Cred că niciodată oamenii, din toate categoriile sociale și din toate zonele societății, n-au fost mai vocali și mai atenți ca în zilele acestea, de când președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru.
O parte a presei — nu vă spun care, știți voi mai bine — a început să-i scormonească trecutul și să-l toace mărunt, într-un stil mitocănesc. Pe rețelele sociale, comentariile suveraniștilor, multe dintre ele agramate, curg necontenit, pline de ură, blesteme și minciuni preluate de ici, de colo. Ba că n-are nevastă, ba că e bolnav, ba că e prea blond, ba că e omul Franței, ba că n-are dinți sau că e arogant.
„Nu-i bun, nu-i bun! Jos cu el!”
L-am cunoscut pe Luca Niculescu în 1993, în Piața Romană, unde se adunau rockerii. Aveam prieteni comuni, prin Berceni, pe la Cinema Cultural.
El era student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Eu am intrat acolo un an mai târziu.
Era un tânăr luminos, bun și foarte educat, lucru cu atât mai remarcabil într-o lume a rockerilor, unde spiritul rebel și pornirea de a sări calul când ceva nu-ți convenea făceau parte din peisaj. 😉
Luca era din altă lume. Din alt film.
Îmi amintesc că, într-o zi, am mers cu mai mulți prieteni pe terasa Gargantua (rockerii știu unde!) să bem o cafea și un suc.
La un moment dat, Luca s-a apucat să povestească despre Regele Mihai și abdicarea sa. Vorbea ușor graseiat, apăsat și articulat, rostind fiecare cuvânt cu grijă. Toată lumea îl asculta fascinată. Parcă eram la ora de istorie.
Și nu, nu era deloc arogant!
Altădată, înainte de examenul de admitere la FJSC, văzând că-mi era teamă, m-a încurajat. Era în Romană, dar nu s-a lăsat până nu mi-a scris pe o bucată de hârtie ce trebuie să fac. Mi-a dat câteva teme de studiu:
„Uite, citește asta, asta și asta, caută sinonime și fii foarte atentă la întrebări! O să iei examenul!”
Și așa a fost. 😊
Apoi ne-am mai întâlnit pe la concertele rock, dar rar. Luca lucra la RFI Internațional și era deja o mică vedetă în facultate.
Când eram în anul I m-am dus la el și l-am rugat să mă ajute să obțin o colaborare cu RFI, care avea sediul în căminul mare din Leu. Mi-a arătat redacția și mi-a promis că mă ajută. Între timp, însă, m-am angajat la Uniplus Radio și am renunțat la RFI.
Anii au trecut. Luca a urcat frumos pe scara profesională și a ajuns la Ministerul Afacerilor Externe. Ne-am mai văzut de câteva ori, la evenimente la care eram invitată și eu, ca jurnalistă.
De fiecare dată, a vorbit cu mine, m-a salutat și nu s-a prefăcut că nu mă mai cunoaște, așa cum procedează alții. 😉
Ieri l-am urmărit la televizor. Mi-a plăcut cum i-a răspuns lui Mihai Gâdea și sper să reușească să facă ceea ce-și propune dacă va ajunge prim-ministrul României.
Nu, nu vreau absolut nimic de la el. Nu mă interesează nimic. Nu cer nimic.
Vreau doar să spun că Luca Niculescu este capabil, instruit și aparte. Un om bun.
Pentru că sufletul nu se schimbă precum o țoală în care ai transpirat. El rămâne.
DFM 13 octombrie 2026