Alina Pavelescu, prietena mea de pe Facebook, (născută-n aceeași zi și aceeași lună cu mine, dar în ani diferiți) și-a lansat recent, la Gaudeamus, cartea „Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o

Lucrarea aduce o contribuție binevenită în peisajul literaturii despre evenimentele din decembrie 1989, adresându-se în special generațiilor tinere care nu au fost martore directe ale schimbării regimului comunist.

Volumul apare într-un moment în care interesul pentru înțelegerea Revoluției din 1989 rămâne viu, mai ales în rândul celor care caută să înțeleagă contextul istoric și politic care a condus la prăbușirea regimului totalitar din România. Spre deosebire de alte lucrări care oferă analize detaliate sau documentații exhaustive, Alina Pavelescu își concentrează eforturile pe o istorisire clară și accesibilă, menită să familiarizeze publicul mai tânăr cu acest „eveniment fondator” al istoriei recente a României.

Declarațiile autoarei și ale editorilor sugerează o misiune clară: de a transforma acest moment istoric într-o lecție de maturizare socială. Alina Pavelescu își propune să contribuie la formarea unei noi generații capabile să interpreteze critic trecutul, oferind o viziune care integrează amintirile generațiilor anterioare cu nevoile de înțelegere ale celor de astăzi.

„Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o” se alătură unui corpus de lucrări despre Revoluție, dar reușește să atingă o nișă importantă – publicul tânăr, deseori ignorat în analizele despre comunism și căderea sa.

E una dintre convingerile mele cele mai puternice: acea generație care va ajunge prima să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci cu noi […] va fi și generația care va reuși să răscumpere frustrările părinților și bunicilor ei, să le dea un sens, să le transforme, în sfârșit, într-o nouă civilizație românească, una funcțională, de succes”, – Alina Pavelescu,

Cartea Alinei este o lucrare de referință pentru cei care se apropie pentru prima oară de acest capitol complex al istoriei românești, este o lectură necesară, mai ales în contextul educațional, în sprijinul noii materii „Istoria comunismului din România”, introduse recent în licee.

DFM 16 decembrie 2024

Alina Pavelescu , născută în 17 august 1972, la București, este o arhivistă, istoric și scriitoare română contemporană.

În 1996 a terminat Facultatea de Istorie la Universitatea din București, unde i-a avut profesori pe Zoe Petre și Lucian Boia. În 1997 finalizează masterul in Istoria României în secolul XX, la aceeași facultate. În 2001 finalizează un al doilea master la Institut d’Etudes Politiques de Paris în cadrul unui program Europa postcomunistă. În perioada 2002-2009 a studiat într-un program de doctorat în științe politice la Institut d’Etudes Politiques de Paris.

Activitate arhivistă

În 1996 intră ca arhivist debutant în București la Arhivele Naționale ale României. Devine inspector superior arhivist în 2005 și din 2012 este director adjunct la Arhivele Naționale.

În munca ei pune în valoare documente istorice de arhivă în expoziții, lucrări proprii și traduceri. În 2017 publică Martha Bibescu și vocile Europei, un volum despre Martha Bibescu realizat din corespondența acesteia și documente din dosarul CNSAS 1941-1945. Volumul a fost premiat în 2017 la Târgul de carte LIBREX, Iași.

Pentru volumul Nebiruita flacără a vieții, alcătuit din notelor de jurnal ale Annei Kretzulescu–Lahovary, Alina Pavelescu a realizat traducerea din franceză, notele istorice și o prefață care ancorează lucrarea în epocă. Reia același efort de documentare și traducere în 2019 pentru jurnalul secretarului regelui Ferdinand, Louis Basset, în volumul Războiul unui slujitor devotat, Jurnalul inedit al secretarului particular al regelui Ferdinand I, 23 august 1916–3 mai 1921.

Activitate literară

A debutat în 2016, la Târgul de carte Gaudeamus cu romanul Moștenirea babei Stoltz. A scris și publicat eseuri în volume colective cum ar fi Alegerea, în ”In the mood for love. Antologia prozei erotice feminine”, coordonată de Marius Conkan în 2019; Sfânta Paraschiva a păduchilor, în ”Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudățenii, uimiri”, coordonată de Tatiana Niculescu, la ed. Humanitas, și Școala vieții în ”Viața pe Facebook. Dau like deci exist”, coordonată de Cristina Hermeziu.

În 2019 publică al doilea roman, Sindromul Stavroghin la editura Humanitas. Stavroghin, personaj din Demonii lui Dostoievski îi oferă Alinei Pavelescu un context de reflecție asupra modului în care un torționar îți poate prezenta și asuma trecutul.”- Sursa Wikipedia-