Adrian Păpăruz

în fiecare dimineață

Andrei mă ducea la şcoală

îmi împletea grijuliu visele

şi nu uita să mă îmbrace

cu speranţă și pantaloni scurți

râdea cu mine de viață…

nu mi s-a plâns nicodată

de scapările mele

când încurcam realitatea

cu imaginaţia

alteori mă ducea la teatru

prin parc la tobogane

prin librăriile cu miros de Nichita

și seara îmi spunea povești

din viitorul lumii

seara ne rugam amândoi

pentru statornicia clipei

pentru tații fermecaţi

de zâna copilăriei

și visele ni le petreceam

îmbrățișați legănați de un hamac

atârnat pe Lună

de acum clepsidra

a început să curgă

capitole noi

Andrei construiește amintiri

pentru următorul lui viitor

dar eu am rămas

tot în pantalonii scurți

ai copilăriei lui…

suntem un tablou

pe șevaletul lui Dumnezeu

câte culori.

Autor Adi Păpăruz