Regizorul Dominic Dembinski merită premiat pentru poemul cinematografic “Apostolul Bologa”  nu numai pentru că a fost extrem de inspirat ca să aleagă pentru a celebra Centenarul cu filmul său ce are la bază  romanul “Pădurea Spânzuraților” a lui Rebreanu, amintindu-ne de un mare creator, ci faptul că ne arată, că trebuie să nu uităm să ne prețuim și ne promovăm valorile culturale tot timpul. Liviu Rebreanu e creatorul romanului românesc modern, scriitorul publicat în 29 de țări și membru deplin al Academiei Române. Nu este întâmplător nici faptul că filmul de televiziune a avut premiera la TVR 1 în 30  noiembrie, în jurul zilei de naștere a lui Rebreanu, scriitorul ce nu merită să  dispară înghițit de neantul uitării, ca cineva ce ar fi existat cândva de care nu-și mai amintește nimeni acum.

Povestea unei vieți  și viața de creator

Povestea vieții „uriașului blajin” a început într-o zi de 27 noiembrie 1885, la Târlișua, județul Solnoc-Dăbâca (din fosta diaceză Cluj-Gherla, azi zona aparține județului Bistrița Năsăud, iar casa memorială a scriitorului se află într-un cartier din Năsăud) într-o familie cu 14 frați, dintre care unii au murit la naștere, alții n-au apucat să treacă de doi ani, iar dintre cei care au trăit, unul a fost spânzurat pe front pentru tentativa de a dezerta din Armata Austro-Ungară, pentru că a fost obligat să lupte împotriva fraților de sânge și neam.

Pe bărbatul masiv, cu privirea albastră și senină, capul semeț aureolat de părul alb cu o șuviță răzvrătită pe frunte ce-i dădea un farmec cuceritor, cu o memorie de invidiat, îl premiază în 1920 Societatea Scriitorilor Români pentru „Pădurea spânzuraților, romanul care-i deschide ușa pentru intrarea în Academia Română. Întârzierea a fost blocată chiar de către Nicolae Iorga, care-l suspecta că ar fi legionar după apariția romanului politic “Gorila”. Este admis abia în 1939. Fusese încarcerat în tinerețe doar șase luni pe nedrept și din vina altora, însă dușmanii l-au șantajat o viață.

Atras de lumea ficțională, la masa de scris, în fața lămpii de gaz, fără telefon, gazete și cancanuri, în loc să-și însoțească familia în vacanțe la mare, la Mamaia, Techirghiol, Paris, Viena sau Karlsbad, Rebreanu se retrăgea la munte. Trăia între dragoste şi unica lui avere, singurătatea. Își scrisese opera mai întâi în casa din Maeru, primită cadou după ce a devenit cetățean de onoare al comunei, apoi la Valea Mare, pe lângă Pitești, unde își cumpărase o casă într-o zonă ce-i amintea de locurile natale, cu o curte unde ţinea trei câini, niște găini și un cocoş, un grajd cu o vacă și viţel, o scroafă cu purcei. În singurătatea nopții, cu mult tutun, cafea și nelipsita cățea Deița la picioarele lui, scria. Era locul unde îl vizitau scriitori din generația lui – Mihail Sorbul, Camil Petrescu, Ludovic Dauș, Constantin Baraschi, Vasile Voiculescu – și oamenii de teatru ca Soare Z.Soare, Sică Alexandrescu, Ion Șahighian, George Vraca. Tot acolo Maria Brateș l-a pictat, Oscar Hun și Romul Ladea i-au sculptat bustul turnat în bronz, care a ajuns pe mormântul de la Bellu.

Ochii albaștri în care strălucea un surâs blând cuceritor s-au închis pentru totdeauna în 1 septembrie 1944. Rebreanu s-a stins cu condeiul în mână și capul pe masa de scris, cu sângele picătură cu picătură impregnând hârtia de pe masa lunguiață unde a creat, la vârsta la care mai putea dărui literaturii române mult. La înmormântarea sa n-a venit nimeni de la Academia Română, nici de la Societatea Scriitorilor Români, unde fusese preşedinte mai multe mandate, nici de la Teatrul Naţional, în fruntea căruia s-a aflat de două ori, nici de la Radiodifuziunea Română, unde lucrase ca vicepreşedinte, nici de la ziarele sau publicațiile literare unde a fost director. La groapa din grădina bisericii, în prezența familiei, a vorbit un învățător și un locotenent în rezervă. A fost îngropat sub privirile țăranilor, care i-au vandalizat apoi casa și i-au vândut masa, la care a scris, la preotul satului. Abia după 12 zile de la înmormântare, sociologul Dimitrie Gusti, președintele Academiei Române de atunci, i-a adus un pios omagiu celui care lăsa în urmă o operă vie și astăzi. A fost dezgropat, adus la București și reînhumat la Cimitirul Bellu din capitală, pe Aleea Scriitorilor, aproape de Coșbuc, Eminescu, Caragiale.

Un drum inițiatic și un film de creator

Liviu Rebreanu scrie „Pădurea spânzuraților” după ce fratele său, obligat să lupte în Primul Război Mondial împotriva românilor, este condamnat la moarte și executat. În roman, pe frontul rusesc, Bologa este numit în completul de judecată care-l condamna la moarte prin spânzurare pe sublocotenentul ceh Svoboda, învinuit de înaltă trădare. Când Svoboda îl privește de sub ștreang, Apostol Bologa este impresionat de lumina care izvora din ochii cehului, „în care se aprinsese o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea în lumea cealaltă”.  Acea lumină din privirea condamnatului îl va urmări până își va găsi și el moartea sub spânzurătoare. De aici pornește la drum regizorul Dominic Dembinski când scrie scenariul pentru filmul său, „Apostolul Bologa”. Opera unui mare creator generează un film de creator. În filmul lui Dembinski, Bologa e un apostol, nu pentru că eroii și sfinții nu mor niciodată, ci pentru că de dincolo de moarte, ne povestește drumul lui inițiatic, unic prin beznă și lumină, care poate fi drumul oricui.

Filmat din mai multe unghiuri, într-o casă în ruină cu puține secvențe de exterior și mai multe cadre în interior, „Apostolul Bologa” rămâne în mintea oricărui spectator prin calitatea imaginii. Fiecare imagine din film e ca o taină ce generează emoție care te urmărește în timp și te întoarce acolo, în locul unde ai putea să revezi de mai multe ori tot filmul. E ca o vrajă ce te cuprinde când privești niște poze vechi din epoci trecute și te apucă nostalgia, vrei să le vezi mereu. Viziunea puternică transpusă cu mult talent în limbaj cinematografic despre obsesia morții și viața de după viață de către Dembinski o găsim și în opera lui Rebreanu. Este starea care îl marchează toată viața pe scriitor.

Cu o distribuție generoasă alcătuită la superlativ din actori debutanți alături de nume consacrate ale scenei și ecranului: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Demeter Andras, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaș, Mircea Postelnicu, George Constantinescu și copilul Albert Demeter, filmul „Apostolul Bologa” realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR, grație producătorului executiv Demeter Andras,  a avut premiera la TVR1, în ajunul Centenarului Marii Uniri. Până să aibă loc premiera pe postul național de televiziune, au mai avut loc proiecții la Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Ţăranului (în cadrul Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film) şi Banca Naţională a României, dar şi la Londra, în prezenţa regizorului şi a producătorului, în cadrul Romanian History Film Days în Belgravia. Următoarele difuzări sunt programate pe TVR Moldova în 15 decembrie, la ora 22.00 şi TVR Internaţional, în 16 decembrie la ora 23.00. Producţia va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

Niculae Gheran, cercetător al istoriei literare, premiat de Academia Română și Uniunea Scriitorilor, pentru că și-a dedicat 40 de ani din viață spre a publica în 23 de volume toată opera lui Liviu Rebreanu, își merită pe deplin locul în Dicționarul general al literaturii române. Regizorul Dominic Dembinski își merită locul de referință în dicționarul sufletelor noastre și merită premiat, pentru omagiul adus unui mare creator în an Centenar, dar și pentru excepționala sa creație realizată prin filmul său de televiziune după opera scriitorului. Aplauze!

Articol de Monica Andrei, Teatrul Metropolis;

Foto: Casa de Producție TVR