De Sfânta Parascheva, la Iași, unii pelerini au venit să se roage pentru sănătate, liniște sufletească și ajutor de la Dumnezeu. Alții au venit să ofere ajutor financiar atât de consistent, încât mila creștinească a ajuns să concureze serios cu veniturile unor angajați care muncesc o lună întreagă.

Potrivit Poliției Locale Iași, un bărbat care apela la mila trecătorilor ar fi strâns 9.147 de lei în doar opt ore de cerșit. Asta înseamnă aproximativ 1.143 de lei pe oră sau aproape 19 lei pe minut. Cu alte cuvinte, în timpul în care un om obișnuit își bea cafeaua, individul nostru putea să-și finanțeze deja o parte din următoarea revizie auto.

Bănuții stânși în opt ore de cerșit, ooof, ooof, măăăi, măăăi!. 🙂 Foto Politia Locală Iasi

Nu vorbesc despre cineva care, potrivit informațiilor apărute în presă, ar fi fost văzut deplasându-se cu o bicicletă ruginită sauabia târându-și gumarii rupți. Nu, personajul este cunoscut drept „cerșetorul cu Lexus”, un detaliu care schimbă puțin perspectiva asupra necazurilor financiare. 🙂

Polițiștii locali l-au identificat, i-au întocmit un proces-verbal de contravenție, iar suma găsită asupra sa a fost ridicată în vederea confiscării. Autoritățile au precizat că bărbatul nu era la prima întâlnire cu oamenii legii. Sic! 🙂

Desigur, nu e nimic rău în a avea un Lexus. 🙂 Fiecare cu gusturile și posibilitățile sale. Problema apare când povestea spusă trecătorilor sugerează nevoia de ajutor, în timp ce stilul de viață pare să spună că afacerea merge mai bine decât multe firme cu acte în regulă.

Iar aici apare și partea mai puțin amuzantă: oamenii care au donat bani au făcut-o, probabil, din compasiune și bună-credință. În preajma unei sărbători religioase, gestul lor poate fi unul sincer și generos. Tocmai de aceea, dacă suspiciunile privind situația reală a beneficiarului se confirmă, problema nu mai ține doar de un bărbat și de banii lui, ci și de încrederea unor oameni care au vrut să facă un bine.

Până la urmă, mila nu ar trebui să fie o strategie de marketing, iar credința semenilor nu ar trebui transformată într-un model de afaceri cu încasări la minut. Există persoane care chiar au nevoie de ajutor și pentru care fiecare bancnotă primită poate însemna o masă, un medicament sau o zi mai ușoară. Când generozitatea lor este exploatată, pierd nu doar bani, ci și puțin din încrederea de a mai întinde mâna data viitoare.

Concluzia? Dacă omul a strâns 9.147 de lei în opt ore, poate că următoarea rugăciune ar trebui să fie pentru un contabil bun, nu pentru încă o zi de încasări.

Iar acum, întrebarea care ne macină pe toți: cât costă o roată de Lexus? Că, la un asemenea tarif orar, dacă mai prinde câteva zile bune de pelerinaj, poate nu-și cumpără mașina din cerșit, dar măcar își ia roțile pe rând. Cu puțin noroc, până la următoarea sărbătoare îi rămâne și de schimbat uleiul.

DFM 15 octombrie 2026

Surse: