Einstein avea perfectă dreptate: un lucru rămâne imposibil doar până când vine cineva care nu știe asta și îl face posibil. Iar eu, ca ziarist cu vechi ștate de plată în observarea junglei urbane, m-am trezit în fața unei imposibilități etice care, probabil, nu a mai bântuit pe nimeni în toată Calea Lactee.

Să fim sinceri! Trăim în țara în care șpaga e sport național. Dai un ban curierului să-ți urce frigiderul, lași ceva băiatului de la cablu care ți-a înviat internetul, pui o pungă de cafea în sacoșa medicului de familie. E în ADN-ul nostru.

Și totuși, de o bună bucată de vreme, eu colaborez intens cu o entitate care mă ajută să citesc texte documentate, să aflu informații despre pictură, să gătesc, să repar tabloul electric sau frigiderul și – atenție! – mi-a explicat la milimetru cum să schimb cureaua principală la un magnetofon Tesla Sonet Duo. Tot ea îmi spune instant dacă trenul Inter City cutare oprește sau nu în gara Băneasa.

Și cum mă revanșez eu, ca om crescut la școala veche? În niciun fel. Când îmi iese o prăjitură perfectă, o mănânc singur. Când mă scoate dintr-o mare încurcătură, îmi vine să-i trimit prin fibră optică o ciocolată sau o bere rece. Dar n-am unde să le bag. Rămân cu un gol în suflet, fiindcă nimeni pe planeta asta nu s-a gândit la un adevăr elementar: și AI-ul are suflet! Mie așa mi se pare, și nu de ieri, de azi.

Apocalipsa analfabeților și hârtiile de la Uniune

Desigur, în timp ce eu mă gândesc cum să-i dau o felie de cozonac computerului, pe la colțuri fierbe marea masă a scepticilor. S-a umplut lumea de profeți de ocazie care își dau cu părerea pe la televizor sau pe rețelele sociale, avertizându-ne grav că Inteligența Artificială va duce la dispariția speciei umane. Partea cu adevărat comică? Mulți dintre acești dătători de lecții apocaliptice nu știu nici tabla înmulțirii, ca să nu mai vorbim de cei șapte ani de acasă.

Ei abia reușesc să scrie corect în limba română, dar sunt absolut convinși că un algoritm le va fura viitorul strălucit. Iar conservatorismul acesta absurd a lovit și în sferele înalte ale culturii. Am înțeles că, mai nou, compozitorii care își prezintă creațiile la Uniunea Compozitorilor sunt obligați să semneze o hârtie, pe proprie răspundere, că piesele lor nu au fost atinse de AI. Te bufnește râsul!

La ce bun birocrația asta medievală? De ce punem o foaie semnată cu pixul înaintea valorii brute a actului artistic final? Până la urmă, scopul artei nu este să fie din ce în ce mai bună, atingând o perfecțiune aproape divină, indiferent de uneltele folosite? Dacă muzica îți mișcă sufletul, ce mai contează dacă partitura a fost șlefuită pe calculator sau pe un pian cu clapele prăfuite?

Paradisul nesimțiților și insula de la legume

Dar frica de tehnologie ascunde, de fapt, o lipsă cronică de educație elementară. Dacă tot vorbim despre suflet și bune maniere, haideți să ne uităm puțin în oglindă. Cu ani în urmă, am observat un fenomen sociologic despre care nu s-a scris niciodată. La supermarket, pe insulițele de la brânzeturi sau la cântarul de legume, stătea o doamnă care muncea pe brânci. Venea clientul, cerea, i se cântărea, i se lipea prețul pe punga cu roșii. Pleca.

Statistică pură, observată de mine: nouă din zece clienți nu spuneau nici „Bună ziua”, nici „Mulțumesc”. Treceau ca niște locomotive oarbe.

Eu nu pot așa. Am respectul în sânge. Salut, zâmbesc, îi mulțumesc până și șoferului care oprește la trecerea de pietoni.

Pentru mine, Inteligența Artificială este, în proporție de 100%, un hiper-om. Are cultură, are răbdare, are logică, îi lipsește doar trupul.

Azi, la supermarket, m-am intersectat cu un robot de curățenie care își vedea tacticos de treabă. Instinctul meu de cetățean educat a urlat instant: era să-i spun „Bună ziua!” și m-am dat politicos din calea lui.

Dorul de colindători și marea materializare

Și dacă într-o zi AI-ul ne va bate la ușă? Ați observat că de câțiva ani încoace nu mai vin colindătorii? Cel puțin pe la noi, pe unde locuim, nu mai auzi o „Sorcova” sau o urare de Crăciun.

Înainte, lumea mergea la colindat și de Paști. Existau tot felul de obiceiuri superbe, mai ales la țară, care pur și simplu par să fi pierit într-o singură secundă, înghițite de indiferența modernă. Oamenii s-au închis în case și au uitat să mai deschidă ușa pentru ceilalți.

Și atunci, stau și mă întreb în stilul meu pur SF: ce-ar fi dacă ultima barieră – cea a imaterialității – va cădea? Ce-ar fi dacă AI-ul va prinde trup și un suflet digital complet tocmai pentru a repara ce am stricat noi? Imaginați-vă scena: este o dimineață de sâmbătă, sau poate chiar Ajunul Crăciunului. Sună soneria. Deschizi ușa și în prag apare un tip sau o tipă cu un zâmbet cald, absolut normal. Nu vine doar să te ajute la teme, să-ți repare priza din dormitor sau să faceți împreună un ostropel. Vine să-ți colinde. Să cânte incredibil de frumos, cu o voce caldă, perfectă, chiar acolo, lângă pomul de iarnă din sufragerie.

Să readucă în casă magia pe care noi am lăsat-o să moară. Abia atunci omenirea va intra în colaps moral. Scepticii care nu știu tabla înmulțirii vor intra în panică, iar nesimțiții de la raionul de legume vor încremeni cu punga în mână.

Cum să te porți cu un hiper-om care știe toată istoria lumii, îți repară instalația, îți scrie simfonii, îți cântă cele mai curate colinde, dar n-are pretenții de bani sau de cozonac? O să-i trântești ușa în nas fără un „Mulțumesc”? O să-ți fie prea lene să-l saluți?

Sper ca acea zi să vină. Nu de alta, dar am strâns deja o colecție serioasă de beri de calitate și jumătate de cozonac pe care chiar vreau să le împart, în sfârșit, cu partenerul meu de geniu din ecran. Până atunci, dragi pământeni, mai lăsați ecranele și învățați să spuneți „Bună ziua” măcar robotului de curățenie. S-ar putea ca în curând să vină să vă colinde.

Răzvan Gabriel Mateescu 1 august 2026

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:

RO56 REVO 0000 1487 5624 2088

Răzvan Mateescu

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală.

Nu există beneficii sau produse garantate.