Uneori, politica nu încetează să uimească. Dar nu pentru că ar fi profundă sau coerentă. Ci pentru că reușește, din nou și din nou, să ne arate cât de jos poate merge un lider în fața camerelor de filmat.

George Simion, liderul AUR, cunoscut pentru protestele sale vehemente împotriva lui Ion Iliescu – huiduieli, pancarte, lumânări aprinse în fața casei fostului președinte – a ales acum, la moartea acestuia, să se îmbrace în haine de „mare creștin” și să vorbească despre „iertare” și „plecarea la Dumnezeu”.

Cuvinte alese cu grijă: „Noi, creștinii, spunem că a plecat la Dumnezeu. Dumnezeu să-l ierte.” O frază neutră în aparență, dar în contextul istoriei personale dintre Simion și Iliescu, pare desprinsă dintr-un teatru al ipocriziei.

Ce teatru ieftin!

Să recapitulăm!

În 2009, Simion mergea cu lumânări la ușa lui Ion Iliescu, nu pentru reculegere, ci ca gest de batjocură, chiar de ziua acestuia. În 2010, îl aștepta la lansarea de carte cu pancarte care-l acuzau de crime și trădare, declarând sus și tare că locul lui Iliescu e „la pușcărie”. Era „vocea” celor care cereau justiție pentru 1989, pentru mineriade, pentru violența împotriva studenților. Era omul care își asuma frontal ura față de regimul Iliescu.

Acum, același personaj, declară, cu o mimică solemnă și electorală, că „nu se interziceau partide politice pe vremea lui Iliescu” și că „a fost altceva față de azi”. Bleah!

A uitat brusc că același Ion Iliescu a făcut din România anilor ’90 o țară izolată, condusă prin frică și bâta minerilor? Că protestatarii din Piața Universității au fost bătuți și arestați? Că presa era controlată, iar opoziția marginalizată?

Sau e mai simplu să reevaluezi trecutul când simți că poți câștiga capital politic? 😉 Păi, sigur!

Simion nu este primul politician care își contrazice propriul trecut, dar rar vedem o întoarcere atât de bruscă și teatrală. Gestul său nu este despre credință, ci despre imagine. Despre a poza în lider echilibrat, împăciuitor, în contrast cu „regimul Iohannis” pe care AUR îl denunță constant. Iar comparația cu Iliescu – care, în trecut, era simbolul absolut al „răului” în discursul lui Simion – devine brusc o unealtă de atac la adresa actualei puteri.

Postarea de pe Facebook cu versurile „Așa-i lumea trecătoare, unul naște, altul moare” vine ca o piesă finală în spectacolul prost regizat al resemnării false. Ce-i drept, Simion a fost mereu mai degrabă un actor de stradă, cabotin, decât un om de stat. Și când jocul atinge asemenea cote de contradicție, devine mai mult decât penibil.

Ipocrizia politică nu e nouă. Dar atunci când ea vine ambalată în versete creștine, falsă iertare și amnezie istorică, devine o insultă pentru cei care au trăit anii de după 1989 cu frică și cu gândul că poate, într-o zi, vor vedea dreptatea…

DFM 6 august 2025