Am fost prin mall-ul din Băneasa, ca să-i cumpăr fiului meu ceva de înțolit: blugi, un tricou sau niște bașcheți. Cadou.
Pe drum, și prin magazine, ne-am certat de cel puțin paișpe ori, de fiecare dată din alt motiv. În fine, chestie de chimie, diferențe educaționale, emoționale, și orgolii. Uneori, mă întreb dacă eu l-am născut. Jur!
Am făcut, doar în mall, 15.000 de pași căutând, calculând, probând (nu prea aveam bani, ca să știți!), comentând, vociferând, dând din mâini ca o babă în gumari, nemulțumită și cu chef de scandal.
Oameni buni! La magazinele de „ciumbote” – sport am rămas cu gura căscată. Nu de admirație, firește, ci pentru că n-am pomenit în viața mea asemenea porcării. Prețurile? Mvai de mineeee! Cu reducere, (blackfuckingfriday!) între 600 și 900 de lei.
Bănene, mă lași?! Niște alea, de ziceai că-s croșetate cu iglița de tanti Tia de la Zurbaua, plus tălpi de cauciuc tare ca cimentul de cavou ieftin. În picioare arată grotesc, parcă ești încălțat cu doi gogoșari din cârpă.
„Mamă, e firma! Firma costă! Sunt la modă, nu poți să înțelegi?! Toți bombardierii poartă… ”
Când aud de bombardieri, mi se urcă sângele-n cap. N-ar fi cerut, și el, niște bocanci din piele, blugi Levis, un tricou cu Metallica, Nirvana, Cannibal Corpse sau o cămașă în carouri, cum purta Bobby Briggs în Twin Peaks. Nu!
Mnealui vrea pantaloni Vagabond, cu turul ușor la vale, de zici că s-a căcat pe el, bașcheți tricotați și tricou Jordan. O cârpișoară acolo, made in China, dar care costă peste 100 de lei.
Intrăm în alt magazin de fițe și bășini în vene. Mtulaaai! O oroare de tricou din plastic (nici măcar un amestec de bumbac!) costă cât dau pe curent o lună!
Nu priceeeep! Unde a dispărut simțul estetic? Au revenit nihiliștii la putere?
Știu, o să ziceți că e prăpastia dintre generații. Că sunt 36 de ani între mine și el. Ok! Voi ziceți, voi auziți! Dar…
Bun! La 14 ani visam și eu blugi imperialiști și ghete adidas de la fabrica de „ciumbote” Pionierul, dar cine să-mi cumpere? Cum să nu simt dorința asta, de… a avea? Dar cum arătau ghetele albe-albe ca niște porumbei, de la Pionierul? Aud? Unde mai pui că erau și din piele ADEVĂRATĂ, nu mușamale chinezești, ca azi. Doamne, cum miroseau când erau noi!
Mergeam acum cu Andrei prin magazine și îmi aminteam, zâmbind trist, cum am plâns în 1986, toamna, pentru că ai mei nu voiau să-mi dea 368 de lei pentru un tricou de la Fondul Plastic. Pe vremea aia, cine avea țoale de la Fondul Plastic de pe Magheru (și orice obiect de acolo!) era privit cu admirație, respect și o sinceră invidie. „Dani, nu putem, nu ai cizme, vine iarna..” zicea mama, Dumnezeu s-o odihnească!
Eu? Nimic! Ca neamțu cu tararaua! VREAU TRICOUL ĂLAAAAAA!
Până la urmă mi-au dat banii. Păi nu eram eu fetița lor? Eraaaam! Aveam 16 ani.
Mi l-am cumpărat. Era grosuț, cu puf pe interior, din bumbac, pe fond alb, UNICAT. Un artist plastic (am și AZI eticheta cu prețul!) și-a imprimat palmele pe fața tricoului. Îmi era larg, evident, dar făceam furori cu el. Îi simt și acum mirosul, a vopsea și a nou. Cât de fericită am fost!
Dar tricoul meu „cu labe”, cum îl numeam, avea suflet, era viu! Îl împrumutam tuturor prietenelor mele care voiau să epateze „masculii”, (în realitate niște flăcăi cărora abia le dăduseră tuleiele, anorexici și malahiști la greu).
Așa că, îl înțeleg perfect pe Andrei. Totuși, unele țoale din 2021 sunt urâte cu spume. Nu au personalitate. Sunt promovate în exces (ca și mâncarea!), iar masele înghit nemestecat reclama. Din păcate!
M-am uitat la „tendințele” din mall. Gizăs!
Gratis, dacă mi le-ar da cineva (țoale de zeci de mii de lei!) și nu m-aș îmbrăca cu ele! Rochii de mort, boccii, lălâi, dar „dă firmă”, sacouri șifoanate, poșete absurde, – zbiară în ațele lor imaginația îngustă a realizatorului- , culori de căcat, (maro cu verde și portocaliu?) modele schizofrenice, ca la pârnaia din anii 50, la șerpărie sau la balamuc, la Săpoca. Lupii, băăăă!
I-am cumpărat o pereche de blugi, de la Zara, (mama, să se vadă eticheta!) și un tricou de la Jordan. Alb.
S-au dus banii. Am fost fericită, pentru că l-am văzut mulțumit. Dar, în adâncurile mele, sunt atât de mâhnită. Nu știu, nu mă pricep cum să-l educ, cum să-i explic… Oricum, parcă aș vorbi cu scaunul din bucătărie. Nu înțelege. Nu vrea!
Asta e. Mâine e o altă zi, vorba superbei ăleia de și-a făcut o rochie dintr-o perdea verde.
DFM– 2021
Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001
BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina
Doar dacă vrei!
Mulțumesc!

Am râs desi am trecut (trecem inca!) si noi prin asta! Fara sa vrei m-ai lamurit de ce-i asta mica a mea, ca fiul tau! De la nastere li se trage! Sunt copii facuti de femei 100%! (asa cred eu in nemernicia mea ca o femeie e la apogeul ei ca femeie la 36 de ani) Mai am doi facuti pe la 20 de ani. Normali! Sigur am avut discutii despre una sau alta de a lungul vietii cu ei dar nimic sa te crucesti! Asta mica la 26 de ani si mamă, nascuta cand avea masa 36 de ani (si era traznet) parca e din alt film! Si acum! Ma gandem la un test genetic, dar daca ma rad si curcile daca ne vezi unul langa altul! E clar! Nasterea e de vina!
La multi ani lui fiu-tau si „distractie” placuta cel putin pana pe la vreo 30 de ani!
Hahaha! Mulțumesc! Să-ți trăiască și ție! Să știi că și soțul meu are uneori dubii (dubi-dubi-du!), crede că Andrei e realizat cu alt om, dar nu mă agit. De multe ori și eu cred că… e făcut de altă femeie. 🙂 Sănătoși să fim!
😂😂😂
In 1983 sau 1984, am dat 600 de lei pe un tricou albastru tot de la Fondul Plastic de pe Magheru, tot pufos pe interior, cu un dragon pe fata. Reusisem sa string 300 de lei din banii pe care ii primeam zilnic si imi mai trebuia 300 lei. A durat vreo 2 luni pina i-am primit. Sa nu iti spun ce era in sufletul meu cind stiam ca ajung la vitrina si nu il mai vad. Asa ca te inteleg si ai mare dreptate, numai ca este greu sa le explici tinerilor de acum ce este frumos si ce este urit.
Daaaa! 🙂 Dar și când treceai țanțoșă pe bulevard, cu dragonul pe piept? Cum era? Aaaaaaaaaaaaa! Ce biiineeee!
Ooooo, da, înțeleg perfect prin ce treci, că am și eu flăcău apropiat de vârstă cu al tău. Numai că al meu nu vrea să audă de Vagabond, i se par oribile cârpele de acolo. Poartă cămăși în carouri, mai ales după ce l-a complimentat o fată că-i stă bine așa. În picioare la fel, bărci din alea oribile, asta visează. După ce că au un preț de-ți cade fața, mai sunt și oribile, dar nah, moda. Până acum l-am mai ghidat eu în ale feșănului, dar acum, la naiba, sunt atât de ”lame”, încât nu mai vrea să mai meargă cu mine la cumpărături. Să-i dau lui bani, că știe el mai bine ce se poartă. Ok, perfect de acord, că nici pe mine nu mă mai duce zenul prea mult, mai ales că vine tare din urmă donșoara Mara, cu toanele și moda generației ei. Măcar la ea știu acum sigur că e în faza rock: bocanci, blugi și bluze negre. Nu-ți zic că mi-a cerut lanț cu scheletron, da?
Hahahaah! Gagica mea e rockeriță. 🙂
Dana, deși povestea are și o conotație trista, nu am mai ras așa de mult ❤️
Te îmbrățițez! 🙂 Mă bucur! Râsul ne face mai frumoși.
I0′ când ma gândesc cât de noncomformist, încapatânat, cinic si arogant eram în adolescenta, nu ma mai mir de-al fiului meu exigenta, mai greu fiindu-i partenerei si soacra-mii, pe care le terorizeaza cu pretentiile lui de adolescent student, emancipat nascut în 2000.
O seara minunata, binecuvântata, alaturi de toti cei dragi !
Eu la scoala as introduce cursuri de limba romana (in afara de chestia aia care zic ei ca e materia „limba romana”, „comunicare”, sau cum naiba ii mai zice, la care invata cum sa fie analfabeti functionali si sa nu inteleaga ce citesc) si de estetica… Sa ii invete un artist ce inseamna frumos, ce inseamna urat si ce inseamna sa te faci de kko pentru ca te imbraci ca un urangutan scapat intr-un magazin SH, dar te crezi cool… Ideile si optica generatiilor tinere se regasesc, cel mai bine, pe zidurile din centrul Bucurestiului, mazgalite cu grafitti de zici ca esti in cele mai rau famate zone din Bronx sau Harleem… Cand orasul arata asa, cand manualele sunt cum sunt, noi vrem ca ei sa aiba simt estetic dezvoltat?!!!
Oooh, sunt multe de zis. Multe…