Dragii mei, la scurt timp după ce m-am născut, părinții m-au dat la creșa comunistă. Aveam doi ani, abia știam că exist. Îmi amintesc frânturi de viață de atunci: lumini, chipul mamei ud și sărat (plângea), mirosul tatei.

Doamne, ce bine mirosea a ziar proaspăt („Sportul”), a tătic și a țigară…

Mă lăsau printre străini. Urlam până-mi topeam organele din mine, așa simțeam. Toate se transformau într-un lichid vâscos care se numea DOR. Și durea tare rău.

La creșă am făcut cele mai oribile boli: oreion, viroze, infecții cutanate și urinare (credeți că ne spălau???), herpes simplex, diaree… La alegere! Plus bătăile. Frica. Groaza.

După creșă, m-au țâpat, vorba Bențoaiei, la grădinița săptămânală. Mă duceau luni, mă luau sâmbătă. Traumă a fost pentru mine. În timpul ăsta, mama muncea, gătea, spăla rufele la cișmea (în Petru Maior, ciuciu apă în casă)….

Acum? Ce face o femeie după ce naște? Nu e mult mai bine? Nu primește bani de la statul român? Nu stă lângă puiul ei? Nu se bucură să-l vadă crescând frumos până la doi ani?

Și atunci de ce există voci imbecile care urlă că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

NU era bine deloc, tovarășe! Ce fumezi? Ce interese ai, de îndoctrinezi copilele de 17 ani? Dispari!

Adevărul ăsta este: în perioada comunistă, după ce nășteai, realitatea era complet diferită de cea de astăzi, fiind marcată de o presiune uriașă din partea statului pentru ca mamele să revină cât mai repede în câmpul muncii. Concediul de creștere a copilului de 1-2 ani pe care îl cunoaștem acum nu exista! Caută și documentează-te, nu te lua după babe știrbe-n cap și proaste ca bezna.

Iată exact cum stăteau lucrurile:

Cât stăteai acasă cu bebelușul?

Mamele aveau dreptul la un concediu de maternitate (plătit) de doar 112 zile în total.

  • Aceste 112 zile erau împărțite, de regulă, în mod egal: 56 de zile înainte de naștere și 56 de zile după naștere.
  • Asta însemna că o mamă trebuia să se întoarcă la serviciu când bebelușul avea doar aproximativ 2 luni (8 săptămâni).
  • Ulterior, dacă existau probleme medicale sau prin diverse aranjamente/concedii medicale prelungite, se mai puteau câștiga câteva săptămâni, însă regula de fier era întoarcerea rapidă la fabrică, uzină sau birou. Abia după Revoluție, prin Decretul-Lege nr. 31 din ianuarie 1990, s-a introdus pentru prima dată concediul plătit până la vârsta de 1 an.

Unde duceai copilul când te întorceai la muncă?

Pentru că ambii părinți erau obligați prin lege să muncească, opțiunile pentru bebeluș de la vârsta de 2-3 luni erau următoarele:

  • La creșă (de stat sau de fabrică): Multe întreprinderi mari aveau propriile creșe dedicate copiilor angajaților. Existau două tipuri de creșe:
    • Creșe zilnice: Unde lăsai copilul dimineața, înainte de tură, și îl luai după-amiaza. Mamele care alăptau aveau dreptul prin lege la o pauză de alăptare (de obicei două pauze a câte jumătate de oră sau o oră pe zi) pentru a merge de la bandă sau din birou direct la creșa fabricii să hrănească bebelușul.
    • Creșe săptămânale: Copilul era lăsat acolo luni dimineața și era luat acasă abia vineri seara sau sâmbătă (sâmbăta se muncea). Era o soluție dură, dar folosită des de părinții care lucrau în ture de noapte sau aveau munci extrem de solicitante.
  • La bunici: Cei care aveau norocul ca bunicii să fie deja pensionați (sau mutați de la țară la oraș) îi lăsau în grija lor. Mulți copii erau trimiși „la țară” la bunici luni sau chiar ani de zile.
  • Cu vecine sau „femei cu ziua”: În blocurile comuniste se practica des întrajutorarea; o vecină pensionară sau o mătușă mai în vârstă avea grijă de copiii de pe scară.

Da, așa era! În vremea comunismului, după ce nășteai, stăteai vreo 2-3 luni acasă, după care trebuia să mergi la muncă și să redevii muncitoare iscusită. Apoi veneai acasă obosită și trebuia să speli inclusiv scutece, să calci, să faci curățenie, să îngrijești copilul, să te speli la lighean dacă nu mai prindeai apă caldă și, eventual, la sfârșit, să îți satisfaci și soțul. Dacă aveai ce să mai satisfaci! 😉

Acum stai 22 de luni în concediu, mașina spală pentru tine, soțul spală copilul (dacă vrea, dacă nu, il spală bunica), aspiratoarele fără fir sunt o jucărie, dacă nu ai chef să gătești comanzi ceva de mâncare (Alo, Glovoooo!), mai stai la taclale cu prietenele pe video și prinzi chiar și un episod de serial dacă nu ești prea obosită. O fi chiar așa de rău?

Nu era mai bine! Spală-te cu apă rece pe față și documentează-te!! Cititul nu doare și nu îngrașă.

DFM 2 septembrie 2026

Mărturii:

Rodica Ichim – Facebook

„Eu am stat cu fiecare dintre cei trei copii ai mei fix 3 luni și jumătate, atât cât era prevăzut în Codul muncii! (Mi-am luat tot concediul după ce am născut, nu și înainte.)

Apoi, m-am chinuit să îi hrănesc (fugeam acasă, unde rămâneau cu mama mea, draga de ea) și le dădeam să sugă (fiecare dintre ei a fost hrănit la sân vreme de 9 luni), apoi fugeam înapoi la serviciu.

Am avut norocul să stau aproape de serviciu și să am pauza de o jumătate de oră prevăzută în program, când aveam eu nevoie de ea. (Era pauza mea de masă, dar eu mâncam pe apucate.)

Nu am vrut să îi duc la creșă, căci am văzut ce condiții erau acolo din lipsă de personal.

Erau vai de capul lor copiii duși la creșă: mereu bolnavi (luau unii de la alții bolile), mâncau doar care apucau… erau schimbați când aveau timp femeile alea care-i îngrijeau (era o femeie la 25-30 de copii, ce să facă și aia?) Am văzut, căci aveam colege care îi duceau la creșă, neavând altă posibilitate, și am fost cu ele de multe ori să își ia copiii, tocmai ca să observ ce se întâmplă pe-acolo.

Nu sunt povești, acesta este adevărul!

Cât timp au crescut, am avut și mult concediu medical pentru ei, dar și pentru mine (din cauza stresului zilnic, imunitatea mea era varză și mă îmbolnăveam mereu).

Chiar era o catastrofă creșa pentru copii, în comunism.

Să nu mai vorbesc de creșa/grădinița săptămânală? Acolo era ca în căminele orfanilor, oribil! Poate, dacă aveai norocul să fie pe-acolo, prin personalul angajat, niște oameni cu suflete bune, o fi fost mai ușor, dar oamenii cu suflet bun erau rari prin astfel de joburi!

Așadar, în ziua de azi, atât copiii, cât și părinții sunt privilegiați!”

Elena Lucia Spatariu-Tudose

 „Așa este! Și eu mi-am dat copilul la creșă câteva luni doar. Nu ne lăsau să intrăm în creșă. Ni-i aduceau ele când sunam la ușă, după vreun sfert de oră. Într-o zi, nu mi-au răspuns și am intrat înăuntru. Mi-am găsit copilul răgușit, aproape fără voce, de plâns, cu muci uscați pe față și cu fundulețul plin de caca uscat. Cred că nu-l schimbaseră deloc în ziua aceea. Am făcut un scandal monstru și nici nu l-am mai dus acolo. L-am dus la mama, la vreo 500 km distanță și mergeam o dată pe lună la el. Patru ani m-am chinuit așa, până l-am dat la cămin. Îl duceam la 7,30 și il luam la patru. Cum naiba pot unii să uite așa ceva?!”

Ana Trif

„Fix trei luni și jumătate, pentru că nu am luat prenatal. Apoi, la creșă, care era aproape, la 100 de m de bloc. Cel mare făcea des amigdalite de pe la un an încolo. Imaginează-ți că nici ser fiziologic nu se găsea în farmacii, așa că l-am dus la creșă și asistentele de acolo îi făceau antibioticul, injectabil, îl izolau și aveau grijă de el. Le voi fi veșnic recunoscătoare.”