Există minciuni care se spun repede, aproape mecanic, depinde de imaginația bărbatului respectiv:
„Iubi, am stat peste program.” „Mi-a căzut o roată de la mașină…” Mi-a intrat un băț în cur”„Nu mai e nimic între mine și soție, doar că mi-e milă de ea….” , „Cu tine e altceva…” „Când te-am văzut, mi-a stat inima!” , „Ah, iartă-mă, am rămas cu volanul în mână…”M-am lovit la cap…”
Există minciuna aceea mai complicată, care poate dura luni sau ani și în care un bărbat reușește, uneori, să construiască două realități paralele. Într-una este soția. În cealaltă este amanta. Ambele dor al dracului de rău!
Între ele stă el, cu telefonul întors cu fața în jos sau ascuns bine, cu explicații pregătite și cu promisiunea că „într-o zi” lucrurile se vor așeza.
Dar pe cine minte, de fapt? Pe soție? Pe amantă? Sau, în cele din urmă, pe el însuși?
Răspunsul nu este atât de simplu pe cât ne-ar plăcea nouă…
Infidelitatea nu începe întotdeauna în pat
Când vorbim despre un bărbat care își înșală soția, avem tendința să căutăm o explicație simplă: nu mai este fericit acasă, soția nu îl mai înțelege, s-a plictisit, a apărut o femeie mai frumoasă etc.
Psihologia spune o poveste mult mai complicată. Cercetările asupra infidelității arată că aceasta este legată de o combinație de factori: satisfacția din relație, nivelul de angajament, dorința, compatibilitatea sexuală, anumite trăsături de personalitate și contextul în care trăiește cuplul.
Nu există o singură „cauză a înșelatului”. O analiză amplă a literaturii științifice, care a trecut prin peste 5.000 de lucrări și a inclus 82 de studii în sinteza finală, a găsit tocmai această complexitate.
Un studiu care a încercat să vadă cât de previzibilă este infidelitatea a găsit că factori precum satisfacția relației, iubirea, dorința și durata relației au avut o putere importantă.
Asta nu înseamnă că un bărbat care este nefericit în căsnicie „trebuie” să și înșele! Dimpotrivă.
Poate vorbi. Poate cere ajutor. Poate merge la terapie. Poate încerca să repare. Sau poate pleca.
Infidelitatea este o alegere, nu o fatalitate. Nemulțumirea poate explica un comportament. Nu îl scuză.
Dar ce să mai zicem despre bărbații care sunt fericiți în căsnicie și tot înșală? Ce nu au? Ce vor? De ce-și bat joc și de soție și de amantă?
Cât de des se întâmplă?
Nici aici nu există o cifră universală. În Statele Unite, una dintre sursele cel mai des citate este General Social Survey, un amplu program de cercetare socială realizat de NORC la University of Chicago. Analize ale datelor GSS au indicat, în anumite perioade și pentru anumite definiții, că aproximativ 20% dintre bărbații care au fost căsătoriți au raportat că au făcut sex cu altcineva în timp ce erau căsătoriți, față de aproximativ 13% dintre femei.
Dar datele mai recente arată și ceva interesant: diferența dintre bărbați și femei s-a redus. O analiză a adulților americani cu vârste între 25 și 54 de ani arată că proporția celor care au raportat sex extraconjugal a coborât, pentru această categorie de vârstă, de la aproximativ 17% în anii 1990 la circa 13% în datele din 2021–2022; în rândul bărbaților, scăderea a fost mai pronunțată.
Așadar, „bărbații înșală, femeile nu” este mai degrabă un clișeu decât o concluzie științifică. Înșală oamenii. Bărbați și femei.
Și fiecare poveste are propria ei anatomie. Și… tristețe.
Atunci de ce înșală unii bărbați?
Uneori pentru că relația a ajuns într-un punct în care există distanță emoțională, resentimente sau insatisfacție. Alteori pentru că omul caută validare. (Cred și eu!) 🙂
Uneori aventura îi oferă sentimentul că este din nou dorit, admirat, interesant.
În căsnicie poate fi „soțul”, „tatăl”, omul care plătește facturi și sapă prin grădină (dacă are!). În ochii celeilalte femei poate deveni, pentru o vreme, bărbatul fascinant care primește mesaje, complimente și priviri pe care nu le mai simțea acasă.
Pentru unii, noutatea în sine devine o recompensă. Pentru alții, problema poate fi lipsa de angajament, impulsivitatea sau o disponibilitate mai mare pentru relații sexuale fără exclusivitate. Cercetările au găsit legături între infidelitate și nivelul de angajament, satisfacția relației și anumite caracteristici individuale.
Dar există și bărbați care înșală în căsnicii pe care, din exterior, le-ai considera bune, așa cum am scris mai sus. Aici explicația devine și mai greu de acceptat: nu orice trădare este provocată de o soție care „nu a fost suficientă”. Uneori, problema se află în cel care trădează.
Și atunci de ce se întorc la soție?
Aceasta este una dintre întrebările care ustură cel mai tare. Un cerc vicios. Dacă o iubește pe cealaltă, de ce nu pleacă? Dacă își iubește soția, de ce a înșelat-o? E imatur? E diliu? E pervers? Sau dobitoc sinistru?
Bun! Ok! Înțeleg. E posibil ca un tip să fie atașat de soția lui, de copii, de casă, de istoria comună, de identitatea lui de soț și de familia pe care a construit-o — și, în același timp, să fi fost atras de altcineva. Dar atras bine de tot…
Însă nu are curaj să meargă mai departe. E prea comod și prea laș. Așa că, se întoarce mereu la cuibul lui. Nu-și asumă consecințele „aventurii”.
Dar amanta?
Despre ea se vorbește adesea cu o cruzime care arde. Citiți unele comentarii de pe Facebook: „Știa că e însurat.” „Tărfă!”, „Zero tăiat în patru”, „Așa-i trebuie! Și-a căutat-o.”, „Panaramă!” , „Dacă era deșteaptă, nu-l credea.” Etc…
Dar oamenii care iubesc nu sunt întotdeauna oameni care gândesc rece. O femeie (uneori e la rândul ei căsătorită) care intră într-o relație cu un bărbat însurat poate ști, în teorie, că el are familie și totuși să creadă că relația ei este diferită. Că poate, într-o zi, vor fi împreună… Pentru că el îi poate spune exact ceea ce are nevoie să audă: „ „Căsnicia mea s-a terminat de mult, mi-e milă de ea doar.” „Stau pentru copii.” „Soția mea nu mai înseamnă nimic pentru mine.” „Ești cu mine mereu, oriunde mă duc.”
Uneori, fiecare dintre aceste fraze poate conține o fărâmă de adevăr. Dar o jumătate de adevăr folosită pentru a produce o impresie falsă rămâne o formă de înșelare.
Aici apare manipularea. Pentru că, unii au o relație bună cu soțiile. Doar că mint. Nu recunosc. Le place să aibă și nevastă în pat și o idioată de amantă care pișă ochii când apare el călare. 😉
Nu trebuie să presupunem că fiecare bărbat infidel este un manipulator calculat, care își face planul cu sânge rece. Dar atunci când cineva ascunde informații importante, promite repetat fără să acționeze și ține două persoane într-o stare de așteptare pentru a-și proteja propriul confort, efectul asupra celorlalți este profund manipulator.
Dar soția?
Aici este partea pe care o uităm uneori. Soția nu este doar „femeia care a fost înșelată”. Este o persoană care, poate ani întregi, a crezut. A crezut când el i-a spus că este la serviciu. A crezut când i-a spus că telefonul nu mai are baterie. A crezut când el a venit acasă și a sărutat-o. A crezut că viața lor este ceea ce pare.
Iar când adevărul iese la suprafață, nu se rupe doar fidelitatea, se poate rupe și realitatea. „Ce a fost adevărat?” „Când a început?” „De cât timp?” „Oare o sărută pe aia, așa cum mă sărută pe mine?” „Cum o privește pe ea?”
Aceasta este una dintre rănile cele mai profunde ale trădării: nu doar pierderea încrederii în celălalt, ci și îndoiala față de propria percepție.
Cercetările confirmă că atât infidelitatea raportată, cât și suspiciunea de infidelitate sunt asociate cu o satisfacție mai scăzută în relație. Cu alte cuvinte, chiar și bănuiala poate răni.
Pe cine minte, atunci?
Poate că întrebarea corectă nu este „pe cine iubește?”, ci: Pe cine este dispus să rănească pentru a nu pierde nimic? Pentru că există bărbați care nu vor să aleagă. Vor confortul soției și emoția amantei. Vor familia, dar și aventura. Vor stabilitatea, dar și senzația de libertate. Vor să fie iubiți de două femei, dar fără să suporte costul moral și emoțional al acestei alegeri.
În acest caz, minciuna nu mai este doar despre sex. Este despre responsabilitate. Un om poate avea sentimente reale pentru două persoane și totuși să se comporte profund nedrept față de amândouă.
Iar uneori, cea mai mare minciună pe care o spune este chiar aceasta: „Nu pot să fac altfel.”
Ba da! Poate. Poate să aleagă. Poate să spună adevărul. Poate să plece. Poate să rămână și să repare. Ceea ce nu poate face, fără consecințe, este să pretindă că două femei nu au dreptul să știe în ce poveste se află.
Ce ar trebui să facă amanta?
Să nu-și măsoare valoarea prin faptul că un bărbat însurat a ales-o pe ascuns. Și, mai ales, să nu-și construiască viitorul doar din promisiunile lui. Nu contează atât de mult ce spune „iubitul”, contează ce face. Dacă spune că își va încheia căsnicia, dar nu o face, acesta este un răspuns. Dacă spune că este nefericit, dar nu schimbă nimic, și acesta este un răspuns. Dacă cere încă șase luni, apoi încă șase, comportamentul lui spune mai mult decât declarațiile.
Amanta nu trebuie să demonstreze că este „mai bună” decât soția. Nu trebuie să câștige competiția!
Și nu trebuie să aștepte la nesfârșit ca un bărbat să devină disponibil sau matur. Are dreptul să spună: „Nu vreau să mai particip la o relație în care adevărul are două părți.”
Uneori, cea mai sănătoasă decizie nu este să-l convingi să plece, ci să dispari tu din triunghiul conjugal. Oricât de tare te-ar durea! Lasă-l cu viața lui! Ai greșit de la bun început, când l-ai crezut! Nu fi toantă de două ori!
Și soția?
Să nu se grăbească să creadă că totul este vina ei. O căsnicie poate avea probleme. Poate exista distanță, lipsă de comunicare, incompatibilitate sau chiar o relație care a murit emoțional. Dar acestea sunt probleme ale cuplului. Infidelitatea este alegerea celui care a fost infidel.
Soția poate avea de analizat ce s-a întâmplat în căsnicia ei fără să preia asupra ei responsabilitatea pentru minciunile altuia. Poate decide să rămână. Poate decide să plece. Poate cere terapie de cuplu sau individuală. Poate avea nevoie de timp înainte de a lua orice decizie. Dar nu îi datorează nimănui o iertare rapidă.
Iar dacă decide să ierte, iertarea nu trebuie confundată cu uitarea!
O relație poate fi reconstruită numai dacă există adevăr, responsabilitate și schimbare reală. Psihologii care studiază recuperarea după infidelitate subliniază tocmai complexitatea acestui proces și faptul că descoperirea trădării poate afecta profund încrederea, sentimentul de siguranță și chiar identitatea persoanei rănite.
Iar bărbatul?
Poate că despre el ar trebui să vorbim cel mai puțin în termeni de „prins” și cel mai mult în termeni de responsabilitate. Nu pentru că bărbații ar fi singurii care înșală. Nu sunt.
Ci pentru că omul care întreține două relații în paralel trebuie, la un moment dat, să înceteze să mai negocieze adevărul. Dacă își iubește soția, să fie suficient de matur încât să repare sau să spună că nu mai poate continua. Dacă o iubește pe cealaltă femeie, să fie suficient de curajos încât să-și asume despărțirea.
Dacă nu știe ce vrea, să nu transforme nehotărârea lui în ani din viața altor oameni. Pentru că indecizia poate deveni o formă de cruzime atunci când îi ține pe ceilalți captivi.
În final, nu sunt trei povești. Sunt mai mulți oameni.
În triunghiul infidelității nu există întotdeauna „soția rea”, „amanta nebună” și „bărbatul care nu se poate hotărî”. Există trei oameni. O femeie care poate crede. O altă femeie care poate crede. Și un bărbat care le spune fiecăreia o versiune a adevărului.
Plus familiile lor.
Poate că una dintre ele îl iubește pentru omul care este. Poate că cealaltă îl iubește pentru omul care spune că va deveni. 🙂
Iar el, prins între cele două, poate ajunge să piardă exact lucrul pe care încerca să-l păstreze: încrederea amândurora.
Infidelitatea nu este doar povestea despre o aventură. Este povestea despre adevăr. Despre alegeri. Despre frică și manipulare.
Despre oameni care rămân prea mult într-o viață care nu le mai aparține și despre oameni care așteaptă prea mult.
DFM 8 septembrie 2026
Articole, pe aceeași idee:
Tristețea amanților de sărbători