Sâmbătă 6 iunie 1987

Azi am învățat „Nivelul de trai”. Ce minciuni! Ce tâmpenii! Aberații, vorba lui Șerban care mă îndeamnă să mă gândesc la mare, la Costinești, la valuri și pescăruși, în timp ce mă chinui să tocesc despre naționalizarea principalelor mijloace de producție. 11 iunie 48. Trecerea de la economia capitalistă, exploatatoare, la cea socialistă, centralizată.

Minunatul stat român a preluat întreprinderi industriale, bancare, miniere și de transport, punând astfel bazele unei economii planificate și „siuperbe”, cum zice Some.
Nu pot să învăț!!! Dar TREBUIE să rețin căcaturile astea. Măcar că e vorba de țara mea, nu? E cultură generală. Plec dracului în America și nu știu când s-a făcut naționalizarea, râd și curcile din California de mine!

Luni 8 iunie 1987

Mai e puțin și dăm treapta. Nu am chef de nimic. Îmi stă gândul la altceva, nu mă pot concentra, nu pot reține nimic. Adică pot, dar uit imediat. Repet, repet, repet! E greu, ale dracu’ de lecții, cu cine le-a inventat!
În clipa asta, când scriu, casetofonul zice:
„Say you, say me
Say it for always
That’s the way it should be…” Lionel Richie. Mi-a cumpărat tata caseta asta din talcioc. 150 de lei. L-au păcălit ăia, probabil era beat-cuc și altă pasăre.
Și… să nu uit: m-am mai și reîndrăgostit ca o cretină! În loc să recapitulez logaritmii, visez la ăla din Pajura, futu-i Pajura mă-sii și cu cine a pus-o pe harta Bucureștiului! Și în inima mea…


Apropo, m-a sunat Cătă. Cică l-a mușcat un câine și e în spital. Nu pot să mă duc la el. E la SMC și… chiar nu am când.


Aoleuuu! Proasta pământului! Pune mâna și învață la CSP, că o să ajungi să-ți dea ordine una ca Mimi Papuc, o să te pună să speli pe jos prin raioane sau la ICL Alimentara, o analfabetă, boarfa boarfelor, călărită de toți arabii din Regie de pe când avea doar 14 ani!
Deschide ochii! Învață!

…
Sunt singură în camera mea și scriu la geam pentru că mi s-a ars becul. Laurențiu de la scara 3 nu-l lasă în pace pe Filip, care strigă în disperare la mă-sa. Am sentimentul ratării. Simt că n-o să iau examenul. Simt!
Am plâns azi de m-am umflat. Nu știu de unde am atâtea lacrimi. Mă doare-n gât.
Mama a fost de noapte, în schimbul trei, și tata, evident, a venit beat. Nici n-am vorbit. Ce să discut cu el?

Luni 15 iunie


Nu am dormit deloc azi-noapte. Ieri am fost la ștrand, la Poligrafie, și m-am ars tare. Ne-am dus pe insulă înot și ne-am certat cu Cristi Babau pentru că ne stropea ca un idiot. Am fost mulți. Era și Sorin din Pajura, Nuța, Lecuța, Adina de la mine din clasă, Săvuloaia, frate-miu.

În mijlocul lacului, tot agitându-se ca nebuna, Nuțica și-a rupt sutienul și a rămas în țâțele goale. Bine că nu are decât niște țâmburi, e un băiețoi. A început să zbiere la mine, era să mă și înec de râs: „Fodorina, mi s-au rupt ciocanele, ajută-mă!”

Auzi la ea! „Ciocane”, în loc de ațele de la sutien.

Rădea tot ștrandul: „I s-au rupt ciocanele lu aia…”
Ce puteam să-i fac eu? Hă?

Marți 16 iunie


Azi vine Diriga în clasă, toată îmbujorată și evident emoționată, și ne zice că nu mai facem ore, mergem la Sala Palatului să fluturăm eșarfe tricolore, că nu știu ce paști pă mă-sa de conferință cu Ceaușescu se petrece!
Uraaaaaaaaaaaaa! Ne-am bucurat și ne-am dus. Pe drum cântam: I can lose my heart tonight și Stop the rain in the night…
Acolo am stat patru ore în picioare, am turbat. Noroc că ne mai prosteam noi, dar… a fost dezagreabil, ne era foame. Eu am făcut pipi prin boscheți cu Vișineasca, Someșan și Șerban. Ne-au văzut niște soldați care au început să urle la noi. Mâine nu mai vin! Cică și mâine trebuie.

Miercuri 17 iunie


Azi a fost o zi de pomină! Iar a venit diriga și ne-a zis că trebuie să mergem la Sala Palatului să fluturăm eșarfele tricolorului. „Roșu, arzător, Galben, sclipitor. Și albastru este-al nostru tricolor…”
Tot centrul era plin de securiști, din zece în zece metri, pe partea cu cinema Patria. Bine, așa sunt mereu băieții la datorie.
N-am avut chef să merg și am organizat o revoluție. Am refuzat umilirea!

Urlam, împreună cu Zlota: Dreptate și Frăție! Dreptate și chimie!
Dar, ce să vezi? Au închis porțile liceului ca să nu plecăm înainte, (cine ne-o fi turnat?) decât în coloane, cu ei. Nici pe la profi nu puteam fugi, că erau de pază. „Io zic să nu plecați, o să vă scadă nota la purtare!” a zis nu mai știu cine.
Tu-i adineaurea mă-sii! Ce să facem?
Eram multe fete: eu, Șebănela, Tanța, Cocorina, Vișineasca, Zlota, Săvuloaia, Antoanela, Gabi…
„Sărim gardul și fugim! Dup-aia, merge la Casata și mâncăm Profiterol”, am zis.
„Cum?”, întreabă Adina.
Mi-am ridicat sarafanul sus de tot, aproape că mi se vedeau chiloții, m-am cocoțat pe ditai gardul din fier forjat, de vreo 3 metri înălțime, am pus piciorul pe unde am găsit câte o găurică în grilaj, – mamă ce se hâțâna cu mine- și gata! Eram pe Dacia, în stradă…
După mine s-au luat toate fetele. Uuu, ce-am mai râs! Sare Tanța, sare Gabi, sare Cocorina…
Vișineasca era pe tocuri și, ca să poată urca pe gard, și-a scos pantofii și zvârrrr, cu ei peste gard. Unul dintre ei a ajuns în mijlocul străzii și… au trecut peste el un autobuz, două troleibuze care abia plecaseră din stație și un Trabant bășinos.

Eu nu mai aveam aer de atâta râs! Trecătorii, la fel!! Râdeau în hohote. Comentau.
Păi cum dracu’ să nu râzi când vezi cum zboară pantofii din curtea liceului pe stradă, peste capetele tuturor, și câteva proaste cocoțate pe gardul liceului, cu bulanele goale, zbierând desculțe și hlizindu-se ca apucatele?
Vaai! Dar tocmai când să se urce și Șerban, apare Stanciu, directorul, cu o falcă-n cer și cu una-n pământ, țipând cu o voce de soprană, chit că el e bărbat:

„Toate elevele care ați plecat azi de la acțiunea patriotică aveți 4 la purtare și NU INTRAȚI ÎN TREAPTĂ! Gata! Am zis!”


Ne-a pierit hlizeala și am amuțit toate! Mi s-a lipit sarafanul de spinare, am transpirat instantaneu. Sudoare rece!

„Bă! Numai tu ești de vină, Fodoroaico!”, zice Săvuloaia, roșie la față de nervi, gata să sară la bătaie!
Sunt șocată. Dar mă apără Vișineasca: „Cine te-a pus să te iei după ea? Te-a obligat ea? Nu! Du-te înapoi și flutură partidul!”
În fine. Am plecat acasă. În liceu nu mai puteam intra. Și am aflat că fetele care au vrut să-și repare greșeala n-au mai fost primite la evenimentul cu Ceaușescu.
S-a zis cu mine! Nici nu mă lasă să dau examenul și mai rămân și repetentă.

Le mai am și pe astea pe conștiință, pentru că eu le-am instigat!!
Sunt grozav de cretină! Într-adevăr, unicat!
În 178 am plâns. Noroc că puțea așa de rău a bășini socialiste, de oameni plictisiți, că deja erau aburi, nori de pârțuri în autobuz, și nu m-a observat nimeni. Și chiar dacă m-ar fi observat, nu le-ar fi păsat…
Mâine predăm cărțile. Strașnic moment! Mă emoționez crâncen.

Joi 25 iunie 1987


Macarie cică dă la Economic 4. Ce naiba să caute ea tocmai acolo? Și de ce?
Someșan face figuri. Zlota e singură și tristă. Șerban Paulina Bubulina învață de nu mai poate și ascultă Europe. Eu? Ascult muzică arăbească. Mi-a adus Mimi o casetă de la arăbeții ei. Am șters-o cu spirt înainte, cine știe ce boli or avea ăia!
Am uitat să-ți zic că azi am fost cu cele două tinere, Someșan și Șerban, la Magazinul Tineretului din Dorobanți ca să ne luăm țoale. Am stat vreo două ore la coadă, pentru că era omor! Se călcau în picioare, am crezut că murim acolo de sufocare. Dar după lupte și urlete (s-au caftit două muieri) am reușit să cumpăr un tricou roz, lung, foarte mișto. Modern! Dar, din păcate, iar m-am certat cu juna elevă Monicuța. Are un talent înnăscut de a mă face să sufăr. O admir pentru asta.
Oricum, nu cred că iau examenul, așa că ne vom despărți.
A, să nu uit. Am scăpat de 4 la purtare! Diriga, iubita de ea! Ce-a făcut, ce n-a făcut, ce i-o fi zis lui Stanciu, că l-a înduplecat să ne ierte. Ne-am și dus la cancelarie să ne cerem scuze. Uuf! Ce bine! Tralalalalala!
Am luat-o în brațe și am pupat-o! Diriga mirosea a orez cu lapte. A mamă. E un om bun, poate cel mai bun din liceul ăsta. Și nici Stanciu nu e rău, dar na! E director.

Vineri 26 iunie


Azi nu mă duc la școală. Mă duc la analize cu ai mei. Nu știu ce fel sunt, dar atât pot să spun: o asistentă grasă ne-a băgat, la toți trei, un furtun în cur. A fost ORIBIL! N-am înțeles pentru ce e asta!
Mai sunt zece zile până la examen. În astea 10 zile trebuie să repet matematica de două ori (și niciodată nu am trecut prin ea!), iar CSP-ul și CE-ul tot de două ori trebuie repetate. Cel puțin! Iar eu? Ce dracu’ fac? Pictez pereții cu teoreme pe care nu le voi ține minte niciodată și scriu poezii cu frunze și palate. Imbecilă!

Sâmbătă 27 iunie 1987


Ultima zi a clasei a X-a C din LEDA 1. Emoționant. Știți cine era Leda în mitologia antică? Azi am aflat și eu.
LEDA era amanta lui Zeus, care a sedus-o, porc ordinar și mincinos! Huo! S-a preschimbat în lebădă și a păcălit-o.
Ultima zi! Ultima zi! Nu vreau să fie ultima! Nu vreaaaau! The last day…
Mă doare-n gât de mor. Am băut gheață.
Îi iubesc așa de mult pe colegii mei, pe toți! Și pe cei răi îi iubesc! Îmi venea să plâng azi când Petreasca sau Anton urlau:

„Băăăi, azi e ultima zi, voi vă dați seama?”
Nu poate fi atât de crud destinul să ne despartă! Suntem cea mai mișto clasă din liceu! Cea mai tâmpită, cea mai unită, cea mai zăpăcită! Trebuie să fim împreună și într-a unșpea!
Sunt într-o stare cumplită, am în minte mereu clipa cea mare din 16 iulie 87 și văd cu ochii minții reușita sau… eșecul.

Știu tot catalogul pe de rost, poți să-ți imaginezi? 41 de copii sunt în inima mea. Badea, Bărbulescu, Boțoghină…

Plâng și râd!

DFM 21 februarie 2026

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală.

Nu există beneficii sau produse garantate.