Curge peste noi un jet de lavă care urlă
Ninge cu foc, ninge cu pudră roz
Ninge cu berze
O flacără se zbate cu gâtul tăiat deasupra noastră.


Tu mă iubești fără să mă vezi
Fără să știi că într-o zi vom fi atinși de buza morții


„Te visez mereu, dar uit tot dimineața”,
mi-ai zis și ai zâmbit.
Te cred, dar nu mai am loc sub cerul ăsta ca un sicriu, baby!
Fă-mi rost de altul, mai adânc, mai cu aer…

Sufletul meu e o pasăre cu limba smulsă…
Vreau să mă plimb cu bicicleta pe lumea cealaltă și să iau mâinile de pe ghidon
Vreau să-ți conduc mașina încet și cu frică
Vreau să-ți cos un nasture și să te strâng în brațe până îți vine să taci:
Dance me to the end of love,
Dance me to the end of love…


Și nu uita să tai iarba de lângă lacul de smarald!
Lacul nostru pe care mi-l prinzi sub scobitura jugulară


Sărută-mi cămașa, baby, apoi arunc-o-n mare
Noi suntem arbori cu rădăcinile încrucișate de unsprezece ori
Cine ne taie urăște iubirea
Eu n-am vrut decât să-ți răstorni visele peste buzele mele.

DFM 11 august 2026