbescu. A murit, săracul, Dumnezeu să-l odihnească, visând la o Românie curată, muzicală și glorioasă! Mă întreb ce-ar fi zis el, dacă l-ar fi auzit, azi, pe Uragan.

M-am uitat, apoi, comparativ la un clip cu „Balada”, pus pe Youtube acum cinci ani, și la cel cu Tzancă, urcat tot acolo, în urmă cu trei luni. Balada are 847K vizualizări, iar „Bat la buci” 6,3 milioane.

Soprana de coloratură Iolanda Mărculescu are și ea mai multe clipuri pe Youtube. În nouă luni, la „Vise, amăgiri din stele”, un fragment din opera „Doamna Luna”, s-au uitat doar 16 persoane.

1-0 pentru Uragan.

Noapte bună, România!

DFM, 14.03.2023