România e țara unde unii oameni nu cred în medicină, dar înghit fără să clipească povești lacrimogene inventate de inteligența artificială.
Dacă intri pe Facebook, ai impresia că trăiești într-o lume de basm unde bunicuțele croșetează șaluri de la București până la Botoșani, pensionarii, după ce vând banane și mango la poartă, pe DN1, dansează la șezători ca-n filmele turcești, judecătorii trăiesc în gări, unde au dormit pe bănci, au mâncat din gunoaie, apoi țuști, au intrat direct în robă și luptă pentru copiii sărmani, mvai, lume! 🙂
Sună frumos, lacrimogen, cu like-uri, „RESPECT”… și inimioare.
Problema? Toate astea sunt inventate. De inteligența artificială.
Ultima „capodoperă” virală e povestea unui așa-zis magistrat de la Tribunalul București. Omul ar fi dormit trei ani pe băncile din Gara de Nord, s-a hrănit din gunoaie cu resturi de la fast-food și, hop!, acum împarte dreptate în sala de judecată. 🙂
Postarea a strâns peste 25.000 de aprecieri și comentarii analfabete, de te doare ochiul dacă le citești!
Doar că, surpriză: judecătorul nu există. Nici în realitate, nici în vreun dosar. Există doar în serverele unei rețele de AI.
Și aici începe partea cu adevărat interesantă: nu e doar o poveste drăguță, e un business. Oameni care fabrică povești „de plâns și de dat share” își construiesc pagini cu zeci de mii de urmăritori. După ce publicul s-a încărcat cu emoții și optimism kitsch, hop, apare și partea de monetizare: reclame dubioase cu melci sau fără, linkuri spre „investește 100 lei și faci 1000 într-o săptămână”, propagandă politică, ba chiar și fake news cu iz electoral, gen Călinuț și Simion. Pe scurt, se fac bani din like-urile și lacrimile fraierilor care cred orice. Numai adevărul nu îl cred!
Și nu e prima dată! Țineți minte valul de postări cu „ce bine era pe vremea lui Ceaușescu, aveam de toate, eram uniți, cântam la corul întreprinderii și mâncam portocale pe săturate”? Fix aceeași rețetă: o poveste cu parfum de nostalgie, un popor care dă „share” pentru că „așa simt și eu, Doamne ajută, fie ca…”, și o pagină care în spate numără banii.
Ca și ultima găselniță, asta cu judecătorul inventat. Plâns colectiv pe Facebook și distribuiri cu „Respect maxim, dom’ judecător, să trăiți!”.
Dar ce mai contează? Românul adoră basmele. Dacă nu mai avem Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos, ne mulțumim cu „Judecătorul AI”. Mâine-poimâine o să plângem după un muncitor care a trăit 10 ani cu o felie de pâine uscată și acum e CEO la NASA. 🙂
Între timp, paginile care postează aceste mizerii își freacă mâinile. Fiecare lacrimă dată cu „Care-i mai bun popor ca noi, românii?” se transformă în bani.
Așadar, dragi români, înainte să distribuiți o „poveste” care vă face să lăcrimați ca la slujba de înmormântare, folosiți-vă creierul și nu vă mai lăsați manipulați! Creierul e organul ăla care stă în cap!
Data viitoare când vedeți un „judecător” care a dormit în gară, o bunicuță care croșetează kilometri de fulare pentru nepoții studenți care muncesc, dar se duc și la facultate, (la zi, evident!) sau o poveste cu „pe vremea lu’ Ceaușescu aveam cu toții servici, casă gratis și eram fericiți”, întrebați-vă: oare chiar există astea? Sau există doar pentru ca cineva, undeva, să-și numere banii câștigați din prostia colectivă?
DFM 21 septembrie 2025
Fotografia cu bunica o găsiți pe Facebook. A fost distribuită de mii de ori. 🙂 NU e din România, ci din Rusia, dar… ce mai contează? Tot cu „R” începe…
❤️❤️❤️
🙂