-Bună ziua, doamna doctor! Să-mi scoateți steriletul, vă rog! Soțul mai vrea un copilaș!
„Hm! Astea care vorbesc cu diminutive mă omoară!”
-Sigur, dezbrăcați-vă și urcați-vă pe masă!
Pacienta, ca o fetiță nevinovată:
-Stați să-mi dau jos chiloțeii. Mi-am adus și șosetuțe de schimb…
„Uuuu! Bine, tot mai bine!”
Se urcă pe masă, și zâmbește. Eu îmi pun mânușile chirurgicale, și îl scot rapid steriletuțul, ca să fie fericiți și soțulețul și soțioara.
Nici nu apucă să clipească din genele rimelate la greu, și i-l arăt, ridicat în pensă.
Suspină.
-Gata?
-Gata!
E veselă. Stă în continuare în poziția SIMS și-l admiră…
-Vreți să-l dezinfectez și să vi-l dau acasă? Să i-l arătati soțului?, zic.
„Am paciente care iau acasă și testul de sarcină, drept dovadă, nu întreb degeaba!”
Femeia gândește adânc, cam 12 secunde, își face pungă boticul rujat gros și lucios.
În sfarsit, zâmbește larg:
-Nuuu! Vi-l las dumneavoastră, că ați fost drăguță! Și dacă vreți, puteti să-l resterilizați!
Autor Irina Catighera

Genul asta de boticuri ar trebui sa poarte sterilet obligatoriu prin lege.
Absolut! Ar trebui să aibă interzis și la vot! Dar cine să dea astfel de legi? Avocații au alte treburi. 😉 Hm!