„Sunt un bou! Merit să fiu lovit cu pietre. Dar din alea colțuroase și mari. Am făcut multe rele în viața mea: mi-am înșelat nevasta de mii de ori. Mi-am înșelat amantele. M-am înșelat pe mine. Am mințit și m-am prefăcut. O să-ți povestesc. Dacă vrei, publică tot. Dar alege tu un nume. Oricare. Oricum nu mă cunoaște nimeni. Am momente când nici eu nu mai știu cine sunt.

Mesajul ăsta e un fel de spovedanie. Nu știu. Mă răcoresc. Prea mi-e scârbă de mine. Poate învață și alți bărbați din necazurile mele. O să fiu cât se poate de concis. Ștergi doar ce consideri tu că e aiurea și în plus.

Iată, pe scurt câteva date despre mine:

Am 50 de ani, dar arăt mult mai tânăr, sunt chiar frumos, mă simt de 30, și nu exagerez! Sunt inginer mecanic. Îmi plac femeile și vinul fără apă, asta se vede din toată viața mea. Am făcut multe meserii până am terminat facultatea, am fost și electrician și taximetrist, și DJ, dădeam discotecă la mine în localitate, filmam pe la nunți și botezuri, n-am dus lipsă de bani niciodată. Acum sunt patron, am o firmă de transporturi, plimb marfă prin Europa. Câștig suficient.

Sunt căsătorit de 30 de ani cu o femeie de treabă, dar pe care n-o mai iubesc. N-o mai iubesc de mult, nici nu știu de când. Dar e mama copiilor mei, am trei, doi băieți și-o fată, (Loredana lu` tăticu`, ea e sufletul meu.)

Am înșelat-o pe nevastă-mea, săraca, de nu mai știu câte ori. O mințeam non-stop, ba că am o cursă specială, ba că mă duc la vărul meu Lică de la Titu (aveam vorbe cu el înainte, la telefon, să nu mă dea de gol!), ba îi ziceam că am o întâlnire cu avocata firmei (chiar aveam, dar pe lângă acte și discuții, mă iubeam și cu ea)

Am avut, acum ceva ani, o amantă, era șefă de bancă, o bunăciune, măritată, avea și-un copil. Era superbă! Am făcut amor la mine în mașină, pe câmp, la malul mării, am iubit-o tare mult. Avea niște ochi verzi, minunați. Trei ani am fost împreună. Când mă întorceam la nevastă-mea (care devenise foarte suspicioasă, mă controla peste tot), mă apuca groaza. Făceam comparație fără să vreau între Delia (bancherița mea) și ea. Mare tâmpit și eu să fac comparații! Deliuța avea picioare fine, de gazelă, cu niște degețele de copil (purta 36 la pantofi, i-am cumpărat niște cizme odată, ah, ce bine îi veneau!). Dar ce mâini avea Delia! Ce degete lungi, ce unghii frumoase, îngrijite! Și mă uitam și la nevastă-mea. Văleu! Carabe, șalupe, cu monturi, oribile. Mă zgâria în pat cu călcâiele ei de țărancă. „Mai repară-ți femeie crăpăturile alea!”, îi ziceam!! Du-te la salon, la cosmetică, fă dracu` ceva!”, așa îi ziceam. Ea țipa la mine: „Dă-mi bani!”. Îi dădeam. Dar a doua zi, venea coafată, cretina naibii, și vopsită ca o pațachină. Ce îi ziceam eu să facă și ce făcea ea?

Am mai vorbit cu Deliuța. Mereu o sun de sărbători, ne mai vedem când trec prin orașul ei, mai facem amor la hotel, dar nu mai e furtuna aia ca la început. A trecut. Am rămas prieteni. Ea e la fel de frumoasă.

Așa că eu am trăit într-un parteneriat domestic cu nevastă-mea. Am suportat-o de dragul copiilor. Ca s-o împac, mă prefac mereu că o iubesc, mă îmbăt și atunci sunt mai flexibil, îi spun declarații, ea mă crede, îi cer iertare, fac ce vreau din ea, mă prefac că sunt bolnav, duc mâna la piept, ah, mă doare, am un cuțit…etc. Ea crede, săraca! Îi cumpăr de toate: haine, florile ei preferate, înghețată, bijuterii. Am încercat s-o schimb un pic, dar e greu, nu poți face dintr-o buruiană un crin imperial! N-ai cum. Dar mi-e milă de ea.

Odată am înșelat-o porcește. Mă supărase cu ceva, n-are importanță cu ce, era obraznică rău. Am chemat niște prieteni la noi, la căsuța de la țară, avem o viluță frumoasă pe malul unui lac. Eu pusesem ochii pe verișoara unui prieten. Simpatică, arzoaică. Am băut, am mâncat, am dansat, ne-am distrat. Era și nevastă-mea, ca de obicei, moț. Se credea interesantă și frumoasă, dar când scotea câte o vorbă, pac și prostia. Mă făcea de râs. Știi genul. Dar tot am păcălit-o. Am iubit-o pe Nicoleta acolo, în spatele casei, pe câmp. A fost romantic.

Să-ți mai spun ceva depre nevastă-mea. Am iubit-o la început, când am cunoscut-o, să nu crezi că sunt chiar așa de nenorocit. Am iubit-o. Pe cuvânt! Eram tânăr, 20 de ani. Ea avea 17, cam provincială, așa, mai de la țară, nu ca mine, care m-am născut în capitală de județ și mă credeam superior. N-a fost fată mare, dar nici nu m-a interesat asta, când m-a zărit, era leșinată, avea nevoie de un bărbat, nu mi-a rezistat. I-am pus-o din prima, făceam ce doream din ea. Așa am făcut mereu.

Atunci mi s-a părut că e frumoasă. Tinerețea! Acum s-a urâțit, s-a strâmbat, i s-au înfundat ochii-n cap (Uneori mă uit la ea noaptea, când doarme, și parcă văd un cap de mort! E groaznică! Are buze subțiri, gura mare. Ce dracu oi fi văzut le ea?). Realizez, pe zi ce trece, că-i și tâmpită, toată ziua zgâiește ochii la telenovele și scrie într-un caiet (și pe Facebook) citate din astea: „Viața merită să fie trăită cu iubitul tău!” , „Sunt bună la suflet, dar dacă mă rănești, ferește-te!” sau „Bărbatul perfect e ăla care ar putea fi cu orice femeie din lume, dar alege să fie cu femeia pe care o iubește.”

Mi-e greață când văd ce face, dar tac ca un nemernic, pentru că gândul meu fuge în altă parte, în brațele altcuiva.

Dana, m-am îndrăgostit de una. Am văzut-o pe Facebook. De fapt, i-am văzut pozele. Parcă m-a lovit cineva cu sapa peste ochi. Am iubit-o, din prima clipă. Mă sufocam dacă nu îi vizitam pagina într-o zi. E cântăreață de muzică populară și mie mi se pare că e cea mai frumosă femeie din lume. Probabil că ea e blestemul meu. O iubesc ca pe un copil, sunt terminat după ea, jur pe ce am mai scump. I-am cerut prietenia acum un an, mi-a acceptat-o, era foarte distantă la început, apoi i-am scris mesaje private. Am ademenit-o un pic, dar ea nu e ca celelalte. Mi-a povestit câte ceva din viața ei, e căsătorită, are două fetițe și pare fericită. Pare, dar eu știu că nu e. M-am rugat de ea să ne întâlnim, dar m-a refuzat. Nu putea pleca nicăieri singură, avea turnee, concerte, contracte. „Nu vreau să-ți fac nimic rău, i-am zis. Doar să te văd în carne și oase, să dau mâna cu tine, să te ating…”

Am vorbit la telefon de câteva ori și i-am spus că o iubesc. Ea a râs, râde frumos, m-a făcut nebun, cică nu e posibil să iubești așa!

Uite că e!

Într-o zi, am urmărit-o. N-am mai putut. Am aflat unde locuiește și m-am dus acolo. Era cald, începutul lui iunie. S-a urcat în mașină și a dus fetele undeva. Eu, după ea. Am claxonat-o, ea s-a enervat, nu știa că sunt eu. Apoi, am depășit-o și i-am făcut cu mâna. Am oprit lângă un parc, am parcat mașinile, râdea din nou, Doamne, ce frumos râdea, și am invitat-o la o plimbare pe malul mării. (Orașul ei e la mare). Am ajuns într-o zonă pustie. N-am mai putut și am strâns-o în brațe. M-a respins, dar zâmbea. Apoi, m-a luat ea pe mine. „Ce mi-ai făcut? Vrei să mă omori?”, zicea, iar eu eram pierdut, tremuram, nu știam ce să zic, ce să-i fac. S-a lipit de mine și îi simțeam sânii fierbinți cum mă împung. Am vrut s-o sărut. Iar s-a ferit. Apoi m-a pupat copilărește pe buze și… a fugit. A luat o scoică și mi-a aruncat-o în cap. Râdea. „Pe onoarea mea, dacă n-o iau pe sus și n-o mai las din mâini!”, mă gândeam în clipa aia, dar numai când o priveam rămâneam paralizat.

Am condus-o cu greu la mașină. A plecat, era tulburată, se vedea pe fața ei. De atunci n-am mai văzut-o și simt că mi-a smuls cineva sufletul, inima… Mi-e dor de ea! Când nu mă vede cineva, plâng. Singura femeie pe care nu am avut-o. Unica. O iubesc. Am s-o iubesc până la moarte. A fost trimisă de Dumnezeu în viața mea, ca să mă salveze. Mai vorbim, din când în când, la telefon, pe video call, și mi se luminează fața când o văd. Și ei la fel.

Pe bărbatul ei îl urăsc! Turbez numai când mă gândesc că o atinge, că o vede zilnic, că doarme cu ea…Vreau să-o văd și eu, să mă prefac în țânțar și să-i sug sângele iubit! Vreau să-i văd pijamaua! Vreau să-i fac o cafea, să-i fac de mâncare, iar ea să stea în pat și să mă aștepte. Sunt NEBUN, știu. Pentru ea aș lăsa totul. Mă topesc de dragul ei. Și când ajung seara acasă, dau cu ochii de ipochimenă. Ptiu! Îmi urcă glicemia, mi se face rău, am vomat în ultima perioadă de 12 ori. Nu mai pot mânca, nu mai pot bea…

Nu mă mai interesează nimic, nimic, dar anul trecut, în august, a aflat nevastă-mea, mi-a luat telefonul și a citit niște mesaje de-ale ei către mine. Foc și pară s-a făcut! A sunat-o pe femeie, i-a făcut mizerii pe internet, a amenințat-o cu moartea, i-a trimis un colet cu șobolani morți. Vinovatul sunt eu, d-aia am zis la început că merit să fiu lovit cu pietre colțuroase.

Acum, nevastă-mea mă șantajează cu copiii și cu divorțul. M-a pârât la toate rudele mele, a spus tuturor că am înșelat-o. Dar o văd că e mândră, o cunosc, se fălește că are bărbat frumos și cu succes la femei. Habar n-are de ce stau cu ea. Nici n-ar înțelege.

Simt că mă usuc, știu că plătesc pentru toate păcatele pe care le-am făcut față de ea, față de mama copiilor mei. Trebuie să aleg între copii și iubirea vieții mele. Am ales copiii. Dar gândul, și inima, și bărbăția mea sunt la ea… La singura femeie din viața mea.

Neluțu