Ochii aceștia muți, fiule
Te privesc din spatele vieții
cu aceeași admirație
cu aceeași uimire fierbinte
ca o bucată de jar pusă pe piele
Ochii aceștia împodobiți cu cearcăne prețioase și pungi de cobalt
te-au iubit de dinainte să te naști
te-au plâns în genunchi, pe la icoane vechi
rugându-se la o bucată din crucea lui Iisus

furată de nu știu unde și de nu mai știu cine…
Ochii aceștia banali te-au chemat să vii, fiule!
Și când ai vrut, ai venit
Niciodată n-am fost mai vie și mai frumoasă
Translucidă ca o meduză-regină
netulburată de ură
Cărând lumina cu spatele.
Eu am înviat la jumătatea vieții
ca să te strâng în brațe pe tine
Să te privesc adânc
în miezul sângelui tău care țipă
Și am luat totul de la capăt.
Mai știi? Statuile dădeau din picioare când trecem pe lângă ele noi doi
Muchinuța și Andrei
Poveștile noastre miros a căldură și-a pepene dulce
Îți amintești?
Sufletul meu stă cu genunchii la gură
se târăște prin venele unui pește albastru care moare înecat
Ochii aceștia grăbiți care se usucă în fiecare zi
Te privesc cum deschizi poarta și pleci la școală
ori în Claponia, o țară care nu va exista niciodată pentru că e scrum deja
Ochii aceștia te-au iertat
Moartea cea înaltă și uleioasă a pus degetul pe inima mea
Și știu că abia acum ți-e milă
și știu că abia acum mă recunoști
când n-a mai rămas din mine decât un cuvânt care râde…

DFM 25 mai 2025

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!