Amintiri din studentie
(fragment)

Si daca tot vorbim de examene m-am gandit sa abordez si tema copiatului. Pe vremea noastra tehnicile erau diferite si aveau la baza scrierea fituicilor. Nu aveam telefoane si internet ca surse de inspiratie, nici macar xerox, asa ca si acum. De baza erau fituicile scrise pe foite cat mai mici. Recunosc, eu nu am inteles de ce se chinuiau colegii sa scrie copiute, mie mi se parea ca este mai usor sa citesti cursurile decat sa te chinui sa le inghesui cu un scris marunt pe niste biletele.
Si dupa ce erau confectionate fituicile se gaseau metode de ascundere, astfel incat sa nu fie vazute de profesori, dar sa fie folositoare si accesibile la examen. In acest sens, fetele isi plasau copiutele sub fusta (la ciorap cu banda elastica, sau in buzunare special cusute pe captuseala – se numea fusta desteapta), baietii in maneca sacoului, etc. Unii isi scriau pe mana sau pe banci, doar formulele mai grele.


Eu vreau sa va povestesc aici, intamplari hazlii despre copiatul cu fituici.
In anul I, am avut coleg de an, un arab. Se descurca greu cu limba romana si nu prea intelegea ce se preda la cursuri. Asa ca la examenul in scris, la fizica si-a pregatit fituici la toata materia. Era avantajat de faptul ca era imbracat in portul arabesc traditional, cu caftan lung pana la pamant, deci avea loc suficient pentru cate fituici dorea. Toate bune si frumoase. La examen reuseste sa copieze in voia cea buna, termina lucrarea si se ridica din banca, indreptandu-se spre catedra pentru a o inmana doamnei profesoare. Pe la mijlocul salii, ii cade de sub caftan, o fituica. Se opreste si pune un picior pe ea, ca sa nu se vada . Mai face un pas, mai cade o fituica. Speriat o acopera cu celalalt picior si se opreste. Doamna profesoara, care scria ceva la catedra, isi ridica privirea mirata spre el si il intreba ce face. El zice ca a terminat lucrarea si porneste spre catedra sperand ca fituicile nu vor fi observate. In acel moment, de sub caftan au inceput sa curga in valuri, toate fituicile, de se facuse un morman de biletele la piciorele lui. Toata lumea radea. Vine doamna profesoara si zice:

“Ce sunt astea Hassan?, Fituici? Ia sa vad!” Se apleaca si ia de pe jos o fituica, si vrea sa citeasca ce este scris pe ea. Surpriza : erau scrise in araba!!! Vazand acest lucru, doamna profesoara zice amuzata: „Hassan draga, de la mine ai 5, pentru ca daca ai tradus toata materia pe care am predat-o, in araba, sigur ai ramas cu ceva fizica in capul tau!!!!!!!!!!!!” Si toata lumea a ras si a rasuflat usurata.
O alta faza amuzanta se povestea printre studenti si chiar daca nu am participat direct, cred ca un sambure de adevar tot are in ea si in plus este deosebita.

Se facea ca era o tipa care avea un examen la care nu s-a pregatit si ce s-a gandit ea? Ca daca nu a invatat sa apeleze la metodele ajutatoare, cum ar fi fituicile. Zis si facut; s-a imbracat intr-o fusta si-a luat niste ciorapi cu banda elastica sus si sub fusta, pe banda ciorapilor si-a pus fituicile. Inteligenta miscare nu? Toate bune si frumoase pana la inceperea examenului cand fata incepe sa isi mai ridice fustita! Oare de ce ? Ca avea acolo fituicile de pe care urma sa se inspire. Profesorul si-a dat seama ca ceva nu e in regula si a observat-o ca are surse de inspiratie externe. Normal ca nu putea sa ii bage mana sub fusta sa ii ia fituicile ca deja se interpretau alte chestii, asa ca a mers la ea si i s-a adresat astfel:
– In calitate de barbat, nu am voie sa fac asta, dar in calitate de profesor da!
… si ii ridica fusta si ii vede fituicile. Domnisoara oarecum revoltata a fost totusi pe faza cu replica urmatoare:
– In calitate de studenta nu am voie sa fac asta, dar in calitate de femeie, da!
… si ii trasneste o palma!!!!!!!
Povestea spune ca totusi profesorul i-a dat nota de trecere, pentru a nu isca un scandal cu tenta de hartuire sexuala.

Elena Bonta