Anchetatori neanchetați– autor Eugen Blaj

Revolta muncitorilor de la Brașov din 1987 a început în schimbul de noapte al secției “Matrițe” al Întreprinderii de Autocamioane Steagul Roșu, din cauza faptului că salariile au fost reduse la jumătate. Muncitorii au încetat lucrul, iar dimineață, la sosirea schimbului I, într-o acțiune spontană, au atacat sediul administrativ, spărgând geamurile și provocând alte daune. În mai puțin de o oră, în curtea întreprinderii s-au strâns peste 4000 de muncitori, care au decis să plece spre sediul Comitetului Județean PCR. Unii au renunțat, de teamă, dar peste 400 de muncitori au pornit marșul. Printre ei erau deja infiltrați securiști, pentru a-i depista pe cei mai vehemenți.
Neobținând nici un rezultat pozitiv și fiind tratați cu dispreț, demonstranții, cărora li se alăturaseră și muncitori de la alte întreprinderi, au devastat Comitetul Județean de Partid și sediul Primăriei. Pe tot parcursul revoltei, muncitorii au scandat sloganuri revendicative, cerându-și drepturile, salarii, hrană, căldură și lumină în apartamente. S-a cântat chiar imnul “Deșteaptă-te române”.
Organele de Miliție și de Securitate s-au mobilizat rapid, efectuându-se peste 300 de arestări.
Apoi a început ancheta!
General-maiorul de securitate Emil Macri, împreună cu adjunctul ministrului de Interne și șeful Inspectoratului General al Miliției, general-locotenentul Constantin Nuță, au fost trimiși la Brașov pentru a coordona măsurile represive. Emil Macri conducea Direcția a II-a a Securității, contrainformațiile economice, și mai participase, împreună cu generalul Nicolae Pleșiță, și la reprimarea grevei din Valea Jiului, din 1-3 august 1977. Macri și Nuță au fost atât de eficienți la Brașov încât Nicolae Ceaușescu i-a trimis ulterior și la Timișoara, în decembrie 1989.
De asemenea, căpitanul de miliție Alexandru Ionaș, fost șef al Serviciului Cercetări Penale din Inspectoratul Județean de Miliție Brașov, a coordonat și a asistat personal la bătaia unora dintre cei anchetați, printre care Gheorghe Zaharia și Aurică Geneti. Cu toate acestea, Alexandru Ionaș a fost numit după Revoluție comandant al I.J.P. Brașov și înaintat la gradul de colonel, iar în august 1999, la propunerea ministrului de Interne de atunci, Constantin Dudu Ionescu, și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, i s-a permis înscrierea la examenul pentru obținerea gradului de general. În final, el a ajuns directorul Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) – centrul regional din România.
Un alt general, Nicolae Neagu, care a participat activ la anchetă, a ajuns și el bine. Iată ce anunța Ziarul de Iași în data de 26.11.1997: “Noul adjunct al sefului Inspectoratului General al Politiei va fi generalul de brigada Nicolae Neagu, au declarat presei surse din IGP. Generalul Neagu a ocupat pina in prezent functia de sef al Corpului de Control al Ministerului de Interne.”
Pe perioada anchetei, protestatarii au fost torturați sălbatic, fiind bătuți cu pumnii, cu picioarele, cu un scaun sau cu picioare de scaun, cu parul, cu bâta, cu bastonul de cauciuc la testicule, loviți în stomac, bătuți la palme și la tălpi cu bastonul de cauciuc sau loviți de calorifer. Li s-au strivit degetele în ușă, li s-a smuls părul, au fost înfășurați în cearșafuri ude și bătuți astfel sau ținuți în pielea goală, în frig. Arestații au fost așezați în poziții incomode, obositoare și dureroase: siliți să stea într-un picior (uneori, supravegheați de un câine-lup), pe vine, să țină un creion cu bărbia, să sprijine cu nasul tabloul lui Ceaușescu, să facă genuflexiuni, să stea într-o mână sau să sară ca broasca. Organele lovite în mod constant de torționari erau capul, ficatul, rinichii, testiculele și stomacul.
Unul dintre cei care i-a coordonat pe torționari, implicându-se personal în torturi bestiale, a fost Ristea Priboi, un personaj cel puțin straniu.
Unul dintre muncitorii anchetați și torturați, a povestit: “„Nici Priboi nu s-a lăsat mai prejos, m-a lovit peste palme, m-a întins pe masă și m-a lovit peste tălpi atât de tare, încât îmi crăpaseră tălpile de la pantofi.” Dezvăluirile lui Sommerauer au fost făcute în cartea lui Marius Oprea și Stejărel Olaru „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov”, apărută în 2002. Ristea Priboi era pe atunci deputat PSD de Vrancea și membru al Comisiei parlamentare de control al Serviciului de Informații Externe, după ce fusese șeful acesteia.
Fost lucrător în cadrul Direcției de Informații Externe a Securității, Ristea Priboi fusese deconspirat opiniei publice de către CNSAS. Fostul prim-ministru Adrian Năstase, protectorul lui Priboi, i-a acuzat pe membrii CNSAS, în martie 2001, că „ling dosarele până la Burebista”.
Priboi promovase în perioada comunistă până în fruntea U.M. 0225, serviciul care se ocupa de „Europa Liberă” și relația cu exilul românesc, serviciu aflat în subordinea generalului Pleșiță, înlocuindu-l în funcție pe colonelul Vasile Buha.
În martie 2001, senatorul PNL Radu F. Alexandru, declară în plenul Senatului: “„Printre „performanțele” de tristă amintire a echipei Pleșiță – Buha – Priboi vă readuc în memorie: atentatul asupra postului de radio „Europa Liberă”, soldat cu victime omenești, pus la cale cu Carlos „Șacalul”, celebrul terorist; scrisoarea capcană expediată lui Șerban Orescu și rănirea gravă a acestuia; înjunghierea lui Emil Georgescu, directorul postului „Europa Liberă”; bătăile teribile administrate în plină stradă Monicăi Lovinescu și lui Paul Goma. Trebuie menționat că în serviciul condus de Buha și Priboi s-au proiectat, de altfel, toate acțiunile întreprinse, de-a lungul anilor, împotriva celor care s-au exprimat deschis, în afara țării, împotriva regimului Ceaușescu.”
—Radu F. Alexandru – Declarație Politică făcută în plenul Senatului, luni 12 februarie 2001.
Priboi pierde procesele de calomnie pe care le-a intentat, tergiversate de magistrați, pe timpul cărora SIE refuză să pună la dispoziția curții documentele necesare.
În 2004 însă, Parchetul îl arestează pe omul de afaceri craiovean Genică Boerică pentru mai multe infracțiuni economice. Pentru a obține o sentință redusă, acesta colaborează cu anchetatorii și denunță la rândul lui mai multe persoane, printre care și pe Adrian Năstase și Ristea Priboi. Cazul este preluat de Direcția Națională Anticorupție, care îl pune pe Priboi sub învinuire, în aprilie 2006, pentru infracțiunile de obținere de foloase necuvenite și trafic de influență. Ulterior, D.N.A. mai deschide un dosar împotriva lui Ristea Priboi și Adrian Năstase, dosar supranumit de presă „mătușa Tamara”. În februarie 2006, Ristea Priboi dispare din țară, iar în lipsa sa, Werner Sommerauer și Marius Oprea sunt achitați.
La procesul muncitorilor, pentru a ascunde ideea că revolta de la Brașov fusese una politică, protestatarii au fost judecați pentru tulburarea liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri; 61 dintre ei au primit sentințe cuprinse între 6 luni și 3 ani de închisoare, fără privare de libertate, cu executare la locul de muncă în diferite întreprinderi din țară, deși anterior, în numeroase ședințe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea pentru participanții la revoltă, pentru a constitui un exemplu. Suplimentar, la proces s-a decis deportarea lor și fixarea domiciliului obligatoriu în alte orașe, deși hotărârile cu privire la astfel de măsuri administrative fuseseră abrogate încă de la sfârșitul anilor ’50.Întregul proces a durat doar o oră și jumătate.
După mulți ani, la o întâlnire cu muncitorii anchetați și condamnați, procurorul general al României le spune: „Băieți, i-am găsit pe toți cei care v-au anchetat în noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informații, la Armată și la Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului Stănculescu și domnului Măgureanu. Să-și facă ordine în ministere și eu îmi voi face ordine la mine în minister.”
Cu toate acestea, până în prezent nimeni nu a fost anchetat, judecat și condamnat pentru abuzurile comise în acele zile de organele de represiune comuniste. Unii dintre torționari au ocupat sau continuă să ocupe funcții influente în aparatul administrativ sau legislativ al statului.
(Surse multiple, internet, wikipedia, plus cele menționate în postarea care face parte din documentarea pentru romanul “Stafia Securității”)- Autor Eugen Blaj

Mărturii:

Rodica Ichim
„Sunt unii dintre cei care au participat, care nu își mai pot aminti acele zile, căci, în urma bătăilor primite în beciurile securității, au murit de tineri.
Printre ei și fostul meu vecin Vasile Vieru, un om tânăr de 36 de ani, care avea 5 copii. Mă întâlneam cu el prin fața blocului și ne salutam zâmbitori. Îmi plăcea de el că avea un zâmbet deschis și era prietenos, politicos și foarte grijuliu cu copiii lui. Era o prezență tonică.
A dispărut dintr-o dată! Am aflat ulterior că a fost ridicat de la locul de muncă, imediat după revolta. Soția lui nu avea serviciu și a rămas „în aer” (cum s-ar spune) împreună cu copiii lor. Le duceam noi, vecinii, de mâncare și toate cele (fiecare ce putea). Nu știa nimic de bărbatul ei (sau știa și nu avea voie să spună?).
Vasile a apărut în anul 1988 înainte de Paște.
M-am întâlnit cu el și nu l-am recunoscut când m-a salutat. Arăta ca un bătrân de 80 de ani, alb la față, slăbit, cu părul rărit și ochii duși în fundul capului. Mi-a spus că a suferit mult și că o să se mute din Brașov undeva (nu știa încă unde) cu domiciliu forțat!
După revoluție, unii dintre vecini au căutat familia lui și i-a găsit pe undeva prin Moldova. El murise.
Și au fost mulți ca Vasile Vieru.
Unii își amintesc mereu ce li s-a întâmplat.
Cred că sunt traumatizați pe viață.
Unii, cei care i-au anchetat și schingiuit, nu au plătit cu nimic pentru faptele lor, ba, dimpotrivă, după revoluție au dus-o mai bine, devenind „oameni de afaceri”, „politicieni”, etc…”