De fiecare dată când făceam vreo boacănă și urma să fiu pedepsită, tata ofta, își aprindea un Carpați fără filtru și îmi povestea despre copilăria lui, despre greutățile prin care trecuse. „Dani, eu nu am mâncat în viața mea atâta bătaie cât primești tu în două zile!” Trăgea cu sete fumul în piept, de parcă ar fi vrut să mă ierte, îl ținea în plămâni nițel, apoi uita că l-am supărat.

Sau se prefăcea?

Tata a luat bătaie de două ori în viața de la părinții lui: o dată de la taică-su, când avea patru ani, pentru că spărsese o ceșcuță de cafea, care era a unei vecine, și o dată de la maică-sa, Bențoaia, când avea vreo 16 ani.

De ce l-a lovit bunicul? Pentru că tata, mic fiind, fugise cu ceșcuța în mână (plină cu lapte, pe care l-a și vărsat) ca să vadă militarii români care treceau prin fața casei lor și cântau „Treceți batalioane române Carpații”. Era război. 1944. Părinții lui divorțaseră, iar tata trăia când la rudele din partea bunicului, când la cele din partea bunicii.

Copilul a spart ceșcuța, iar tac-su, aka bunicul Fodor, l-a bătut până n-a mai știut de el. Pentru un căcat de ceșcuță, fără nicio valoare! (Pe ăsta nu m-am putut răzbuna, așa cum am făcut cu Bențoaia, dar l-am urât cu o sinceritate cosmică și, când l-am întâlnit pentru prima oară în viața mea, nici nu am vorbit cu el!).

Tata îmi povestea că își vedea mama doar o dată pe an, de sărbătorile de iarnă. Ea era rece ca sloiul. În sufletul lui de copil necăjit, trimis de la șase ani cu vitele la păscut, pe căldură, frig sau noroaie care îi veneau până la genunchi, și-ar fi dorit ca mama să-l iubească mai mult, să-l mângâie sau măcar să-l întrebe: „Picuță, ți-o fo’ greu fără mumă-ta?”

Dar nu! Așa era Bențoaia. (Nu vreți să vă imaginați ce i-am făcut după ce mi-a mărturisit tata toate astea!)

Tata își amintea că într-un decembrie Bențoaia a venit de la București, unde lucra ca menajeră. Să fi fost prin 1944 sau 1945. Era mic și se juca în casă, cu un căluț cioplit din lemn de unchiul Gyuri.

Tușa Raveca i-a zis: „Jaj, Istenem, Picuță, o vinit mumă-ta die la București”, iar el a fugit ca disperatul la ea, prin nămeții înalți până la barbă. A cuprins-o cu mânuțele, strâns, strâns, dar Bențoaia era ca stânca de granit. Totuși, l-a mângâiat puțin pe cap, de parcă asta ar fi fost o dovadă de slăbiciune, și s-a răstit la el: „Úr Jézus és Mária, da di ce-ai ieșit dăspuiat, bolândule? Meri în casă mintenaș!”

Îi adusese o pereche de ghete din piele, cumpărate de pe Lipscani. Doamne, ce s-a mai bucurat, le-a purtat până i-au ieșit deștele afară prin ele.

Bătaia istorică și perfect tradițională primită de la Bențoaia a fost prin 1956 sau 1957. Îl luase la București, tata muncea, învăța, făcea liceul la seral și locuia cu maică-sa, în casa de pe strada Petru Maior, acolo unde am copilărit și eu.

„Mi-a dat niște bani ca să cumpăr cartofi și pâine. Puțini, că eram săraci!” mi-a zis tata.

„Dar eu, în loc să cumpăr cartofi și pâine, m-am dus la film, la cinema Popov, fostul Marconi de pe Grivița. Era o porcărie bolșevică de propagandă, război, katiușe, obuze, bum-bum. Soldatul sovietic trecea prin gloanțe, fum, foc, apă și nu avea nimic, îi curgea puțin sânge din nas, dar în rest era perfect.”

După ce s-a delectat cu tâmpenia de film comunist, tata s-a întors vesel acasă. Bențoaia venise de la muncă și îl aștepta ca o gheonoaie în fața ușii. Era vânătă de furie, pentru că Picuță, uituc, luase cheia cu el, iar ea a stat două ore afară, în frig, flămândă și obosită. A luat o nuia de prin curte și l-a croit cu furie peste tot: față, mâini, spinare. Nu s-a uitat unde-a dat. „Bassza meg idióta! Hülye és őrült! Mânci zamă dân filme acu și dormi pă laviță tri zâle!”

Și zdrang! i-a trântit ușa în nas și l-a lăsat afară nemâncat.

De atunci, tata nu i-a mai ieșit niciodată din vorbă Bențoaiei.

Poate doar când s-a însurat cu mama. 🙂

DFM 3 octombrie 2025

Úr Jézus és Mária – Domnul Isus și Maria

Bassza meg idióta- Lua-te-ar dracu, idiotule!

Hülye és őrült! – Prostule și nebunule!

…

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!