Am să vă povestesc ceva, o întâmplare dureroasă, care m-a urmărit până în ziua de azi. Eram în clasa a patra, în plin comunism. Când intra învățătoarea în clasă, tremuram ca varga toti. Parca simteam deja liniarul pe buricele degetelor, sau ciupitul urechilor cu unghiile! Aauuuu! Durea îngrozitor si mica fiinta, învățătoarea adică, care parea o aratare firava. De fapt, era o bestie care ne tortura cu un sadism aparte.
Într- zi, observă ceva la gâtul unei colege. Se apropie usor de ea. Când a văzut mai bine ce e, a început să urle ca o apucată, din toti rărunchii:
-Hiiiiiiiiiii, ce e asta, nemernico ce esti?! O cruciuliță?
In momentul următor i-a rupt lănțucul de la gât, fiind cuprinsă de o furie nemaivăzută de noi până atunci. Se reincarnase în toate fiarele pământului. Era isterică, roșie foc, scotea fum pe nari si-i curgeau balele, parca era un balaur dezlantuit la vederea cruciulitei de la gatul fetei. Dar nu s-a oprit aici! A început s-o lovească pe colega noastră, ca-n filmele cu Jackie Chan.
Nu exagerez! La un moment dat, îi căra bietei fete, pumni, coate, picioare și tot tacâmul. Noi eram împietriți. Nu știam ce să facem. Și eram mici… Fata cu sarafanul rupt se tinea de nas, cu ce i-a mai rămas dintr-o mâneca, si era plină de sânge. Învățătoarea sufla greu si, gâfâind după atâta efort, i-a spus fetei arătând cu degetul ei stramb către persoana din tabloul de deasupra tablei:
-Îl vezi? El e Dumnezeul nostru! Tovarasul Nicolae Ceausescu, si nimeni altul, ai înteles, proasto ce esti tu?! Mâine sa vină părinții la școală!
Și au venit, săracii! Au venit degeaba, au vrut să depună o reclamatie, dar fără succes, avea ea pe cineva, acolo, undeva, si mai erau cativa ca ea. Câțiva cam prea mulți!
Mă mai întâlnesc și acum cu fosta colegă. Poartă o cruciuliță la gât, semn că mizeria aia de învățătoare nu i-a murdărit sufletul. Nu-i amintesc niciodată de povestea asta traumatizantă… Mi-e milă de ea. Și mi-e silă de toți cei care plâng după comunism.
Autor- Septimiu Florescu
Foto- preluare internet
Cred ca tata i-ar fi tras o mama de bataie chiar daca si el era comunist! De altfel dupa ce eu a raspuns (in liceu) prin culcarea la pamant a directorului care ma palmuise tata i-a promis ca-l bate el daca mai da in mine!
De ce povestesc astea toate? Si atunci si acum prea acceptam totul fara reactie!
Da, tristul adevar, un adevar care a ramas viu desi de multe ori iese la iveala ca vrem ca nu vrem! Comunismul e inca o parte din noi si ne urmareste mereu, mai bine zis ne bantuie!
Mai sunt si amintiri frumoase legate de persoane apropiate, familie, colegi, si totusi ele palesc pe langa hienele cele rele adica amintirile despre comunisti! Aici se face o separare intre oameni si comunisti, acei comunisti care se dedicau trup si suflet si cu orice pret partidului cu „p” mic si tovarasului si tovarasei cu „t” mic, mic de tot!
Offfff, imi aduc aminte de ceva asemanator. Directorul scolii ne preda istoria si geografia, cand venea la ora,daca era prost dispus,se scarpina in frunte si noi stiam ca urmeaza sa ne ridice in picioare,pe toti,iar apoi,cu indicatorul,ne lua „la scuturat de praf”. Si ne batea pe fund,iar unde vedea ca iese praf mai da de cateva ori. Dupa terminarea clasei a 8 si plecarea din generala, mi-am zis ca niciodata,dar niciodata nu il voi saluta. Au trecut aproape 40 de ani de atunci,dar daca am ocazia sa il intanlesc evit sa il salut sau sa ne intersectam privirea.