Vineri seara. Respiră ușurată, săptămîna de lucru s-a terminat. Salută pe toți cei pe care ii întâlnește spre ieșirea de la job urându-le weekend plăcut și iese aproape dansînd din spital. Are ea în minte o melodie, chiar și fără căști în urechi.

E încă soare afară și adulmecă mirosul de toamnă caldă ca un pisoi care explorează lumea. Doar că pentru ea, deși o cunoaște, lumea asta încă îi mai oferă surprize.

Nu grăbește pasul. Cu sufletul plin de cerul albastru și de soare ajunge acasă.

Liniște. E singură și decide să se bucure de asta. Intră la duș și lasă apa să-i curgă pe corp, ca și cum ar putea spăla oboseala ultimelor zile.

„20 de minute ajung!”, decide. Așa că se înfășoară în prosopul moale care miroase a iasomie și defilează chicotind, așa de una singură, spre bucătărie. Lipa lipa…

Întrebarea principală acum e… rosé sau roșu? Desigur că Rochefort + roșu egal love. O mică plăcere vinovată nu a omorât pe nimeni…încă.

Merge în dormitor și preț de jumătate de oră savurează cubulețele de brânză atent tăiate… cu înghițituri mici din Merlot-ul din paharul cu picior fin, în timp ce își masează corpul cu cremă hidratantă.

Îi e somn deja, la ce bun să reziste? La televizor e un film de acțiune pe care l-a mai văzut. Adoarme așa, în prosopul umed…

Deschide ochii la un moment dat, e deja întuneric. Caută în pat cu mâna pătura pe care știe că a adus-o înainte de a adormi. Cumva are impresia că nu e singură. De fapt, nu e.

El e acolo! Mintea îi funcționează frenetic, cum a intrat? Nu avea cheie… apoi zâmbește, e o întrebare stupidă. Defectul lui profesional. Nu e cazul să intre în panică.

Îl caută prin întuneric, vrea să îl sărute și râd încetișor amândoi. Poate că el ațipise, însă nu voia să o trezească atunci când a intrat.

El știe că un masaj face mereu din ea o pisică, cuminte și ascultatoare. Așa că, deși mintea îi zboară la… geometrie în spațiu, hotărăște să își pună toate șansele de partea lui. Iar ea toarce mulțumită.

Era îmbrăcat când s-a așezat lângă ea, însă nu se știe cum, hainele au zburat…O fi el vreun magician de reușește să deschidă uși, să facă să dispară haine și să…

„Ăsta e unul dintre momentele în care timpul ar trebui să se oprească”, gândește ea abandonîndu-se simțurilor… și lui.

Prima rază de lumină a dimineții îi mângîie pe amîndoi. Ea îl privește, și un val de căldură îi umple sufletul. El doarme cu ambele mâini deasupra capului, cu pumnii strânși, ca un copil.

„O cafea…ar fi bună”, gândește ea. Se ridică cu grijă din pat, nu vrea să îi tulbure somnul de care are atâta nevoie, revine cu două cești de cafea tare, fără zahăr. Acum, la ora asta devreme a dimineții, aroma contează. Le așază pe noptiera ei și se cuibăreste lîngă el. E răcoare… E bine. Pentru prima dată după 3-4 ani.

E undeva între somn și trezire și aude un sunet discret al unui telefon. Nu e al ei… El se trezește, răspunde nervos, dar laconic și încheie conversația. Se îmbracă și dispare în cîteva minute, după ce mâzgălește ceva pe o hârtie…

E deja zi, soarele și-a intrat în drepturi. Femeia deschide ochii și reflex duce mâna lângă ea. Locul e cald încă…una dintre ceștile de cafea e goală, cu un bilețel lângă:„Mulțumesc pentru cafea. Erai prea frumoasă ca să te trezesc. Te iubesc!”

Singurul gând care îi trece prin minte… „Data viitoare o să aprind lumina!”

Iris – 20.02.2023