Una dintre plăcerile ei nevinovate este să își bea, dimineața, cafeaua la o terasă în centrul orașului, dacă se poate lîngă catedrală. Vara. E drept, cînd nu lucrează.

S-a întîmplat, acum cîțiva ani, să împartă masa cu un domn. Ea avea o carte. El un ziar.

Inevitabil, au conversat. Și poate că e mai simplu să te confesezi unui necunoscut. Așa a aflat ea că domnul cu pricina e foarte fericit, că are o relație foarte „happy” cu o doamnă extraordinară, dar că visează încă la o veche iubire care, din motive mai mult sau mai puțin înțelese, l-a trimis la plimbare.

În ziua în care motivele ei au dispărut, iubirea ei, care nu dispăruse niciodată, s-a întors la el. Și desigur, confortul lui a fost mai important decît durerea din piept a acelei ființe care îl dorea.

Visul poate exista, iar el îl purta în ziarul lui de fiecare dimineață. Era mai simplu să nu îl urmeze. Viața lui era atît de confortabilă… (Gen: de ce aș renunța la ce am, pentru dragostea ei?)

Așa că el zîmbea. Pentru că era într-o situație comodă.

Ea a înțeles povestea, a mai cerut o cafea și un croissant.

Iar visul lui a fost împăturit, din nou, a doua zi, în ziarul de dimineață…

Iris

Desen de Corina Chirilă