Dintre toți regizorii români, Malvina Urșianu ocupă un loc deosebit la mine în suflet, alături de Săucan, Daneliuc, Pița, Tatos, Blaier și încă vreo trei-patru, pe care nu-i mai menționez aici, dar ei sunt acolo.

Ea, însă, e „cea mai și cea mai”.

Nu numai că mă fascinează felul cum surprinde caracterele umane, lumina, destinele, istoria, durerea și poveștile lor, dar mă cucerește cu totul, mă fură, ea, ca profesionist, ca artist al imaginilor, pentru că este o mare artistă (părerea mea!) și o bună cunoscătoare a tot ce ține de viață, de moarte, de culori. E o magiciană. Malvina este magie!

„Talentul meu, atât cât a existat, nu era de natură poetică, ci analitică și portretistică. Nu desenez niciodată nimic. Lupta mea cu foaia de hârtie este îngrozitoare. Pe platou nu am niciodată o astfel de stare. Personajele se nasc ca într-un mister al maternității.” -Malvina Urșianu

Și, da! Am cunoscut-o! Fără să vreau, fără să știu la început că e ea…

Eram în anul 1983 și m-am dus la Cinema Grivița ca să văd filmul Concurs, în regia lui Dan Pița, film pe care-l mai văzusem de vreo patru ori până atunci. Așa că-l știam. Eram la coadă. Una imensă. Până pe stradă, apoi o cotea spre dreapta. Aveam 12 ani și un pic, eram însoțită de două prietene la fel de pasionate de filme.

Stând așa și așteptând să ajungem la casă, pentru bilete, de plictiseală și fiind pline de energie, ne hârjoneam, cântam, țopăiam, ne învârteam și, evident, discutam în așa fel încât să ne dăm rotunde și cultivate. (Mai ales eu, care, atunci când vedeam că cineva mă studiază atent, începeam să-mi arăt „talentele” și să scot din mine tot ceea ce știam din cărțile polițiste sau învățasem la școală.)

În fața noastră era o doamnă. Suplă, frumoasă, cu părul închis la culoare, dat pe spate și prins într-o coroniță sau bentiță. Îmbrăcată în negru de sus până jos. Deux-pièces.

Mi s-a părut că este profesoară, avea aerul unui dascăl sever, dar, totuși, ochii ei îmi spuneau altceva: blândețe, dragoste de copii, lumină dulce, nimic prefăcut. Și, apropo de dulce. Purta pe ea un parfum cu arome de prăjitură, vanilie, ciocolată, ceva pufos și nemaiîntâlnit de mine…

„Fetelor, astâmpărați-vă!”, ne-a zis. „Sunteți domnișoare mari de-acum!” Și a zâmbit.

„Ne scuzați!”, am mârâit eu, rușinată și revoltată pe tâmpita de Luța, care nu se potolea și parcă avea un ardei iute înfipt undeva.

Apoi, doamna s-a întors către mine: „Îți plac filmele românești?”

„Da!”

„Îmi poți spune câteva pe care le-ai văzut?”

Și ce credeți că mă apuc să-i zic?

„Păi, Pistruiatul, Roșcovanul, Maria Mirabela, Veronica, Angela merge mai departe, unde am și jucat, dar mi se vede doar umbra… și Concurs.”

Femeia a râs. A dat așa, capul pe spate, și m-a întrebat: „Deci avem de-a face cu o viitoare actriță?”

„Da, doamnă! Poate! Dar nu știu dacă or să mă primească!”

„De ce?”

„Eh, sunt pitică și nasoală.”

„Hahahaha”, a râs din nou, apoi m-a întrebat:

„De regizoarea Malvina Urșianu ai auzit vreodată?”

„Nu, n-am auzit, dar am citit în revista Cinema despre ea.”

„Ce-ai citit?”, s-a mirat.

„Eeee… E o tipă mișto, superbă, face multe filme bune!”, am mințit eu, pentru că uitasem cu desăvârșire ce citisem despre ea. Văzusem poze, dar n-am reținut exact textele.

Doamna a râs în hohote și m-a întrebat ce vreau să fiu când voi crește mare.

Să mă fi văzut voi, dragii mei, cum m-am umflat în pene și în coama mea de leoaică infatuată. „O să mă fac medic legist, scriitoare sau regizor de filme (pe-asta din urmă am pus-o așa, ca să-i fac o plăcere).”

M-a mângâiat pe păr, mi-a strâns mâna dreaptă și… a ajuns la casa de bilete. A cumpărat unul singur și ne-am despărțit.

„Proasto, asta e securistă!”, mi-a zis una dintre prietenele mele foarte „istețe”.

„Proastă ești tu, tâmpito!”, i-am dat peste bot. „Te oftici că a vorbit doar cu mine, asta e!”

„Mda? Mai vedem noi!”

Și am intrat la film. M-am așezat pe fotoliu și mi-am dus mâna dreaptă la nas. Mirosea a vanilie… Parfumul doamnei de la coadă. Parcă mă atinsesem un înger. Palma mi-a rămas înmiresmată mult timp.

Când am ajuns acasă, am căutat revistele Cinema și almanahul. Le aveam. Și ce să vedeți, stimați și preaiubiți cititori?

Femeia cu care discutasem la coadă la Concurs era chiar Malvina Urșianu. Regizoarea! Am recunoscut-o imediat.

Nu vă puteți imagina cât de fericită și de mândră am fost că, fie și pentru câteva minute, m-a băgat în seamă!

Încă sunt fericită și-mi vine să duc la nas palma dreaptă, poate mai regăsesc parfumul ei…

Despre Malvina Urșianu

Malvina Urșianu, regizoare și scenaristă română, s-a născut la 19 iunie 1927, în comuna Gușoieni, județul Vâlcea, într-o familie de origine boierească.

A studiat Istoria Artelor la Institutul de Muzeografie, Paleografie și Biblioteconomie din cadrul Arhivelor Statului, iar mai târziu a participat la cursul experimental de cinematografie coordonat de Jean Georgescu, regizor, scenarist și actor.

Pasionată de cinematografie, a urmărit și a analizat pe cont propriu filme realizate de cineaști străini. Și-a început activitatea profesională ca asistentă de regie la documentarele „Petrolul” și „Pădurile”, realizate de Jean Georgescu. A colaborat cu acesta și la filmele „În sat la noi” și „Directorul nostru”. Ulterior, a fost asistenta lui Dinu Negreanu la „Nepoții gornistului”, precum și a Marietei Sava și a lui Victor Iliu la realizarea filmului „Mitrea Cocor”.

Debutul său ca regizoare a avut loc în 1957, când a început filmările pentru „Bijuterii de familie”, inspirat dintr-o nuvelă de Petru Dumitriu. Proiectul a fost însă oprit în timpul producției. A urmat filmul „Vânt de martie”, realizat tot după o operă a lui Petru Dumitriu, dar și acest proiect a fost întrerupt. În 1958, Urșianu a fost supusă unui proces de „demascare”, fiind acuzată de sabotaj ideologic și atitudini anticomuniste. A fost arestată și închisă, iar ulterior i s-a interzis să lucreze în cinematografie timp de aproximativ opt ani.

După această perioadă, între 1968 și 1987, Malvina Urșianu a realizat opt filme, ocupându-se atât de regie, cât și de scenarii. Printre acestea se numără „Gioconda fără surâs” (1968), „Serata” (1971), „Trecătoarele iubiri” (1974), „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1979), „Liniștea din adâncuri” (1982), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „O lumină la etajul zece” (1984) și „Figuranții” (1987). A urmat o nouă perioadă de întrerupere a activității, determinată de înăsprirea cenzurii comuniste. Deoarece nu accepta să regizeze scenarii scrise de alte persoane, a ales să se retragă temporar din cinematografie.

A revenit în 1995 cu filmul de televiziune „Aici nu mai locuiește nimeni”, un proiect al cărui scenariu fusese anterior respins de cinematografie. În 2002 a realizat filmul „Ce lume veselă”, pentru care, un an mai târziu, a primit Premiul Special al Juriului la Premiile Uniunii Cineaștilor din România. Distincția a coincis cu retragerea sa definitivă din activitatea cinematografică.

Malvina Urșianu a fost căsătorită cu scriitorul și publicistul Paul Anghel, care a murit în 1995.

Importanța sa în cinematografia românească

Malvina Urșianu este considerată una dintre regizoarele importante ale cinematografiei românești. Filmele sale se remarcă printr-o viziune personală, prin teme recurente și prin personaje construite în contexte istorice și sociale complexe. Criticii au privit-o ca pe o adevărată autoare de cinema, datorită stilului și preocupărilor constante care se regăsesc în opera sa.

Chiar dacă nu și-a construit opera în jurul unui discurs feminist declarat, filmele sale pot fi analizate și din această perspectivă, mai ales prin modul în care prezintă experiențele și conflictele personajelor feminine. Viziunea sa a rămas una complexă și uneori ambiguă din punct de vedere politic și ideologic, iar personajele sunt adesea puse în situația de a-și schimba atitudinile și alegerile sub presiunea evenimentelor istorice.

Malvina Urșianu a murit la 6 august 2015 și a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din București. Prin filmele și scenariile sale, a rămas o personalitate importantă a cinematografiei românești, fiind apreciată pentru stilul propriu și pentru felul în care a prezentat destinele oamenilor în perioade marcate de schimbări sociale și politice. Sursa Wikipedia

Foto preluare net.

DFM 18 august 2026