Consumul de droguri în România e un fenomen care ia amploare sub ochii miopi ai poliției. Nu e vorba doar de copii și tineri, se droghează și adulții.
Conform Europa Liberă România Org 150 de tineri au fost tratați la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, unde au ajuns din cauza consumului de droguri, din ianuarie până în septembrie 2023. De cinci ori mai mulți decât în 2017, când au fost 30 pe parcursul întregului an.
Dr. Florina Rad, medic primar specializat în psihiatria Copilului și Adolescentului, atrage atenția că numărul tinerilor consumatori de droguri este în creștere în acest an comparativ cu anul trecut.
„De exemplu, în primele opt luni ale acestui an am avut o medie de 19 pacienți pe lună. În 2022, am avut o medie de 12 pacienți/ lună, dar calculată pe toate cele 12 luni.”
Medicul spune că a scăzut și vârsta la care copiii consumă substanțe interzise, de la 14-15 ani, cum era în trecut, la 13 ani, și, în cazuri mai rare, chiar și la 12 ani. – Andreea Ofițeru
Când scriam la ziarul Adevărul am realizat mai multe reportaje cu și despre persoane care se droghează. Asta se întâmpla în urmă cu peste 15 ani, ca să știți la ce perioadă mă refer. Din toate întâlnirile pe care le-am avut cu dependenții de substanțe interzise, una m-a marcat extraordinar de mult. Am fost la „Spitalul Clinic de Psihiatrie Profesor Doctor Alexandru Obregia” la clinica de dezintoxicare, am vorbit cu doi medici tineri, apoi cu un pacient. Era inofensiv, putea duce o discuție simplă. Avea 16 ani. Mi s-a răcit carnea pe mine când am intrat în camera unde stătea. Strâmtă ca o celulă de pușcărie. Un pat și fereastra cu zăbrele. Fuma încontinuu. Cât am stat acolo, a ras un pachet de Viceroy. Și n-am abuzat cu timpul! Mi-a povestit că lua heroină de la 14 ani. „De ce?”, l-am întrebat. „Am vrut să văd cum e.”, a răspuns. „Și? Te-ai lămurit?”. N-a zis nimic.
L-am privit. Ochii goi, chip chinuit, cearcăne și dezastru. Un tânăr frumos, care plecase de mult din trupul lui. În loc să urce pe munți, în excursii cu fete și băieți sau să se ducă la mare și să se bucure de viață, el se juca de-a moartea. Și ce moarte stupidă!
Pe antebrațul stâng avea sute de tăieturi, una lângă alta, una peste alta, răni adânci, strigăte de ajutor, poate. Urletele unui adolescent pierdut de lume pentru totdeauna.
Părinții lui? Divorțați. Copilul? Pe străzi cu „prietenii” care i-au oferit o alternativă: drogul.
Școala? Ce-i mai trebuia școală?
Așa că băiatul s-a apucat serios de droguri. Le și vindea, ca să facă rost de bani. În cele din urmă, a ajuns la „dezintoxicare”, adus legat. Mamă-sa, plânsă, disperată și slabă le-a spus medicilor: „Dacă nu-i dau bani pentru droguri, mă omoară! Încercați să-l salvați, vă rog! Numai pe el îl am!”
Și medicii au făcut tot ce au putut.
„În sevraj e iadul! Mi-am mușcat mâinile, buzele, îmi venea să-mi rup carnea de pe mine. Am o furie! Aș ucide. M-aș ucide! M-au legat de targă, și am stat, până mi-a trecut criza. Mi-au pus perfuzii. Apoi m-au adus aici, în camera asta. Am voie să fumez. Când intru iar în sevraj, rup pereții cu unghiile…” mi-a povestit adolescentul.
Când l-am întrebat ce va face după ce va ieși din spital, m-a privit rece, neviu. Nu mi-a răspuns, dar am înțeles.
Un alt caz, care m-a cutremurat, a fost al unui tată de familie care se droga. Fusese internat în spital, și părea că-și revine. Am discutat cu el la o conferință gen „STOP! Drogurile”, unde foștii dependenți își mărturiseau păcatele și suferințele.
Bărbatul, slab ca un țâr, plângea în hohote. A început cu cocaină și țigări (iarbă!). Avea o meserie, câștigau destul de bine, și el și soția, locuiau la bloc, cu băiețelul lor de trei ani, într-un apartament de două camere. Apoi… nu mai știa când a pierdut Nordul. Toți banii se duceau pe droguri. Făcea scandaluri, își bătea nevasta. A vândut tot ce era de vândut. Și-a pierdut slujba.
„Până și alocația copilului o dădeam pe heroină, că nu mai aveam de coca. Nici pempărși nu-i mai cumpărm. Nu mai mâncam. Nu dormeam. Nu puteam fără drog. Știți cum e? Băgam mâna în foc, mă ardea, dar nu simțeam nimic. Nicio durere. Puteam să mă ard, dar nu puteam să stau fără heroină. Nu mai aveam nici vene unde să mă injectez. Mi-o băgam în zona inghinală, că și la picioare eram praf. Am vândut casa, am luat o garsonieră. Am vrut să mă sinucid. M-am suit pe terasa blocului și… nu știu de ce, nu am putut. M-am gândit la băiatul meu. Ce-o să zică după ce mor? Tata a fost un gunoi, un drogat care s-a aruncat de pe blog, un laș, un nimic. N-am putut. Cred că Dumnezeu a fost lângă mine în clipa aia. M-am dat jos și m-am internat la balamuc. De șase luni sunt curat, dar demonii încă n-au plecat. ”
Și asta a fost tot.
L-am privit tristă la plecare. Și cu milă. Dar ochi lui erau deja morți.
Dana Fodor Mateescu – 15 septembrie 2023
Pentru cine are nevoie, click aici:
CENTRE DE TRATAMENT PENTRU CONSUMATORII DE DROGURI PENTRU DEZINTOXICARE ADULTI
„
