Uneori se strâng necazurile la mine, ca puii pe lângă cloșcă. Aseară eram obosită. Și fizic, și-n suflet.
Plânsul meu înalt, cu ochi ciudați, s-a transformat în pumn și mi s-a culcușit în gât. În gât, nu în piept, acolo unde vibrează vocea. Parcă respiram printr-o pipetă. A stat acolo, bocetul, toată seara până când Răzvan a zis:
-Nu vrei să ne uităm la Arabela?
Am dat din cap ca bulgarii când zic NU.
Și DVD-ul a pornit…Generic, muzică, gata.
M-am trezit dintr-o dată în anii 1979-80. Cerul era albastru, aveam șosete albe, fustiță cu pliseuri, o tăietură serioasă la genunchiul drept, cusută cu trei fire și un tricou pe care scria în stânga, sus, OLIMP. Câtă fericire!
Filmul ăsta a fost e nebunie! Pe vremea aia nu exista copil să nu se joace de-a Arabela. Toate fetițele voiau să fie Arabele, mamele își botezau copilele cu același nume, băieții erau ba Petr, ba Rumburak, ba Blekota, Mekota ori Pekota. Făceau cu rândul, iar distracția era extraordinară!
Ce n-am fi dat să avem un inel fermecat, ca-n poveste, pe care să-l învârtim nițel pe deget și dorința să ni se îndeplinească! Sau o pelerină, așa cum avea Rumburak, sub care dacă ne ascundem și să ajungem unde vrem. (un fel de teleportare).
Chiar dacă nu prea aveam ce mânca, chiar dacă clănțăneam de frig în clase și acasă, chiar dacă se întrerupea curentul electric și scriam la lumânare, – iar despre apa caldă se vorbea în șoaptă și cu adânc respect, – noi, copiii de atunci, o aveam pe Arabela și nu mai simțeam nicio supărare.
Nostalgia, draga de ea, m-a luat în brațe și, fără să-mi dau seama, m-am liniștit și am uitat pur și simplu de toate mizeriile. După trei episoade, eram fresh, limpede ca Valea Cerbului când țâșnește din stâncă. Nu știu cât o să mă țină bucuria asta, dar măcar pentru câteva ore a funcționat.
Așa că, atunci când simțiți că ceva s-a blocat, că sunteți obosiți și scârbiți de toate, faceți o cură de Arabela. Știu, par naivă. Dar nu sunt! Vă îmbrățișez!
Dana Fodor Mateescu
Nu functioneaza la mine; pe Arabela mea din timpurile acelea (ca si de acum de altfel) o chema altfel si fac cura de ea de peste 40 de ani😂
Fiecare cu Arabela lui! 😉
Super! Imi aduc si eu aminte cum asteptam cu sufletul la gura sa inceapa Arabela! Desi baiat fiind nu il admiram deloc pe Rumburak si vroiam sa fiu si eu tot Arabela, ne jucam la bloc de-a Arabela si ne faceam inele din flori de papadie pe care le suceam pe degetele dade s-a intampla ce ne-am pus in gand. Tin minte ca eram acasa, singur si in mintea mea se ticluia o posibilitate, luasem un inel de la mama si-l pusem pe deget, in dorinta mea rotii inelul cu ochii inchisi ca parca asa facea si Arabela, si in urmatoarea clipa deschisem ochii sa vad daca se intamplase minunea! Eram prea naiv sau prea implicat in ceea ce se intampla in film asa ca chiar daca nu-mi iesea mai luam ponturi din serialul urmator! A fost un serial genial, de inegalat, ne dadea o speranta cand totul in jur era gri si posac, era ceva!:)