Într-o Românie europeană, cu internet în sate, smartphone-uri în mâinile tuturor și strategii guvernamentale ambițioase afișate pe hârtie, avem în continuare zeci de mii de oameni care nu știu să scrie sau să citească. Nu într-o statistică globală vagă, ci aici, în satele și orașele noastre. În 2024, un copil născut în județul Giurgiu are șanse mai mari să ajungă adult fără carte decât să termine liceul.

Clasamentul județelor cu cei mai mulți analfabeți nu mai e o simplă listă de cifre seci – e o radiografie dură a eșecului educațional și politic al acestei țări.

Conform Insitutului Național de Statistică (INS) județul Giurgiu ocupă primul loc, cu 3,61% populație analfabetă. Urmează Călărași, Ialomița, Teleorman, Tulcea – toate cu probleme cronice: sărăcie, izolare, indiferență administrativă. Ca o paranteză: am cunoscut, prin natura meseriei mele de jurnalist, tineri care au telefoane de ultimă generație, dar sunt analfabeți în toată regula. Se uită doar la filmulețele de pe TikTok (asta spune multe, nu?) și reușesc, cu greu, să citească un mesaj, și numai dacă e scris cu majuscule! Ăștia erau cei mai educați!

Dincolo de statistici, întrebarea care ar trebui să ne cutremure este: cum am ajuns aici? Cum este posibil ca, într-o țară membră UE, în secolul XXI, să avem zeci de mii de cetățeni privați de cea mai elementară formă de libertate – alfabetizarea?

Răspunsul este la vedere, dar refuzăm să-l recunoaștem: statul român nu a fost interesat cu adevărat de educație. Reformele au fost făcute pe genunchi, de miniștri care stăteau în funcție cât un trimestru școlar. Școlile din mediul rural au fost închise „pentru eficiență”, copiii au fost forțați să facă naveta pe drumuri impracticabile sau, mai rău, au abandonat școala fără ca nimeni să-i întrebe de ce.

În București, procentul de analfabetism e de 0,17%. În Brașov și Sibiu, sub 1%. Acolo unde există școli funcționale, cadre didactice motivate și comunități implicate, educația dă roade. Dar România este o țară cu două viteze. Una urbană, conectată, modernă. Și alta, uitată, deconectată, în care alfabetizarea devine un lux, nu un drept.

Ni se pare acceptabil ca într-o țară care investește miliarde în infrastructură, festivaluri și publicitate politică, copiii din satele izolate să nu aibă acces la profesori sau internet. Ne mirăm că extremismul crește? Că manipularea prinde? Că fake news-ul devine sursă de informare? Poate pentru că avem sute de mii de cetățeni care nu pot citi o frază coerentă, dar pot vota!

Analfabetismul nu este doar un eșec personal. Este o rușine națională. Un rezultat al nepăsării colective și al cinismului politic, care folosește ignoranța ca pe o resursă electorală.

Până când nu vom trata educația ca pe o prioritate reală – cu investiții serioase, cu politici coerente, cu școli funcționale și profesori bine plătiți – nu vom avea nicio șansă la un viitor sănătos.

România nu va fi niciodată o țară cu adevărat europeană atâta timp cât 1, din 30 de români, nu știe să scrie numele propriu!

DFM 22 mai 2025