în gara ruinată din inima mea
câteva femei
încă aşteaptă trenuri
dar trenurile ajung tot mai rar
din cauza vremurilor
a șinelor ruginite
iar uneori se întâmplă
ca una dintre ele voit
să piardă toate trenurile
și să îmi fluiere prin sufletul pustiit
hituri sudice de adio
la fiecare deceniu aniversar
aceeaşi pasageră fără nume
fără trecut
îmi face fotografii sepia
din profilul lașitații mele
pentru albumul eternității ei
„drum bun… drum bun
îți doresc un nord fericit…”
îi spun de fiecare dată nostalgic
iar ea îmi flutură mereu o batistă albă
și se pierde în mulțimea
nerăbdătoare să ajungă undeva
doar eu rămân zi de zi
în întârziere cu încă o viață…
Autor Adrian Păpăruz – 26.02.2024
<3