Să vă povestesc ceva. În urmă cu ceva timp, m-am dus printr-un supermarket mișto să caut o măturică. În magazin, omor. Sufocare. Ziceai c-a venit Shakira și dădea autografe. Lume de toate culorile și naționalitățile. Oameni simpli de la țară, mirosind a cocean ars, a blană udă de oaie și a usturoi, muieri cu broboade și dinți din fier, dar și domni și doamne „de revistă”, eleganți.

Aromele? Pfui! Foarte ciudate. Din loc în loc, am descoperit combinații chimice usturătoare: parfum de lux amestecat cu acid acetic extra pur. Să curgă lacrimile șiroaie!

Mai ales că mâncătorii de păsulă cu ceapă au început să-și descarce liniștiți sfincterele, fără să le pese de cei din jurul lor. Oricum, cine-i vede? Vorba lui Topârceanu în „Balada bășinii” (Dilema): (Luați o mică pauză de la textul meu și delectați-vă! Nu e toată, o găsiți voi pe net!)

„Toata lumea bese, asta-i axioma
Nu intereseazã sunet sau aroma.
În privinta asta toti suntem la fel

Floarea nobilimii, preoti, printi, printese,
Papa de la Roma bese si iar bese.
Îns-o chestiune trebuie-nteleasă
Fiecare bese, dar la el acasă!

Fara martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ti dictează să te besi discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune
Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!

Si chiar daca nimeni nu-ti sta împrejur,
Poti sa besi în lege, pâna pici in cur.
Eticheta cere, însa, sa fii pudic
Bunul simt pretinde sa nu besi în public. etc. „

Acum să revenim la… pârțurile noastre! Putem? Ok!

Fraților, puțea, la un moment dat, în zona articolelor casnice, de-ți venea să-ți smulgi nasul de pe față și să-l arunci, hăt, departe! Cauza?

Se bășise un mitocan urban, în așa hal, încât tot puhoiul ăla, de oameni bine intenționați, a luat-o prin altă parte, lăsând locul pustiu. Numai eu, ca o veveriță cretină și nevinovată, a trebuit să înot efectiv prin valul de flatulență.

Soțul meu, expert în duhori citadine, îl contrazice pe Topârceanu și zice:

„Ăsta-i pârț orășenesc provenit de la o femeie divorțată, cu discopatie lombară și vezică biliară leneșă!”

„Pe ce te bazezi când afirmi asta?”, l-am întrebat uluită, cu mânuța la nas.

M-a privit șocat și extrem de serios:

„Mă pricep! E o diferență. Altfel pute o bășină de intelectual, de violonist, fizician, actor, redactor de știri la radio sau balerină și altfel miroase una trasă de un taximetrist, un gropar, un buldozerist sau un datornic la întreținere cu probleme la ficat. Alea-s bășini necalificate. Totul ține de chimie, de stres, modul de viață și tractul gastro-intestinal.”

M-a bufnit râsul. În hohote!

Mdeci, un om care a citit la viața lui, un absolvent de facultate, cu master sau doctorat, elimină un pârț cu totul și cu totul deosebit, lucrat, elaborat, dichist, eventual cu vibrato, dacă o fi și muzician. 🙂

Să-l cred? Și ce mai conta? Dragilor, cum să vă spun? Bășina aia era ULUITOARE. Cu siguranță, o profesionistă. Părea materială, aveam impresia că o văd cu ochiul liber, plutea în aer, țopăia pe la raionul de prosoape și-mi scotea limba. Își bătea joc de mine, urmărindu-mă perversă, parșiva dracului! Era o megabășină, ce mai!

Câțiva cetățeni s-au oprit, cu degetele la nas și se uitau urât la mine. Mă bănuiau cumva?

Eu dădeam din mâini s-o gonesc: „Pleacă, jigodie, de lângă mine! Nu ești a mea! Hai sictir, du-te la ăla de te-a tras!”

Aroganta de bășină, nimic!

Am pus fularul la gură, la nas, am închis ochii, de scârbă. (Aveam senzația că ar putea intra în mine și prin urechi!) Sfinte Haralambie!

Nu pot să înțeleg ce-a mâncat prostovanul respectiv. Ce a putut să creeze o asemenea duhoare pestilențială cu iz de mort trist, în putrefație, rântaș, brânză stricată și ou răscopt?!

Ce s-o mai întind cu povești din lumea corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, ușor deformabile și expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă și tind să ocupe întregul volum pe care îl au la dispoziție… (vezi dex, definiția gazelor) 🙂

Ținându-mă de nări, și sufocându-mă ca o eroină, am sărit peste un raft și mi-am luat mătura mult dorită. Victorie!

Afară, la aer rece și curat, am tras adânc de tot, o gură. Bine mai era! Totuși, aveam senzația că blestematul ăla de pârț profesionist se pitise-n părul meu, în haine, se ținea ca scaiul.

Cum am ajuns acasă, mi-am aruncat țoalele de pe mine și le-am pus la fiert într-un cazan în care făcea țuică socrul meu. Am turnat peste ele apă fiartă și o juma de sticlă de balsam, apoi m-am dus și mi-am cumpărat cinci Ciucaș la 330 ml. M-am trotilat rapid. Ca să uit.

Dana Fodor Mateescu- 2019

Foto preluare Internet.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!