Cristian Popescu Piedone, eroul care salvează poporul de mâncarea proastă depozitată pe podele, lângă cârpe împuțite sau la buda unde fac pipi angajații, a pornit, acum, un război crâncen împotriva jucăriilor erotice ilegale.
Da, ai citit bine! Piedone a intrat hotărât prin magazinele „pentru adulți” și a făcut ceea ce face el mai bine: a împărțit amenzi să-i usture și-n dos pe patronii respectivi. (Nu, nu fac nicio aluzie!)
Obiectivul? Apărarea cetățeanului adult de pericolele vibratoarelor și a păpușilor gonflabile fără instrucțiuni .
Rezultatul? Amenzi de peste 937.000 de lei și trei magazine închise.
Controlul, desfășurat miercuri, 14 mai, a vizat 19 comercianți care vindeau tot ce mintea omului poate concepe… cu baterii și dantelă. (Dar nu veioze!)
Printre cele mai grave abateri constatate au fost:
- Produse fără etichete și fără funcție clară (îți dai seama că e rău, când nici tu nu știi dacă ține de decor sau de… acțiune)
- Lipsa instrucțiunilor de utilizare (pentru acele momente în care chiar vrei să citești manualul înainte să apeși pe buton)
- Nicio avertizare pentru utilizare „specială” (da, unele lucruri nu trebuie folosite în priza …udă!)
- Lenjerie fără compoziție menționată (ce e, bumbac? PVC? Ciocolată? Emoție pură?)
Aproape 5.000 de produse au fost oprite temporar, iar alte 52 – scoase definitiv din circuitul plăcerii. Unele urmează să fie trimise în laborator pentru testări, căci nimeni nu vrea o reacție alergică când lucrurile devin… intense. Cum să folosești un dispozitiv cu trei viteze și funcție de „bubuitură cosmică” fără instrucțiuni? Răspunde cineva dacă îți ia casa foc?
Acum, să mă scuzați, dar mi-l și imaginez pe Piedone, stând ca un viteaz, cu pieptul bombat, între două vibratoare și un „catsuit” din latex, privind fix și zicând ceva de genul:
„Trebuie ordine, bă! Să nu pățim ca-n alimentară, să nu știm ce băgăm în noi!”
Și astfel, protejând consumatorul de dragoste haotică și latex neetichetat, Piedone a mai bifat o victorie în lupta pentru un București… corect instruit.
Bravo, Piedone! 😉 Dă cu ei de pereți!
DFM 15 mai 2025
