Depresia nu plânge întotdeauna. Uneori zâmbește. Se ridică dimineața din pat.
Se spală. Se îmbracă. Merge la muncă.
Răspunde la „Ce faci?” cu un sec: „Bine.” Și nimeni nu vede rana.

Pentru că depresia nu sângerează pe dinafară. Sângerează înăuntru.

Sufletul devine un organ lovit. Un organ pe care nu-l poți pune în ghips, nu-l poți coase, nu-l poți arăta nimănui ca să spui:
„Uite aici. Aici mă doare.”

Și doare al dracului de tare! Doare când te trezești. Doare când te culci. Doare chiar și atunci când râzi,
pentru că uneori râsul este doar o cortină trasă peste un cataclism.

332 de milioane de oameni trăiesc cu depresie în lume, conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Sunt oameni care stau lângă noi, poate lângă tine. Poate fi chiar copilul tău!
Uneori ești tu, dar nu vrei să arăți. 🙁

Așa că data viitoare când cineva îți spune „Sunt bine!”, nu te grăbi să pleci. Probabil că „bine” este ultimul cuvânt pe care îl mai poate spune. 🙁

Depresia reprezintă în prezent una dintre cele mai frecvente afecţiuni psihice din lume, dar şi în România. Statisticile arată că aceasta maladie este pe punctul de a surclasa bolile cardiovasculare sau cancerul. Cu noile surprize pe care ni le va oferi, în curând statul român, să fiți siguri că vom deveni, ușor, dar sigur, cu toții depresivi.

Dezechilibrul biochimic şi tristeţea

La noi în ţară sunt înregistraţi peste două milioane de pacienţi depresivi. În afară de aceştia mai există mulţi care nu ştiu că sunt bolnavi şi duc suferinţa pe picioare ani de zile, fără niciun tratament.

Deci, numărul real al lor este mult mai mare. Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie (ARPP) 

Potrivit unui raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, aproximativ 5% din populatia Romaniei sufera de o forma de tulburare depresiva (diagnosticata, aflata sub tratament).

Unii devin alcoolici și le mai rămân prea puține șanse de vindecare. Depresia este o problemă psihiatrică serioasă, cu implicaţii majore asupra minţii pacientului. Cauzele depresiei se manifestă sub forma unei vulnerabilităţi genetice care determină persoana respectivă să sufere, la un moment dat în viaţă, un episod depresiv. Această vulnerabilitate pricinuieşte apariţia unui dezechilibru biochimic la nivelul sinapsei, care are ca efect tristeţea. Sunt persoane care au trăit evenimente nefericite (un deces în familie, eşecuri profesionale sau sentimentale), la care nu apare un episod depresiv. Boala are de obicei o evoluţie în episoade, care pot dura între şase luni şi un an şi jumătate. În mod spontan, există şi remisiuni.

Depresivii se gândesc mereu la moarte

Depresia este o boală a întregului corp. Ea afectează trupul, sistemul nervos, dispoziţia, gândurile şi comportamentul, ritmul în care cineva doarme sau mănâncă. Depresivii sunt retraşi şi se ascund de societate. Ei pierd interesul în lucrurile din jurul lor şi devin incapabili de a experimenta plăcerea.

Sunt veşnic obosiţi, au tulburări de somn, schimbări în apetit, dureri de cap, de spate, probleme digestive, nelinişte, iritabilitate, anxietate. Pentru ei totul e sterp, fără valoare şi timpul pare să treacă foarte încet. Sunt extrem de trişti şi chiar disperaţi, mulţi dintre ei gândindu-se ceas de ceas la moarte.

Mijloacele de prevenire nu sunt întotdeauna eficiente. Toate măsurile de igienă mentală, concretizate prin reducerea stresului, reducerea impactului evenimentelor negative din viaţa individului, sunt acţiuni care diminuează riscul apariţiei unui episod depresiv. Referitor la acest aspect de prevenire, există un mit, conform căruia depresia este o problemă de voinţă a individului.

E nevoie de tratament!

În general, oamenii care au în familie sau în anturajul lor o persoană depresivă au o atitudine uşor rece faţă de aceasta. Toți îi reproşează adesea că nu face destule eforturi ca să-şi depaşească starea şi că nu are voinţă. „Ești, tânără, frumoasă, pune mâna și fă-ți o familie, luptă, dă-o încolo de tristețe, viața e frumoasă, o să fie bine” etc…

Vorbele, chiar dacă vin din suflet, nu pot ține locul unui ajutor de specialitate adecvat. Depresia, prin ea însăşi, determină o reducere a disponibilului de voinţă şi atunci pacientul nu are cum să se mobilizeze. Sub presiunea celor din jur, individul face eforturi supraomeneşti să-şi învingă inhibiţiile, apatia, dar reuşeşte să se afunde şi mai mult în starea de rău. Sintagma „totul ţine de tine şi de voinţa ta” nu este valabilă în cazul depresiei. E nevoie urgentă de tratament!

„O să-mi pun ştreangu’ de gât!”

Specialiștii sunt de părere că oamenii cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, dar şi cei între 50-70 de ani, sunt mai predispuşi la depresie. Se pare că în aceste perioade vulnerabilitatea este mai mare. Această slăbiciune pe care o are depresivul îl va însoţi toată viaţa, pentru că aşa s-a născut el. Depinde de conjunctură, de factorii de risc şi de evenimentele negative care duc la manifestarea acestei vulnerabilităţi. Unii dintre ei nici măcar nu ştiu ce înseamnă această boală. Ştiu doar că viaţa nu mai înseamnă nimic şi că nu mai au pentru ce trăi. Se refugiază în alcool, droguri sau jocuri de noroc se îndepărtează de societate şi de normalitate. De cele mai multe ori îi amenință pe cei din anturajul lor că se vor sinucide. „O să-mi pun ștreangul de gât!”

Nu sunt crezuți, toată lumea speră că e o glumă. Din păcate, la un moment dat, chiar o și fac…

În 2021, actorul Ciprian Nemeșiu a sărit în gol de la etaj. Avea 39 de ani. Recent, un medic rezident în vârstă de 28 de ani s-a sinucis pe 19 august 2026 după ce s-a aruncat de la un etaj superior al spitalului Universitar de Urgență din București. În urmă cu câteva zile, actrița Victoria-Maria Ionescu, 22 de ani, s-a sinucis.

Am câțiva prieteni pe Facebook ai căror copii și-au luat zilele. Simt că n-am aer de mila lor. Vă puteți imagina suferința acelor părinți??? 🙁

Depresia nu se vede întotdeauna, dar asta nu înseamnă că nu doare. Uneori, cele mai adânci răni sunt cele pentru care nu există pansament. 🙁

Dana Fodor Mateescu