Este trecut de miezul nopții la Grădina Zoologică București. Aerul e greu, lipicios, aproape imposibil de respirat după o zi de caniculă. Betonul țarcurilor încă radiază căldura strânsă peste zi. În cuști miroase a paie ude, pământ încins și apă stătută. Dincolo de garduri, dincolo de copaci, dincolo de pădure, pământul începe să vibreze.

Vum-Vum-Vum! Bass-ul și toba parcă lovesc în barele metalice ale cuștilor.

Un urs brun ridică încet capul din colțul țarcului.

Ursul:
— A început!

În cușca de lângă el, un lup se ridică brusc și își ciulește urechile.

— Cutremur?

Ursul:
— Mai rău.

Lupul:
— Incendiu?

Ursul:
— Mai rău.

Lupul:
— Vânătorii?

Ursul:
— Nu. Festivalul!

Lupul încremenește. Apoi urlă:
— Auuuuuu! Oamenii.

Pe o creangă, o bufniță își rotește capul cu 180 de grade și privește spre lumini. Fascicule roșii și albastre spintecă cerul deasupra pădurii. Din depărtare se aud țipete isterice.
— Iar au venit să se reconecteze cu natura.

Un cerb ridică privirea din umbra țarcului.
— Prin… boxe?

Bufnița:
— Da.

Cerbul:
— Cu mii de wați?

Bufnița:
— Exact.

Leul:
— Interesantă specie!

Dintr-un colț se aude vocea unei maimuțe.
— Ce fac ăștia, mai exact?

Bufnița:
— Urlă.

Maimuța:
— De ce?

Bufnița:
— Pentru distracție.

Maimuța:
— A, deci nu sunt în pericol.

Bufnița:
— Nu.

Maimuța:
— Nu își apără puii?

Bufnița:
— Nu.

Tigrul:
— Nu luptă pentru teritoriu?

Bufnița:
— Nu.

Maimuța:
— Atunci de ce urlă?

Bufnița oftează.
— Pentru că DJ-ul a pus piesa preferată.

De la festival se aude iar: Bumți, bumți, bumți!

Un gard metalic tremură.

Ursul își pune labele peste urechi.
— La noi, dacă cineva rage așa, e semn de pericol.

Lupul:
— La ei?

Bufnița:
— La ei e premium ticket.

Un roi de lumini pulsează printre copaci.

Cerbul:
— Dar cine îi oprește?

Toate animalele tac.

Apoi ursul răspunde.

Ursul:
— Nimeni.

Cerbul:
— Nimeni?

Bufnița:
— Autoritățile dorm.

Lupul:
— La zgomotul ăsta?!

Bufnița:
— Nu literal. Instituțional.

Maimuța râde amar.
— Extraordinar. Ei ne țin pe noi în cuști ca să studieze viața sălbatică.

Se uită spre lumini.

Leul:
— Dar spectacolul adevărat e în afară…

Pauză.

Țipete.

Sirene.

Claxoane.

Bass.

Urlete.

Pădurea tremură.

Cerbul:
— Am o întrebare!

Ursul:
— Spune, frate!

Cerbul:
— Cine e, de fapt, în cușcă?

Bufnița clipește lent.
— Noi suntem în cuști de metal. Dar ei sunt în cuști mai periculoase.

Lupul:
— Care?

Bufnița:
— Ale prostiei. Ale lăcomiei. Ale nesimțirii.

Ultimul bass zguduie noaptea. Bum, bum, bum!

Bufnița închide ochii.
— Și culmea…

Cerbul:
— Ce?

Bufnița:
— Ei încă ne spun nouă animale.

Morala?
Nu toate ființele din cuști sunt captive.
Unele umblă libere, conduc mașini scumpe, organizează festivaluri și numesc haosul… divertisment.

Răzvan Gabriel Mateescu 28 iunie 2026