Prima dată am auzit imnul „Regele și patria” pe la șapte ani. Locuiam în strada Petru Maior, într-o lume fabuloasă, argintie și plină de miresme.
Bunică-mea Bențoaia uda florile din grădină și-l cânta mereu dimineața. Nu numai că-i plăcea la nebunie, dar faptul că-l enerva până la colaps pe socialistul de tataia o întinerea cu cel puțin un deceniu.
Când auzea că nevastă-sa iar îl preamărește pe rege, tataia, roșu la față de furie, se pornea și el pe cântat „Privesc din Doftana”, cu o voce gravă, bas-pedală, de vibrau și boabele-n gușa găinilor iar guguștucii uitau să mai zboare.
„Puternici şi tineri şi plini de avânt/ Cerut-am noi muncă şi-un loc pe pământ/ Dar nu ne lăsară ciocoii pe noi/Şi-n lupta cea grea am căzut amândoi.”
Bențoaia se înfoia și răspundea răzbunătoare zbierând subțire ca la ea la horă, în Bihor. „Uuuiuu-iu-iu-iuuu/Fie Domn glorios/Fie peste noi/ Uuuiuuu-iu-iu-iu/ Fie-n veci norocos/În război. Aaaaalaaai-laaa.”
Apoi lansa un „Bassza meg, idióta!” spre direcția lui tataie, care urla ca s-o acopere: „Acum stau în fiare bătut şi flămând/ Ea zace bolnavă, abia răsuflând./Călăii ne-omoară în ghearele lor/Să nu ne întoarcem ‘napoi la popor.”
Ca să nu aibă probleme cu vecinii turnători la securitate, că erau și din ăștia prin zonă, Bențoaia, șmecheră, înlocuia versurile de la Trăiască regele, – versuri care le dădeau borșul pe nas comuniștilor, de necaz, – cu un „alaaai-laaa” sau „uiuiuiuuu” transilvănean. Era un spectacol grandios! Lipseau artificiile. Mă distram, de numa-numa.
În loc de „trăiască regele”, ea zicea: Tră-ia-scă alaaaai-laaa! În pace și oooo-noooor!”
Mai uda nițel: țâââșșș-țâââș, și iar o lua de la cap: „Trăăă-ia-scăăă aaaalai-laaaa, în pace și oooo-nooor!”
Eu eram o fâță cu ochii mari, curioși, te înghițeam dacă mă priveai, nițel strabici, tunsă scurt ca un băiețoi și cu genunchii mai mereu plin de răni. Cine mă vedea simțea o strângere de inimă. Înduioșam.
M-am dus la tata și l-am întrebat: „Ce cântec e ăsta așa de frumos? Și de ce tataia se supără când îl cântă?”
Tata era la a patra bere în ziua aia și avea un chef nebun de discuții. A zâmbit, m-a luat în brațe și mi-a spus: „Dani, pe vremuri, când eram eu mic și ea tânără, la conducerea țării era un rege. Ăsta este imnul lui. Nu e voie să vorbești despre el, nici să-l cânți, pentru că ne bagă la pușcărie! ”
Atâta i-a trebuit! Am început atacul la foc automat: „Dar Bențoaia de ce cântă? Și unde e regele acum? Era frumos? Avea părul lung? Coroană? L-ai văzut? Avea și o regină? Cum era? O iubea? Purta pantofi din aur? Cu toc sau fără? Prințesele unde sunt? Le-ai văzut? Ce fel de rochițe au? De ce nu avem voie să cântăm cântecul lui? De ce ne bagă la pușcărie?”
A explicat el ceva, dar nu prea am înțeles mare lucru, eram copil.
Ha! Și ce mai copil! Pericol!
Apoi mi-a povestit că își amintește cum l-a dus Bențoaia când era mic la parada de ziua Regelui unde era multă lume cu flori în mâini. Când a trecut prin fața lor, au îngenunchiat cu toții, iar bunică-mea i-a pus tatei, sub genunchi, basca din catifea, ca să nu-l doară.
„Și atunci ați cântat?”
„Da! Atunci era voie! Acum, nu!”
Esențial era să nu cânt și eu, dar ce credeți, că am ascultat?
Cântam, de sălta rochița pe mine.
Combinam Bălălău cu Doftana și Money, Money, Money (Abba) cu Trăiască Regele. Ieșea ceva de genul:
„Mani, mani, manii, iță a hani, na-nanana-naa, pri-veeeesc diiin Dooof-tana prin graaa-tii de fier, trăăă-iască la-la-laaaa, în pace și ooo-nooor, de țaaa-răăă iubitooor, Bălălău băiatul mamii, ți-a mâncat fetele banii…”
Într- zi, m-a auzit mama și mi-a tras o bătaie, de n-am mai putut sta jos vreo trei zile. Suspinam și o priveam cu frică.
De atunci, nu l-am mai cântat decât în gând și… după 1989.
Azi, când ascult Trăiască Regele, mă emoționez profund, îl văd cu ochii minții pe Mihai I, dar îmi apare pe fundal și Bențoaia cu furtunul în mână, râzând cu gura până la urechi, încercând să acopere oroarea comunistă cu un imn interzis.
DFM 10 mai 2026
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
Toate contribuțiile sunt voluntare și reprezintă donații personale fără obligație contractuală. Nu există beneficii sau produse garantate.
Alte povești scrise de DFM:
💞
Te pup, Mihaela! 🙂