Primăvara trecută, la mine în curte cânta un privighetor. Era un mascul. Scotea niște triluri nepământești de frumoase. Își căuta o nevastă, cu siguranță.

Seara era ceva nemaipomenit! Când încetau constructorii lucrul (lângă noi crește un ansamblu rezidențial) și terminau cu ciocanele, macaralele, bormașinile și cu băăăă, dă și mie sârma aia, sau Faneeeeeeeeee, bagă ciment acilea!, „privi„ al meu se punea pe niște recitaluri, de rămâneam cu gura căscată… Nu mai puteam face nimic de dragul lui.

Când nu-l mai auzeam, ziceam: gata! Salut! S-a însurat „privi”. Și parcă-mi părea rău să-l văd la cuibul lui, slaaaaab, amărâât, cu o droaie de pui flămânzi, recalcitranți și o coțohârlă de soție, acră-n cioc și geloasă-Bistriță pe bietul păsărel. Nu merita o astfel de soartă! Lui îi trebuia o domniță frumoasă, isteață, cântăreață ca și el, soprană de coloratură, nu orice matracucă banală pe care o poți confunda oricând cu altele 20.000 din aceeași specie. Nu?

…Și, fără să vreau, începeam să fluier după el: fiuuu, fiuliuiuliuuuu, încercam să scot sunete asemănătoare cu ale lui. Firește că nu-mi ieșeau la fel, dar el, mititelul și superbul îmi răspundea imediat: trililiuuu, fiuuliuluiui, semn că încă nu se căsătorise. Ah! Ce bine! E al meu, al meeeu!

Azi așa, mâine-așa, am început să mă obișnuiesc cu el, seara mai ales, nu mai eram bună de nimic, dacă nu apărea.  L-am și înregistrat, l-am pus pe Facebook, să-l asculte toată lumea.

Răzvan, my husband (un fel de privighetor mai mare și mai bas-bariton) zice: „Aoleeu! amăgești bietul păsărel! O să creadă acum că tu ești…o privighetoare și n-o să-și mai caute fata! O să stea aici, ca prostu` și-o să scadă natalitatea la privighetori din cauza ta! Mai tacă-ți ciocul!”

Speriată, și plină de remușcări, m-am dus în casă și i-am adus lui „Privi” un pumn de semințe, ca să mă ierte. Nu mai știu dacă a păpat, dar sper din tot sufletul să nu fie supărat pe mine.

Privi, mă auzi?

Dana Fodor Mateescu – 8 mai 2019

Foto: Internet