În toamna asta, pentru sute de copii din Ucraina și din Rusia clopoțelul nu va suna. Nu pentru că nu ar avea dreptul la învățătură, nu pentru că nu și-ar dori să-și revadă colegii, ci pentru că războiul le-a furat copilăria. Le-a furat viața. Mulți nu mai sunt…

Sunt copii ucraineni care în loc să-și pregătească ghiozdanele, învață cum să recunoască sunetul sirenelor și unde să se ascundă când cad bombe. Sunt copii ruși care își privesc părinții mobilizați, plecați pe front, și nu înțeleg de ce familia lor trebuie să fie sfâșiată. În ambele țări, sute de mii de elevi trăiesc cu frica zilei de mâine.

Sunt mame care plâng în tăcere, tați care nu se mai întorc, bunici care își strâng nepoții la piept și nu știu ce să le răspundă la întrebarea „de ce?”.

Niciun copil nu ar trebui să-și piardă părinții în războaie care nu îi privesc. Niciun copil nu ar trebui să fie privat de școală, de prieteni, de jocurile copilăriei.

Dincolo de politică, de arme și de putere, rămâne suferința oamenilor simpli. Civilii – uciși, răniți, alungați din casele lor – nu au nicio vină. Ei sunt doar victimele unei nebunii pe care nu au ales-o.

Niciun copil, fie el ucrainean sau rus, nu trebuie să sufere. Nu trebuie să moară! Pentru că fiecare viață pierdută e o rană care nu se va mai vindeca niciodată. Pentru că viitorul se scrie în manuale, nu în tranșee.

Vladimir Putin, oprește, dracului, războiul ăsta! Ești cel mai tare din parcare, ai ucis destul! Gata! Ho! Bârrrr! Hăis! Ia o pauză! Du-te cu barca pe Volga, pescuiește, joacă la păcănele, îmbată-te, fă-ți unghiile cu ojă! Lasă-ne!

DFM 6 septembrie 2025

Fotografie preluată de pe facebook.