„Scoateți o foaie de hârtie!” era, pe vremea mea, modul prin care profesorii ne luau piuitul pentru câteva secunde. Apoi, venea din partea elevilor un geamăt colectiv de revoltă: „Aăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!”

Și gândurile noastre nevăzute: „Futu-i! Iar ne dă asta extemporal! Mai bine chiuleam azi.”

Nu-mi spuneți că voi n-ați încercat să copiați niciodată când erați la școală și ni se dădeau lucrări de control sau teze, că nu vă cred!

Bine, poate unii dintre voi nu aveați nevoie, dar cred că mulți dintre cei din generația mea (sunt născută-n 1970) au făcut „infracțiunea” asta măcar o dată în viață. Așa e? Știam eu!

Bun! Recunosc că am încercat de câteva ori. În școala generală, apoi în liceu. Doamne Dumnezeule și sfinte Marcel, degrabnic ajutătoriu la nașterile grele! Era o teroare pentru mine să copiez. În primul rând pentru că de fel sunt o timidă și mi-e frică să încalc regulile. Dar pentru că la mate, chimie și fizică mai uitam formulele, nu aveam ce face și, pentru un pârlit de 5, mă apucam să-mi fac copiuțe.

Mvai de mine!! Mă străduiam să scriu cât mai mic și cât mai citeț, ca să pot înțelege după…

Primele două-trei mai treacă, meargă. Dar când ajungeam la copiuța numărul 5 sau 6, mă plictiseam și… notam prescurtat: pt, tre, cre, br, mr, nr, cr, de nu mai pricepeam nimic.

Dar nu mă speriam prea tare, pentru că, în fața mea, erau niște colege de valoare, Moți și Șerbăneasca, care mă ajutau întotdeauna.
„Dă-te să văd și io! Ce dracu’ ai scris acolo? Arată-mi și mie, nu fi…! Nu, nu aia. Problema cu ipotenuza. Ăla e P sau R?”

Mă simțeam ca Ionică din Liceenii când se ruga de Mihai să-l ajute la teza de la mate. 😊

Toate astea, plus ce mai reușeam să traduc din propriile-mi copiuțe și din ce mai știam eu, împușcam un 6 chinuit, un 7 sau chiar un 8 meseriaș. Pfai de mine! Eram fericită!

Erau însă cazuri, la orele de Drept, când nu puteam să fac față. De la proful Apostol, cel care fuma țigară de la țigară (Ligeros) în timp ce ne preda, nu am reținut decât unele citate în latină, pentru că-mi plăceau și pe care le țin minte și azi. „De iure”, „Do ut des”, „Fiat iustitia, pereat mundus”, „Dura lex, sed lex”, „Ignorantia iuris nocet” sau „Qui pro quo”. 😉

Dacă mă întrebai de legi sau articole de lege, făceam ca Beavis: „Hă, hooo, hehehehe!”

Apropo de asta: când voiam să mă dau rotundă și cultă-n cap în fața vreunui tip care-mi stârnea emoții, începeam să arunc cu dictoane latinești în stânga și-n dreapta, de rămânea ăla paralizat, iar la sfârșit zicea: Bă, dar văd că știi italiana!”

Să revin: când trebuia să copiez de pe propriile fițuici, mă apuca o dârdâială excepțională, îmi tremurau toate, inima-mi bătea-n ochi, o simțeam cum se zbate ca o nebună în buricele degetelor.

O urmăream pe profă să văd dacă se uită la mine, apoi, scoteam bucata de hârtiuță din buzunarul sarafanului, o piteam în podul palmei și… „Au! Stai! Că nu e ce-mi trebuie! Ptiu! Unde mama dracului e aia cu Școala Ardeleană? N-o găsesc! Proasta pământului, Arghezi trebuia, nu Blaga! Ce naiba am scris aici? Per-so-ni-fi… Ceee? Aa, personificare!”

Mă treceau toate transpirațiile, vă jur! Mi se făcea rău de la stomac, îmi venea să fac pipi și mă lua cu amețeli. „Data viitoare învăț!”, îmi ziceam în gând, dar nici eu nu credeam.

Nu m-au prins niciodată, dar treaba asta a copiatului mă demoraliza, mă izbea cu tâmpla de stele, vorba minunatului de Nichita, numai că pe mine mă și durea la propriu.

Pentru că mi se părea prea periculos și aiurea să copiez după hârtiuțe pe care să nu le mai înțeleg, am renunțat la metoda asta și m-am apucat să-mi scriu problemele de la geometrie, cu pixul, direct pe pulpe. Sau poeziile de la limba română. Asta, vara, că iarna luam note mai proaste. 😊

Mă descurcam și eu cum puteam.

Odată, m-am întâlnit cu Cristi Dumitrescu în Herăstrău, după ore. Când m-am așezat pe bancă, mi s-a ridicat sarafanul de-o palmă deasupra genunchilor. Uau! Băiatul a rămas bouche bée. Aveam scrisă „Teorema lui Pitagora” pe piciorul stâng și „Liniștea” lui Blaga pe dreptul. „Atâta liniște-i în jur, de mi se pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună…”

Ah! Ce putea fi mai romantic și, de ce nu, chiar erotic? 😉

Azi, nu mai e nevoie de copiuțe. Tehnologia a avansat, iar copiii scriu direct din ce găsesc pe net sau îl pun pe ChatGPT la treabă. (E clar că nu depun toți telefoanele la catedră, când dau un test, unii au și telefoane de rezervă).

Sincer, acum: n-ați copiat niciodată? 🙂

DFM 4 septembrie 2026

De iure – de drept

Do ut des – Dau ca să dai.

Fiat iustitia, pereat mundus – Să se facă dreptate, de ar fi să piară lumea

Dura lex, sed lex – Legea este dură, dar este lege.

Ignorantia iuris nocet – Ignorarea legii dăunează

Qui pro quo – ceva în schimbul a ceva

Citește și:

Băiatul care muta Casiopeia cu degetul

Azi dăm lucrare de control la Fizică și nu știu nimic. Jurnal de liceu în comunism

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă aici:

RO43 REVO 0000 1319 8098 1152

Cod BIC/SWIFT REVOROBB

Daniela Mateescu

Doar dacă vrei!

Mulțumesc! 

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.