Într-o Românie care încă își caută busola morală (și, evident, n-o găsește!), la Săpoca – într-un spital care ar fi trebuit să aline suferința – asistăm la scene rupte dintr-un coșmar care n-ar trebui să existe nici măcar în ficțiune. Bolnavi psihic – oameni fragili, dependenți de empatie și îngrijire – sunt transformați în saci de box. Împinși. Loviți în cap. Loviți de zid. Lăsați ore întregi nesupravegheați, legați de paturi, ca niște obiecte uitate într-un colț întunecat al unui sistem bolnav.
Această realitate nu este un accident. Este efectul direct al unui stat care a abandonat definitiv ideea de omenie instituțională.
Cum s-a ajuns aici? Cum am reușit, ca societate, să acceptăm pasiv că într-un spital de psihiatrie – locul unde ajung cei mai vulnerabili dintre noi – se poate întâmpla ca un infirmier să ridice un pacient cu tot cu saltea și să-l izbească de un perete? Ce monstru devii când alegi să lovești un om incapabil să se apere? Și ce monstru devine sistemul care tolerează asta, zi după zi, an după an?
Ne place să vorbim despre „demnitate” în discursuri și strategii naționale. Dar în realitate, în acele saloane cu saltele rupte și carne expirată în bucătărie, nu mai e nimic demn. Doar dezumanizare, neglijență, violență și frica mută a celor care nu mai pot striga.
Inspectorii Consiliului de Monitorizare au descoperit scene de o gravitate extremă la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău, unde camerele de supraveghere au surprins episoade de violență fizică asupra pacienților. Conform raportului, bolnavii erau împinși, loviți în cap și bruscați, iar cei legați de pat nu erau monitorizați, deși protocoalele prevăd verificări la fiecare 15 minute.
„Un infirmier l-a ridicat pe un pacient cu tot cu saltea, l-a izbit de perete și acesta a căzut pe jos”, a declarat Clara Mica, inspector în cadrul Consiliului. Ea a mai precizat că niciun cadru medical nu a trecut timp de o oră pe lângă pacienții contenționați, în ciuda obligației de a le verifica funcțiile vitale.
În urma constatărilor, inspectorii au sesizat imediat Poliția, care a trimis o echipă la fața locului. Anchetatorii au ridicat înregistrările video și au început audierile. (surse ziarul Semnal și Digi 24)
Săpoca nu e un caz izolat. E un simptom. Un simptom al unui sistem medical psihiatric lăsat în ruină, fără fonduri, fără empatie, fără control. Iar până nu vom înțelege că fiecare act de violență într-un spital e un act de tortură, România nu va ieși din Evul Mediu al umanității.
Poate că ne merităm imaginea asta: o țară care vorbește despre viitor, dar își lasă bolnavii să fie zdrobiți de pereți în camere murdare, cu saltele sfâșiate și carne putredă.
Dar atunci să nu ne mai plângem că suntem disprețuiți în Europa. Să nu mai fluturăm drapelul demnității când în spatele ușilor închise, unii devin călăii celor slabi.
Acolo unde nu mai e compasiune, nu mai e medicină. Nu mai e societate. Nu mai e nimic. Doar o tăcere care urlă la Săpoca.
DFM 19 iunie 2025