Autor Narcis Amariei

Citind din jurnalul tatălui meu, am găsit un episod tragi-comic, savuros, pe care o sa-l postez mai jos. Era cu puțin înainte de începerea mișcărilor de protest din 1989, mai precis in ziua de 30 octombrie 1989.

Acest fragment ar trebui citit și recitit atât de cei nostalgici după comunism, cât și de cei tineri, care nu știu azi cât de greu era să îți câștigi traiul zilnic.

Enjoy:

„Ieri m-am deplasat în centrul Capitalei. M-a trimis soția să cumpăr păsări vii, de la un centru de distribuire din spatele magazinului „”, deoarece a auzit că zilnic se distribuie asemenea viețuitoare. Am găsit centrul de distribuire. Se află pe un teren viran, rămas în urma demolărilor, în apropierea stațiilor de tramvsi 5 și 16. Centrul de distribuire nu e altceva decât o încăpere constituită ad-hoc dintr-o împrejmuire cu gard de sârmă, lângă un bloc înalt, vechi, încă nedemolat. La acest centru se aduc păsări de la combinatul avicol din Mihăilești.

M-am așezat și eu la coadă. Era ora 11. Inaintea mea se mai găseau nu mai mult de patruzeci de persoane. S-a anunțat că va sosi un camion cu găini ce se vor distribui fără restricții, adică fără buletin. Am așteptat sosirea camionului până la ora 14.30, când marfa așteptată a sosit. În momentul sosirii autovehiculului lumea a început să se imbulzească. S-a făcut cordon, dar degeaba. Au năvălit țiganii, mulți din ei grași sau foarte solizi. S-a început descărcarea în încăperea despre care am amintit mai sus.

Înghesuiala oamenilor de toate categoriile nu a dat posibilitatea descărcării și atunci, s-a ajuns la soluția ca livrarea să se facă direct din autocamion. A început bulibășeala. Oamenii de ordine din cordon ce se gasesu in urma mea la coadă au năvălit în față să își cumpere partea lor de trei găini prăpădite din rasa Leghorn, la prețul de 100 de lei, deși o astfel de pasăre nu cântarea mai mult de un kilogram.

Au năvălit apoi țiganii care se urcau pe mașină și pe depozitul improvizat, aruncându-se după aceea în mulțimea de la coadă, peste capetele oamenilor, făcându-și astfel loc in față. Ceva de nedescris. Eu m-am trezit într-o imbulzeală, că nu puteam să mă mișc. Înghesuiala de lângă zidul unde mă aflam îmi tăia respirația. La un moment dat, mașina a pornit câțiva pași pentru a face un zid între cei ce stăteau la coadă și cei din față, ce formau o altă coadă. Mulțimea a năvălit din două părți. Să fi văzut pe oameni cu mâinile întinse cu câte 100 de lei spre gestionarul din autocamion, ca niște cerșetori, țipând fiecare in felul lor și solicitând prioritate, ba unul striga la gestionar să îi dea păsările că este operat, ba o femeie că este gravidă. Și altele…

Gestionarul nu mai auzea nimic din cauza vacarmului.

Eu, o persoană în vârstă înaintată de aproape 69 de ani, nu m-am mai avântat. Așteptam…

La un moment dat am ajuns până aproape de bariera mașinii, și eu cu suta întinsă să îmi primesc partea. Dar cei ce vindeau păsările nu puteau ieși din cauza îmbulzelii. Apoi am fost înlăturat de val. De trei ori am ajuns in față și de trei ori m-au înlăturat, fară voia mea sau a lor. Era ora 16. Dacă am văzut că nu pot să cumpăr păsările nenorocite, am renunțat și am plecat spre casă.”