Într-o seară frumoasă de noiembrie, cald și blând, ce te îndeamnă la reverie, ajung la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, la invitația Olgăi Delia Mateescu. Constat repede, că mă aflu printre cei pe care domnia sa îi numește prieteni. O mare onoare pentru mine. De-a lungul timpului, nu ne-am făcut confidențe la arlechin, iar ca actriță am urmărit-o discret în teatru.
Fiica actriței reșițene Aura Râmniceanu a fost dintotdeauna o frumusețe, iar în scenă scenă o prezență fermecătoare, cu un talent cuceritor. N-am văzut-o vreodată să bifeze ceva cu un rol sau să joace într-un spectacol, ca la serviciu și nu scriu acest lucru pentru că a jucat la Teatrul Metropolis, în “Gaițele” de Kirițescu, teatrul în care sunt angajată. De când am văzut-o prima dată în scenă, i-am simțit tenacitatea de ardeleancă de la Bistrița Năsăud, de nordică autentică, așa ca mine, i-am căutat prin biblioteci cărțile publicate și le-am devorat cu lăcomie, în tăcere.

Artista din zodia Scorpion, pe care o iubește o țară întreagă, condamnată să reușească în viață, celebra la început de noiembrie, la Sala Media a Teatrului Național unde a jucat 40 de ani, 70 de ani de viață și 50 de scenă, printr-o lansare de carte și un spectacol. “Fantoma din lacul morii”, ultimul titlu semnat Olga Delia Mateescu și publicat la Editura “eLiteratura”, este o bucurie sărbătorească a lecturii pentru că oferă cititorului prin ritmul ei, o lecție de stil, și despre cum se scrie proză care să fie citită cu sufletul la gură și peste o sută de ani și mai mult.

olga-delia-mateescu-256598l-poza

Emoții, flori, cadouri, pupături, zâmbete, fotografii, autografe și aplauze. Doamna Loretta Popa vorbește prima despre carte. Spunând despre actriță că “a mai adus pe lume un copil”, adaugă: „Mărturisesc că am primit în e-mail cartea de la doamna Mateescu. Nu știu când am terminat-o. Am început să o citesc și cam într-o oră jumătate am terminat-o. M-am îndrăgostit de duhul din teracotă. Mi-a făcut mare plăcere să citesc cartea”.

Domnul Vasile Poenaru, (editorul cărții): “Este a doua carte pe care o publicăm. Cealaltă se chemă <<Memoriile unui om prost>>. În această carte sunt 6 nuvele, proză scurtă. În ele se simte talentul de scriitor al doamnei, care se hrănește din toate celelalte trăsături pe care le are. Simțim mâna fermă a regizorului, simțim trăirile actorului prin modalitatea de a se infiltra în fiecare personaj în parte și a-i da o viață cu totul deosebită. Simțim căldura, puterea de atracție a sufletului scriitoarei, ne bucurăm de răsturnările de situații de tot felul, de situații dramatice ca-n piesele de teatru, care ne dau satisfacția lecturii. Fiecare nuvelă vine cu ceva deosebit. Avem de-a face cu miraculos, dar și cu realism. E o carte captivantă care arată harul autoarei. V-o recomand din toată inima”. Aplauze.

Conf. univ. dr. Ioan Cristescu (Directorul Muzeului Național al Literaturii): “Sigur că n-ar fi bine la lansare să vorbim real despre literatură. Ar trebui să spunem despre ceea ce face doamna Olga, căci o face foarte bine în literatura dânsei. Cred că ceea ce visează dânsa pune în literă. Ceea ce visează transformă în realitate, arătându-ne ceea ce este sensul literaturii din toate timpurile. De fapt, despre altceva voiam să vă spun. În urmă cu 15 ani m-am ocupat de “Literatura Dramatică Românească” a lui Mircea Ghițulescu. Ceea ce m-a frapat în primele rânduri în istoria lui, este următorul lucru: <<Olga Delia Mateescu este un exemplu rar de cum tenacitatea poate duce la descoperirea talentului>>. Se referea la piesele de teatru ale dânsei. Dânsa s-a gândit să scrie. În literatura română există multe exemple de poeți actori, de actori poeți, puține exemple de actori, adică oameni, care s-au realizat plenar în meseria lor și au fost apreciați din punct de vedere al talentului, și foarte puțini care au încercat în alte domenii. În cazul doamnei Olga Delia Mateescu avem de-a face cu ceva rar, din punctul meu de vedere, și anume, că teatrul realizat și teatrul scris de doamna Mateescu, căci sunt lucruri diferite, dar au ajuns în timp, după 50 de ani de scenă, să concureze. Ambele sunt în competiție asiduă pentru că literatura trebuie să fie în aceeași forță și dinamică cu scena. În același timp, cred că am vorbit despre asta când am comentat volumul de teatru cu <<Doamna Godot>>, găsesc mult onirism. În literatură dânsei, ne cam plimbă prin lume. Ne duce în Spania, aflăm la final despre ce este vorba. Trebuie să citești atent, că îți dă cheia din labirint, adică sensul. Am reținut din volum: <<Opinia mea este că nimeni n-a știut că sunt otrăvitoare>>.
Doamna Olga este „otrăvitoare”! Nu are rost să detaliem. Ce înseamnă otrava? Are două sensuri, unul bun, altul rău. Otrava poate să-ți facă bine dacă ești bolnav sau poate să-ți facă rău dacă ești sănătos. Sau invers. Trebuie știi să iei otrava cu doză umană.
Apropo de ceea ce spuneam despre labirint și unde ne duce doamna Olga, în scrierile dânsei, citez din “Fantoma din lacul morii”:
„Să fi fost cam zece noaptea când prietenul meu, cu care mă întâlnisem întâmplător la un vernisaj pe care după încă o revedere nu l-am mai văzut, mi-a spus că, la un pahar, vrea să-mi povestească ce i s-a întâmplat, fiindcă el nu poate înțelege, iar eu sunt un om cu mintea limpede”.
Aceasta este doamna Olga: un om cu mintea limpede! Are marele dar de a pendula, de a se plimba prin literatură, în scrierile dânsei, între experiența scenei între lectura marilor texte ale literaturii și din asta rezultă propria ei creație literară. Lucru rar în literatură. Am mai întâlnit așa ceva la Mircea Albulescu, la Emil Botta. La foarte puțini. Pentru că literatura este despre viață. Viața înseamnă trăire. Nimic livresc.Și atunci când se luptă în text cu livresc doamna Olga, viziunea este vis. Cine are capacitatea de a visa este singurul care are capacitatea de a fi creator!

Olga Delia Mateescu: “Trebuie să vă spun, că partea cu otrava mă măgulește, deși pare paradoxal, pentru că, ea luată în doze mici, încetul cu încetul, te face imun la otrăvurile mari. Și otrăvurile mari tot bântuie în jurul nostru și le simțim cu toții. Așa că dacă izbutesc <<să vă otrăvesc>> câte puțin pe fiecare dintre dumneavoastră, pentru mine este o izbândă. Mă gândeam, când veneam încoace, fiind mândră de vârsta mea, că ieri, Tom și Jerry au împlinit 76 de ani. Arătau foarte bine, unul în baston și celălalt avea o perfuzie. Să mergem mai departe verzi ca brazii cum suntem azi, și trebuie să vă spun că domnul Cristescu are ceva dreptate, pentru că eu, întrebată cum scriu, am răspuns că nu-mi vine ideea, văd ceva care trebuie scris, am o viziune. Adevărul este că, am avut ceva emoții, care mă motivează, pentru că am aici numai prieteni. Trebuie să mulțumesc pentru cartea de azi domnului Vasile Poenaru și domnului Cristescu pentru celelate lucruri. Vreau să vă spun că sunt încântată aici, acasă, unde 40 de ani unde am jucat. Teatrul Național m-a primit cu brațele deschise. Scriu că am împliniri și neîmpliniri majore în Teatrul Național și pentru scenă cum fiecare dintre actori încă mai are. Faptul că am zis, am plecat de acasă și vin acasă. Acasă înseamnă Teatrul Dramatugilor Români unde s-a montat piesa mea, unde toată logistica de azi a fost susținută de cele două teatre cărora trebuie să mulțumesc.
Trebuie să vă mulțumesc și dumneavoastră că sunteți aici. Spuneam că aveam emoții, îmi era frică că nu îmi va apărea cartea la timp. Am avut cândva o lansare de carte la UNITER unde editorul n-a apărut. Slavă domnului, e minunea de azi! Aveam mari emoții pentru că știam că e o zi de lucru, lumea e alergată, că e ambuteiaj la ora lansării cărții mele. N-a fost! Cineva mi-a deschis calea. Și am avut parte de zi cu soare, frumoasă, așa cum în noiembrie de obicei, zilele sunt rare așa. Știți că acest mod al meu de a fi înseamnă: scris, scenă, și că cea mai mare bucurie pe care mi-ați făcut-o a fost să fiți cu mine la această împlinire, pentru că nu pot să stau fără să joc, nu pot să stau fără să scriu, nu pot să stau fără nepoți, fără căței, fără desenea animate, fără cărți de SF, fără toate nebuniile care ne plac multora dintre noi. E drept că “Tom și Jerry” sunt puțin depășiți. Adevărul e că vă întreb pe fiecare: „Nu ați crescut cu Tom și Jerry?”
– „Ba da!, răspunde lumea.
– „Vedeți? Orice vârstă ați avut, tot v-ați uitat la Tom și Jerry”.

Spectacolul cu piesa “Doamna Godot”, de Olga Delia Mateescu, în regia lui Felix Crainicu, scenografia: Andreea Sorina Paraschivescu; muzica: Alexandru Nucă; video: Radu Crăciun; light design: Bogdan Vladu, producție a Teatrului Dramaturgilor Români, care a urmat după lansarea de carte, este ca o elecrocardiogramă a unei măști. Masca e ceva care acoperă, e cea care ascunde identitatea celor două personaje. Spectacolul nu este numai reușita unei întâniri scenice, căci joacă Ioana Pavelescu (Doamna) și Alexandra Stroe (Tânăra) două actrițe talentate, de vârste diferite, pe care vrei să le tot vezi jucând, ci este o poveste despre timp, vârstă și destin. Reușită este și viziunea regizorală. Convinge. Personajele se întâlnesc undeva la margine de oraș, ca într-o pauză. Nu se cunosc. Fiecare femeie își ascunde măștile, dar privește în sufletul celeilalte ca-ntr-o oglindă. Cu mâinile goale și sufletul plin, cele două femei vorbesc despre prima iubire ca un fum de țigară, derulează fermecător amintiri parfumate și absurde din viețile lor. Minunată ideea cu aducerea în spectacol ritmul electrocardiogramei, prin proiecția video plasată pe un perete. E în acord cu tahicardiile vieții celor două personaje. Drama cu nuanțe din Sarte și Pirandello scrisă cu har, inteligență și umor, nu are nimic de-a face cu personajele lui Becket. Scriitura proaspătă și vie a textului trece probele timpului și rămâne în eternitate. Pentru că acolo îi este locul. Neapărat să mergeți să vedeți spectacolul!

Actrița, cu peste 90 de roluri, majoritatea jucate pe scena Teatrului Național “I.L. Caragiale” din București, a avut roluri în peste 10 filme, în spectacole de teatru de televiziune, seriale de televiziune, face parte dintre marii dascăli ai școlii românești de teatru, cu har pedagogic fără egal.A fost profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale, Facultatea de Teatru, la catedra de actorie, ca profesor pentru cursurile de vorbire. Teza de doctorat, ce arată rodul muncii de-o viață, stă mărturie în cartea: “Vorbirea. Joc al identității”, publicată la Editura Tracus Arte, 2009, o adevărată nestemată în domeniu. La cursul de vorbire, Thomas Ciocșirescu, un fost student talentat și dedicat, face treabă bună, îi calcă pe urme. Îl văd săptămânal la sala Gloria a Teatrului Metropolis, pândesc pe după pantalonii de la scenă, cât de frumos lucrează cu studenții.

Artista, care a scris proză și teatru, numeroase articole publicate și-a regizat propiile piese, uneori, a primit premii pentru actorie și dramaturgie, iar dintre ele menționez: Premiul UNITER pentru “Cea mai bună piesă a anului”, pentru piesa „Capricii” (1997); Premiul „I. C. Brătianu”, la Concursul Național de Literatură „Nihil Sine Deo”, Brașov, pentru piesa „Fantoma de la Coventry” (1997); Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie, pentru volumul „Ferma de struți” (2003).
A fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, (2004), este Societar de Onoare a Teatrului Național I.L. Caragiale din București și Cetățean de onoare al județului Caraș Severin.

La 70 de ani pe care i-a împlinit Marea Doamnă a Teatrului Românesc e la fel de tânără și frumoasă, vioie și tenace, îi stă bine așa cum este. Îi urez mulți ani împliniți și de acum înainte!
Articol de Monica ANDREI, critic de teatru
Foto: Cinemagia;