Vi s-a întâmplat vreodată ca cineva la care țineți mult de tot, cu care ați împărțit și necazuri, și bucurii, și soare, și lună, și dulce, și amar, și secrete, să vă întoarcă spatele brusc, fără niciun motiv aparent?
Nu, nu mă refer la partenerii de viață, ci la prieteni sau prietene! Așa mi s-a întâmplat mie, cu cea mai bună prietenă din viața mea. Mă rog, eu așa o simțeam.
Să știi că el (sau ea!) e acolo, undeva în lume, că trăiește, se bucură de viață, că merge la serviciu sau bea ceva bun, se gândește la tine, – așa cum te gândești și tu la ea sau el, cu drag, cu duioșie și cu zâmbet,- apoi, zbang!- te șterge din memorie, din telefon, de pe facebook și instagram, de parcă n-ai existat.
Cel mai iritant este când te știi nevinovat. Că nu ai făcut absolut nimic care să-l supere în așa hal încât să rupă cu mâinile goale 40 de ani de prietenie, să-i ucidă și să-i scuipe-ntre ochi, ca pe niște violatori de copii.
Stai și te frămânți, nu dormi, plângi, vorbești singur ca un cretin: „Cu ce-am greșit? Poate când ne-am întâlnit ultima oară? Poate n-am făcut ce trebuie? N-am ajutat-o când avea nevoie? N-am sunat-o când era tristă? N-am sunat-o când era veselă? Am zis ceva rău?”
Orice ai combina, tot n-ai ajunge la adevăr, pentru că persoana pe care o iubeai nu-ți mai răspunde, de parcă ar fi pe lumea cealaltă. Și nici nu-ți dă șansa să vorbești. N-ai nicio cale de acces. Niciuna.
Și chiar este pe lumea cealaltă. Pentru că, unii oameni devin morți, chiar dacă sunt vii. Ei trăiesc, vorbesc, se agită, râd și se spală pe dinți, dar, de fapt, pentru tine ei nu mai există.
Cum să întorci dindărătul unui om care ți-a pus sufletul în palme? Cu care ai copilărit? Cu care ți-ai mângâiat eșecurile și ți-ai sărbătorit succesele, în brațele căruia ai plâns și ai râs? Cum să-l arunci în „void”?
„Dacă a putut să-ți facă așa ceva, înseamnă că n-ați fost prietene niciodată!”, mi-a spus îngerul pe care l-am înghițit aseară. Definitiv.
Încă mă întreb dacă Moți a existat vreodată. Poate doar mi s-a părut. Am visat. Am inventat-o eu!
DFM
02.11.2022
Îmi pare rău.! Din pacate, mărturisesc, si eu am făcut asta. Am întors spatele atunci când mi-a fost cel mai greu. Am vrut sa fiu singura. Sa pot merge până la capăt cu hotărârea pe care o luasem. Îmi era teama ca as fi putut fi influențata sa renunț. Apoi, mi-am cerut iertare. Unele persoane m-au telesina, dar relația nu a mai fost niciodată la fel, iar altele, probabil nu ma vor ierta niciodată. E o povara pe care trebuie sa o duc pe umeri.
Of! Îmi pare tare rău! Te îmbrățișez!
Si eu te îmbrățișez! Mult bine sa ai în viata ta!
Da, am patit, dupa ce am divortat incet incet m-au lasat..Cu unii ma intalnesc la Kaufland, sunt grabiti de parca s-ar termina produsele..
Doamne, ce oameni! 🙁 Îmi pare tare rău pentru tine! Dar mergi înainte. Ai grijă de tine!
Da, am pățit, din fleacuri, după prietenii de zeci de ani. Viața merge înainte…
🙂
🙁