1983. Era iarnă, frig, zăpadă, gheață pe jos, un cer gri-ceaun deasupra și o tristețe neobișnuită între blocurile hâde ca niște cavouri ude.
Ieșeam de la școală, pe scara elevilor. Buluc. Aerul tare tăia ca un brici. Ne urca sângele-n obraji. Urlam, ne împingeam, râdeam, unii înjurau. Copii!
Pe trotuar, câțiva părinți rebegiți de frig și fumând își așteptau odraslele. Pe borduri erau nelipsitele pirande care vindeau semințe la cornet, acadele roz și „cingo”, adică gumă de mestecat cu surprize, bucuria noastră.
La ieșire, un elev mai mare, un golan, nu am aflat niciodată cine a fost degeneratul, m-a împins cu putere într-un maldăr de gunoi. Pe vremea aia, mulții aruncau te miri ce pe stradă… Am căzut rău, am simțit că mi-a rupt coloana.

N-am plâns, dar îmi venea. Nici n-am înjurat, n-am avut când, a fost prea brusc totul. Am aterizat pe burtă, peste borcane sparte, hârtii, cărți rupte, coji de ouă, de cartofi. Nu m-am rănit, eram bine îmbrăcată. Dar, printre toate astea, mi-a atras atenția ceva strălucitor. O fotografie.
M-am ridicat în genunchi, peste deșurile menajere, și am întins brațul spre ea. Am luat-o. Uraaa! Era a mea!
Dar imediat, o altă spurcăciune, care a văzut cum am căzut, a trecut pe lângă mine și a scuipat pe poză, stricându-mi bucuria.
Cu lacrimi în ochi, am șters bucata de carton de haina mea și m-am dus acasă. Acolo, ore în șir, am privit-o…
Mă fascina femeia frumoasă din palma mea. Pe spatele pozei scria 1941.
Am păstrat-o până azi. Nu știu cine a fost. Nu știu cum se numește în realitate. Dar, în serile grele de ceaușism exasperant, mi-a înseninat copilăria, pentru că inventam povești incredibile despre ea. Am botezat-o Miruna.
„Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.” 🙂 T.A. – Testament
DFM 17 septembrie 2026
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU-
Mateescu Daniela Cristina
Sau aici:
RO43 REVO 0000 1319 80981152
Cod BIC/SWIFT REVOROBBDaniela Mateescu
Doar dacă vrei! Mulțumesc!
Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.
Alte năzbâtii scrise de DFM:

O minune de om esti si tu, Dănuța!
Si o enigma, cum ramai asa prospata si autentica intr-o lume de fake.
Sunt și eu un om care visează. Și greșește. 🙂 Mulțumesc!
Mulțumesc! Incerc… Fac și eu ce pot, nu ce vreau! 🙂 Te pup!