Nicu spală farfurii la o crâșmă din Anglia (muncesc pă Anglea, vere!) și e foarte mândru de activitatea lui. A plecat de la el din sat în urmă cu patru ani. Locuiește cu chirie și are doar o singură zi liberă pe săptămână. Ce face atunci? „Stau pă TikTok, ascult manele și când am bani mă duc să beau bere cu prietenii. Muci mă fac! Am o gagică dân Pakistan, o să ne luăm la toamnă, dacă o lasă mă-sa, că la ăștia e cu tradiții, așa….”

Nicu nu citește nimic niciodată (doar de pe telefon, că n-are încotro), nu vizitează nimic (muzeele sunt o piedere de timp, orașele din Anglia „e urâte, înghesuite” și îl enervează, nu se uită la filme (doar dacă sunt cu bătăi, gen Van Damme, Steven Segal și Chuck Norris) și, în genere nu prea are idei.

Viața lui e simplă ca o strachină goală. Nu se gândește decât la mâncare, la bere și la sex. A votat cu Simion și bocește după Ceaușescu, chit că nici nu era născut în 89! Dar a auzit de la tăticul și mămica lui, că „a fost un mare patriot, și-a iubit țara, ne-a plătit toate datoriile esterne, ne dădea, pe gratis, case și servici, nu ca acu, cu soroșiștii ăștia homosexuali, care a vântut România bucată cu bucată”.

Nu-l scoți din ale lui! Nici n-ai avea cum!

Mioara are 30 de ani și e bucătăreasă în Italia. Sau „pă Italea”, ca să-l copiez pe Nicușor, care spală oale și căni „pă Anglea” și e megafericit în lumea lui mică.

Viața ei e asemănătoare cu a compatriotului nostru. Cam același tipar trist și limitat. Muncă, opt ore pe zi, o zi liberă și uneori chiar două. Când are vreme, e călare pe TikTok sau vorbește live cu Marian, iubitul ei care e „șofer pă Spania”. Nu a vizitat Italia niciodată în zece ani de când lucrează acolo. O singură dată a fost la Roma și a văzut Colosseumul, dar pe dinafară, că „era coadă la bilete” și a renunțat.

E slabă moartă, arată de 60 de ani, dar dacă se vopsește și zâmbește, nu e urâtă. În concediu vine acasă, în România, merge la mare, se dă rotundă, sparge toți banii, își face selfiuri cu mâncarea pe care o comandă și e mulțumită.

Și ca ei sunt mulți așa, din păcate. Foarte mulți.

Prietenul meu, medicul stomatolog Francisc Niss, a scris o mică poveste (asemănătoare cu ale mele, cele de sus) despre un pacient de-al lui. Îl las pe el acum.

„Am o stare ciudată, de care nu pot să mă îndepărtez, să o alung. Și toate astea, din cauza unui tânăr de 28 de ani. De pe fotoliu mă privește un zâmbet trist, ușor timid. Băiatul nu are mai mult de 48 de kg.

– Ce lucrezi?- îl întreb

– Domn doctor, lucrez în Germania, la o fabrică, spăl roboți și apoi îi îmbrac.

– Interesant, de cât timp lucrezi?

-De cinci ani.

-Ai învățat limba germana, ai acte, condiții bune de lucru?

– Daaa! Am asigurare, dar după muncă, plecăm la 10 km, în Franța. Acolo stăm.

– Super! Asta înseamnă că în weekend vizitezi atâtea locuri, te bucuri de bucătaria franceză, excelent!

– Nu, domn doctor, lucrăm și sâmbata, doar duminica stăm acasă.

– Și ce faceți duminica, ce vizitezi, cum te distrezi?

– Stau acasă, îmi gătesc, spăl lucrurile, apoi stau pe TikTok. Când mă întorc de la muncă, fac cumpărăturile, iar duminica stau pe telefon…

M-am blocat. Tânărul din fața mea, muncește luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbătă, nu îmi poate spune mai nimic despre Franța, Germania, despre țările între care se împarte sau despre o Românie în care vine doar pentru nunți și părinți.

Fără să vreau, am o senzație de vinovăție față de el, față de alți tineri ca el, simțindu-mă vinovat pentru că am fugit atunci când minerii au venit peste noi, la Piața Universității, când au înăbușit sub bâte și bastoane, acel: „A fost o dată ca-n poveşti/ A fost în România/ O gaşcă mare de „golani”/Ce-au alungat sclavia…”

Cum ar fi arătat acum România lor, România, mea, România noastra, dacă la putere nu rămânea acel FSN?

Cum ar fi arătat România, dacă Punctul 8 de la Timișoara (care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent mai ales pe funcția de președinte), scandat de tinerii de atunci, nu ar fi fost spulberat de către foștii securiști și milițieni, îmbrăcați în uniforme de mineri, conducând cei 10.000 de ortaci, să alunge manifestanții din Piața Universității, apoi să devasteze Universitatea, sedii ale partidelor istorice, de care se temea Ion Iliescu și noii ,,emanați ai Revoluției din decembrie”?

Nu înțelegeam de unde atâta priza față de noile partide așa-zis ,,suveraniste”, la care a aderat un electorat, altădată pesedist, dar și mulți tineri. În ultimele șase luni, i-am acuzat că sunt inconștienți, că se lasă împinși către extremism și izolaționism. Dar ce pot să îi spui unui tânăr care muncește șase zile din șapte, departe de casă, de familie, de o Românie care are nevoie de el, doar când votează?

Mi-au dat lacrimile atunci când am realizat ce se ascunde în spatele zâmbetul timid al tânărului care a ieșit din cabinet…”

DFM și Francisc Niss 21 iunie 2025