Eram în autobuzul 301. Știți cum e la o oră de vârf. Fiecare călător e cu ochii înfipți în telefon și n-are nicio treabă cu nimeni. Puțini sunt aceia care privesc pe geam.
La un moment dat, s-a urcat și s-a așezat lângă mine un pakistanez (sau nepalez) tânăr. N-avea mai mult de 30 de ani. N-aș fi băgat de seamă, dacă nu l-aș fi văzut că zâmbește, din tot sufletul, unei bebelușe care era într-un cărucior, la mijlocul autobuzului. Fetița râdea și ea la el, probabil o încântau dinții lui albi și strălucitori.
Spectacolul era minunat, vă rog să mă credeți. El îi „făcea” jucării, o pupa în aer, se strâmba, clipea din ochi într-un fel anume, ea dădea din mânuțe, din piciorușe și își întindea tălpițele goale spre noi.
M-au înduioșat peste măsură. Poate tânărul bărbat, venit la muncă în România, avea acasă o fetiță? O soră?
N-am de unde ști. Cert e că mi-a înflorit inima când i-am văzut pe amândoi veseli. Am zâmbit și eu. Se luminase autobuzul.
Dar ce credeți voi că face mama bebelușei în clipa aceea? Întoarce căruciorul, cu un gest brutal, în așa fel încât copila să nu-l mai vadă pe străin.
M-am întristat. Tânărul la fel. Iar fetița a început să urle.
Am privit-o pe maică-sa. Tânără. N-avea 25 de ani, după obraz. Mi s-a părut nejustificat gestul ei și plin de răutate. De ce a făcut asta?
În fine, n-o mai lungesc. Bărbatul s-a lăsat păgubaș și s-a apucat să se uite în telefon.
La Perla, mama, căruciorul și fetița s-au pregătit să coboare. Tânăra cerea ajutor cu ochii în autobuz, poate se oferea cineva. Nu s-a repezit nimeni. Niciun român. Toți erau ocupați, evident. Afară de străinul, care a sărit de lângă mine, a săltat căruțul, l-a coborât, apoi a urcat din nou și și-a continuat drumul.
Mama fetiței a scuipat un „mulțumesc” printre dinți și a plecat.
Omul avea lacrimi în ochi.
DFM 21 august 2024
În fotografie e pakistanezul (sau nepalezul) meu, după ce a coborât fetița.
…
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:
RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!
🙁
Majoritatea au soție și copii acasă, de care le e dor și de lângă care i-a gonit sărăcia.
Toți cei care sunt răi degeaba sau îi vorbesc de rău, ar trebui să se gândească și că cunosc (sau au în familia extinsă) români plecați în străinătate pentru o pâine mai bună, și dacă nu își doresc că ai lor să fie tratați cu dispreț și răutate, nici ei nu ar trebui să fie răi cu străinii veniți aici…
De acord că există oameni și oameni. E normal să îi zici ceva celui care era să te calce pe trotuar sau pe trecerea de pietoni, indiferent dacă este român sau străin, sau altuia care se poartă urât, pentru ce a spus/ făcut. Dar, la fel, indiferent de naționalitate. Doar pentru faptul în sine.
Da, draga mea, așa este! Ai mare dreptate! Uite, am văzut azi un anunț pe Facebook, in care o firmă voia să angajeze persoane pentru curățenie. Românii întrebau din prima de salariu, bonusuri, apoi, când aflau că pentru 8 ore pe zi de luni până vineri vor primi în jur de 3500 de lei (plus abonament pe mijloacele de transport) începeau să înjure. Numai pakistanezii au reacționat normal și sunt convinsă că i-au și angajat pe ei!
❤️❤️❤️