O chestie de un umor involuntar a pățit tata în 1988. 🙂 Întâmplarea e reală.


Era o ședință a oamenilor muncii din comerț, prezidată de prim-secretara Niculina M. (da, una pătrățoasă, cu coc, moartea pasiunii).


Discuții, analize, indicații, bla, bla, bla.


Se ridică problema reclamațiilor făcute de cetățeni.
Unul de la prezidiu:
– Tovarășa prim, părerea mea este să nu le acordăm atenție, foarte multe sunt anonime, făcute de persoane invidioase pe succesele noastre în muncă.

Tovarășa Niculina țuguie botul, apoi răspunde:

– Tovarășu, noi trebuie să tratăm cu responsabilitate toate reclamațiile, chiar și antonimele! Și eu primesc destule din astea, prin care sunt făcută urâtă, proastă și mai știu eu cum.

Tăcere de mormânt în sală.

Tovarășa continuă:

– Vă rog să nu comentați, tovarăși, că așa e! Cum zic io!

În clipa aia, tata s-a gândit la bunica lui, moartă, ca să nu izbucnească în hohote de râs.

Tovarășa M. a mai scos una care a rămas celebră în meleag: „Dacă mă mulg eu, dau mai mult lapte decât vacile din acest CAP!”

P. S. Nu, nu a râs nimeni!

Text scris și primit de la D.S. 😉

DFM 5 noiembrie 2026