Povestea asta e tare veche și de dragă mie. Aș lua-o în brațe și aș strânge-o tare, tare. Apoi aș săruta-o pe frunte. De poveste zic!

Eram în 1974? 75? Pe-acolo. Închid ochii și abia „văd” întâmplarea.

Să fi avut patru sau cinci ani, ne mutaserăm deja în Petru-Maior, iar ai mei mă lăsaseră în grija bunicii paterne, aka Bențoaia. Sărmana de ea, n-a rezistat prea mult, e drept.

Într-o zi mă ia cu ea la ștrand. Atunci nu știam cum se numește, bine, nici nu mă interesa, dar cred că am fost ori la Bordei ori la Tineretului.

În Bucureștiul anilor ’70, „cultura” ieșitului la ștrand era extrem de populară, reprezentând principala metodă de relaxare în zilele caniculare de vară. Ștrandul ăsta vechi, la care fac referire, era faimos pentru zona de nudism și bazinele cu nămol.

Ei, ștrandul Bențoaiei (eu așa credeam, că e al ei, mergea mereu acolo cu madam Goldman, bunica lui Sami) avea o secțiune special amenajată (împărțită pe zile pentru femei și bărbați sau cu zone strict delimitate prin garduri înalte de scânduri) unde oamenii făceau plajă complet dezbrăcați și se ungeau cu nămol terapeutic adus special, recreând atmosfera stațiunilor balneare de la Techirghiol. Dar care este numele lui, habar nu am. Și nici nu am găsit pe net.

„Dănuță, tie leg cu ață roșie, ca să nu te pierd, înțelesu-m-ai? Gyere ide! Ci stai potolită, nu tie mai învârti, ni la ie, dă drumu’ la pchicior, kislány!”

Și o văd că se pune în jerunți (așa zicea ea!) și mă înfășoară în jurul burticii de vreo șapte, opt ori cu o sfoară roșie, suficient de tare. Nu se rupea.

Nu înțelegeam ce tot băsădește în limba maghiară. Nu știam atunci ce zice, nu știam nici măcar că există limba asta, dar am aflat când am mai crescut. Tot ea m-a învățat. Și tata.

Așa m-a dus Bențoaia din Petru Maior până la ștrand, ca pe un cățel neastâmpărat. Adevărul e că nu puteam sta o clipă. Săream într-un picior, mă opream pe stradă, mă aplecam și mă uitam printre picioare la Bențoaia și îi scoteam limba, cântam, mă prosteam până oboseam, tăceam cinci minute, apoi o luam de la capăt. Energie, ce vreți? 😊

Era cald, sufocant, transpirasem și mă gâdila toată pielicica, mă usturau ochii și îmi era sete.

„Maioooo, îmi ieeeei un Ciiicooo?” mă rugam de ea, lălăind cuvintele și alintându-mă, ridicându-mi rochița în față.

„Ți-o lua, mintenaș! No, ai o țâră răbdare, să ajunjem. Lasă rochia ceia-n jos, nu ț-ă rușâne? Țî să vede budugăii.”

Ah, ce mai râdeam când o auzeam că zicea așa! Budigăi! Auzi! Hahaha!

Mi s-a părut foarte lung drumul. Dar, în cele din urmă, am ajuns la ștrand și am intrat într-o lume ciudată în care pătrunsesem pentru prima oară.

Dragii mei, am fost șocată! Toate femeile erau în pielea goală. Toate! Zeci de țâțe de toate felurile posibile: mici, mari, mijlocii, fleșcăite, barosane cât capul meu, pistruiate, cu alunițe și pete maro, cu sfârcuri cât cana sau ca o fragă, roz, negre, roșii, buci imense sau gogonate, burți cu trei rânduri de șunci, dar și suple, tinere, frumoase, bronzate.

Efectiv am rămas fără aer. Ce aveam eu ochii cât pumnul, acum erau atât de căscați, că abia mi se mai vedea gurția care se făcuse cât o boabă de strugure. Indignată total!

Cel mai tare m-au traumatizat… „păsăricile” femeilor. Când se ridicau în picioare, întunecau soarele. Locurile lor de taină erau urâte, păroase, grase, stufoase ca o blană de urs, blonde, roșcate sau negre. 

Am început să urlu, să plâng în hohote și să țopăi ca turbata: „Maioo, unde m-ai aaduus? Vreau acasăăăăă!”

Degeaba mi-a explicat că așa arată o muiere „dăzbrăcată”, nu s-a putut înțelege cu mine.

S-au apropiat de mine și câteva tinere , cunoștințe de-ale Bențoaiei, mi-au adus prăjituri, suc rece, și au încercat să deschidă un dialog cu subsemnata. „Așa o să fii și tu când o să crești! O să ai păr la păsărică și țâțe.” Zâmbeau.

„Ce? Niciodată!”, am zbierat stropind cu lacrimi și saliva. Apoi, m-am ridicat în picioare:

„Maio, zi-le să se îmbrace, alftel plec singură acasă! Și să nu cumva să te dezbraci în fața mea, că țip! Și te spun și lui tata, să vezi ce-ți face!”

Biata Bențoaia! A stat toată vremea cu chiloții pe ea și cu sutienul, iar eu am fugit de lângă cearceafurile lor.

„Fir-ai Pavăl al dracului șî cu cinie m-o pus s-o aduc pă bolundă la ștrand!” bombănea Bențoaia, apoi le povestea tuturor prietenelor țâțoase din jurul ei cum trebuie ea să mă lege cu „șfară” că fug și mă pierde.

M-am adăpostit la umbra, revoltată, cu chiloțeii pe mine (ăia cu locomotive, preferații mei!) cu ața roșie legată de mijloc. „Tâmpitele naibii! Se mai dau și cu căcat pe ele!” Credeam că nămolul era caca. 😊

Încet-încet, am început să le ignor, n-am intrat nici în apă. „Hă!? Cum o să mă ating de apa în care și-au băgat țâțele, bucile și păsările alea hidoase?”

Mai erau și alte fetițe, tot în pielea goală ca și mamele lor, dar n-aveau nicio problemă. Chiuiau, săreau, se bălăceau în bazin, râdeau. N-am vorbit cu niciuna!

M-am suit într-un copac și am stat acolo toată ziua. Din când în când mă trăgea Bențoaia de ață, de control, dar n-o băgam nici pe ea în seamă. Stătea cu ghemul roșu în poală și vorbea cu prietenele ei pline de țâțe. Parcă aveau țâțe și pe cap și pe spinare, așa mi se părea. Oribil!

Îi mai scoteam limba bunicii, așa, de chichi, să nu-mi pierd exercițiul și mă zgâiam oripilată la masa de cururi întinse la plajă.

Și, la un moment dat, când soarele se lățise ca un gălbenuș de ou spart pe tot cerul, simt că mă trage de ață Bențoaia.

„No, hai, Dănuță, să merem acas! S-o făcut siară.”

M-am dat jos cu copac și, fără să privesc în stânga sau în dreapta, mi-am pus rochițica pe mine și m-am îndreptat spre ieșire.

În drum spre casă, Bențoaia m-a dus la cofetărie și mi-a cumpărat cea mai bună prăjitură cu struguri. Era o tartă, știa că-mi plac. Cataif nu aveau, că-mi lua.

După ce m-am râțânat de paișpe ori cu scaunul (așa fac și azi!!) și după ce m-a certat un pic: „Mno, astâmpără-tie, rossz lány, că-i pica die pă iel!”

I-am scos o limbă absolută, plină cu resturi de prăjitură, dar Bențoaia nu s-a supărat. A râs și a dat, așa, din cap…

În ochii ei care văzuseră multe, sclipea o lumină blândă ca o dimineață de august.

DFM 21 august 2026

rossz lány– fetiță rea/ obraznică

Gyere ide– Vino încoace!

kislány– fetiță