După ce mașina de făcut pâine cumpărată de la Lidl (cel de pe Iancu Nicolae) și-a dat obștescul sfârșit, am negociat cu soția mea achiziționarea uneia noi. Bani puțini, remunerație după buget, dar dorința de a-mi căpăta independența în domeniul popularului produs de panificație, m-a făcut să caut alta. Cu același entuziasm, cu care în tinerețe căutam altă iubită când mă părăsea vreuna…
Și, la un moment dat, a apărut EA. Roșie, veselă, cilibie, înăltuță și la un preț de nerefuzat. Modelul Heinner din imaginea de pe-aici. Pare o capsulă spațială extraterestră, iar culoarea, atipică pentru un obiect electrocasnic, o scoate în evidență. E și nuanța mea preferată, se potrivește și cu mobila de bucătărie, dar și cu tricoul meu.
Numai că, după câteva utilizări, din neglijență, am reușit să îi rătăcesc paletuța malaxoare din interior, cea care frământă conștiincios aluatul și are o importanță vitală în funcționarea obiectului. Am căutat-o de am înnebunit prin casă, sertare, frigider, prin pat, chiar și la gunoi, dar n-a fost de găsit. eu când pierd ceva, sufăr efectiv! Așa că, m-am apucat de „răsfoit” netul. Aveau la eMAG, dar erau cu totul alte modele.
Până la urmă, mi-am luat inima-n dinți și am trimit un e-mail reprezentanței Heinner Nod Network One Distribution, rugându-i frumos să mă scoată din necazul cu afurisita de paletă pierdută.
În câteva minte de la trimiterea e-mailului am fost contactat, iar cei de acolo mi-au trimis produsul multdorit A DOUA ZI, fără niciun cost. Iată ce înseamnă o firmă mare, o multinațională care își respectă clienții, nu ca altele (nu dau nume!) de la noi, la care poți să dai cu tunul și nu-ți răspunde nimeni, niciodată.
Mi-am adus aminte de un alt necaz pe care-l pățisem la un moment dat cu Windows-ul , la computer, și când am fost servit IMPECABIL, direct de cei de la Microsoft, care, timp de ȘASE ORE, m-au consiliat telefonic, cu răbdare, și m-au ajutat să-i dau de cap calculatorului. Și asta tot gratis, pentru că m-au sunat ei, ulterior, ca să nu consum minutele de la telefon. Nu s-au lăsat până când nu s-au asigurat că aparatul meu funcționează reproșabil. Profesioniști!
Și mi-am mai adus aminte de un caz, de data asta cu Boromir. Soția mea a cumpărat de la Metro un cozonac de la firma asta. Îi plac foarte mult cei cu frișcă. Când am ajuns casă cozonacul era mucegăit. S-a necăjit, și s-a apucat să scrie pe Facebook despre ce a pățit. Îmediat, cei de la Boromir au contactat-o, și-au cerut scuze, și… peste câteva zile am primit un colet cu vreo trei cozonaci și nu mai țin minte câte prăjiturele.
Pentru mine, toate aceste întâmplări sunt semne de evoluție, educație și omenie.
Mă bucură faptul că nu trăim încă într-o lume rece ghidată de indivizi-roboți, sisteme automate și inteligență artificială, care niciodată nu vor putea să empatizeze cu publicul, să îi ajute pe oameni, indiferent de statutul și nevoile lor.
Și, revenind la ideea acestui text, lipsa acelei palete de la mașina de făcut pâine, mi-a luat câteva ore de căutări prin casă și m-a deprimat, dar cei de la Heinner mi-au întins o mână de ajutor. Le mulțumesc, pe această cale!
Răzvan Mateescu 19.05.2023

Razvan, esti norocos! Frumoase trasnai, mai ales cand au un astfel de deznodamant! Eu n-am avut norocul asta! Mi s-a stricat ferastraul circular de mana, pe care l-am utilizat foarte mult, dar numai cu mainile mele, din anul 2000… L-am analizat si am contstat ca s-au tocit periile de carbuni ale rotorului, dincolo de limita admisa. Am cautat pe net, si-am cautat…si-am cautat… Evrika! Cei de la reprezentanta, mi-au spus ca produsul meu este foarte vechi si nu mai am unde gasi modelul de perii potrivit. Asa ca, m-am despartit in lacrimi de scula mea draga si docila, care m-a slugarit atatia ani cu credinta. Si-am investit ( chiar daca m-a lovit, cand nu trebuia) intr-o scula similara, a aceleiasi firme… Ei, bine, lucrurile s-au mai simplificat🤦🏻♂️, au facut economie maxima la dimensiunile componentelor, ceea ce duce la o exploatare mai putin facila si cu posibilitatea de a face erori in timpul utilizarii… Dar, m-am invatat minte: am comandat preventiv, vreo 2 seturi de perii de carbune, pentru el! Asa ca, voi fi sigur ca la 115 ani, il voi putea repara singur! 😂Sa fim sanatosi, voiosi si sa mai apucam 115 ani!💪 Sa-ti iasa painea, de-o mananci cu ochii!❤️🤗
Hahaha! O să-i zic. 🙂 Mulțumim! Te pupăm și noi!
🙂 🙂 🙂