„Este primul Crăciun fără tine, mama mea dragă, şi îmi lipseşti mult. Voi incălţa o pereche de ciorapi tricotaţi de tine, ca să simt căldura mâinilor tale ocrotitoare.” -Elena Bonta

Aveam vreo 4 ani. Era iarnă. O iarnă adevarată cu zăpadă albă, pufoasă, strălucitoare, cu derdeluş, cu ghetuş, cu sănii, copii rumeni si veseli. Mai erau câteva zile până la Crăciun. Seara, mama ne spunea poveşti despre Naşterea Pruncului Sfânt, despre Moş Crăciun, ne invăţa să cântam colinde. Confecţionam impreună beteală, steluţe, globuri pentru impodobit bradul (din staniol adunat si păstrat cu grija, an de an). Primul glob adevarat l-am primit mai tarziu. Erau mult prea scumpe pentru posibilitaţile noastre. Cu toate acestea, in ochii mei, am avut intotdeauna cel mai frumos brad şi nu am simţit niciodată că imi lipseşte ceva. Iubirea părinţilor mei dragi, Dumnezeu sa-i odihnească în pace şi lumină mi-a îndestulat sufletul.

Mama, harnică şi pricepută tricota cu drag ciorapi de lână, mănuşi, fulare. Lucra deosebit de frumos, modele superbe. Din acest motiv era solicitată şi de vecinele mai puţin îndemânatice, pentru a le impleti şi lor diverse hainuţe.

Ei, şi vine seara de Ajun! In casă bucurie, aroma de cozonac, bradutul stralucea. Strada răsuna de glasuri de colindatori. La poartă se auzea:

„Slobod îi a corinda?” „Slobod!” zicea tata.

Ascultam colinda şi mama îi răsplătea cu mere, turtă dulce, nuci, bomboane din zahăr caramelizat.

La un moment, dat se aude o altfel de bătaie in poartă. Eu si fratele meu eram emoţionaţi, bănuind că este Moş Crăciun. Tata deschide şi Moşul intră în casă. Avea un palton roşu, căciulă de blană, barbă mare, albă şi sacul cu mult doritele cadouri. Ne întreabă dacă am învăţat vreo poezie şi dacă da, să venim mai aproape de el şi sa i-o spunem, că el este bătrân şi nu aude aşa bine. Eu merg lângă el şi fără frică îi recit dintr-o suflare „Iarna” de Otilia Cazimir. Moşul este mirat că ştiu o poezie aşa frumoasă şi că nu îmi este frică de el. Senină, eu spun: „De ce să-mi fie frică! Eşti Ştefănuţ a nanei Rozi! Te cunosc după ciorapii de lână pe care ţi a împletit mama!”

Au dat-o ei la explicaţii, dar nu m-au convins, doar atunci când mi-au spus că, intr-adevăr ciorapii erau făcuţi de mama, dar asta pentru ca, buna mea mamă s-a gândit ca moşului să nu-i fie frig şi i-a dat cadou o pereche de ciorapi călduroşi.

Elena Bonta-

Decembrie 2020/Poveşti adevarate, din vremuri de demult

22