Am o atracție inexplicabilă către statui și monumente. Atlanți, cariatide, gorgone, îngerași. Mă obsedează. Îmi plac. Asta mi se trage din copilărie. Stați, să nu credeți că ai mei erau niște arhitecți sau artiști plastici bine cotați în perioada aceea, iar eu m-am născut într-o vastă bibliotecă plină cu volume despre artă, ornamente și sculpturi. Nu! Părinții mei erau oameni simpli, muncitori, cărora puțin le păsa dacă monumentul lui Lenin e cu fața spre Casa Scânteii sau cu spatele.

Dar chiar și așa, tata îmi povestea, cât știa și el, despre statui. „Uite, Dani, ăsta e Sadoveanu, o să citești despre el, când o să te duci la școală, ăla e Chopin, un compozitor, cânta minunat la pian, ăsta e George Enescu, alt mare compozitor de-al nostru, iar ăla frumos e Eminescu, cel mai mare poet român…”

Le priveam îngrozită figurile din piatră, marmură sau bronz. Mi se părea că unii plâng veșnic, iar alții urlă tăcând. Durerea lor era puternică, și mă priveau supărați, vrând, parcă să se smulgă din locul lor și să mă sfărâme.

„Tăticule, ia-mă-n cârcă!, scânceam. Vreau să-l văd mai bine p-ăsta!” Și tata mă apropia de o statuie. Nu mai știu care. Întindeam mânuța și, cu degetul arătător, înmuiat în scuipat, urmăream fiecare detaliu anatomic: ochii orbi, nasul pudrat cu praf, sprâncenele stufoase… Încercam să-i deschid gura. Nu puteam. „Hai, că ești grea! Mergem și la Prometeu?, zicea tata, aprinzându-și încă un Carpați fără…

„La Prometeu? Daaa!”

Îl știți pe Prometeu? Ăla din Herăstrău de la Expoflora? Doamne, ce bucurie! Tata îmi povestise legenda lui, și cum fusese pedepsit de zei, pentru că furase focul, și-l dăruise oamenilor de rând. Un umanist, în felul lui, săracul!

Îl adoram pe titanul mitologic, bărbatul curajos și frumos (așa-l vedeam!). Un vultur uriaș îi mănâncă și azi ficatul care se reface în permanență, ca să-i amplifice suferința. Stăteam lipită de el minute în șir. Aveam trei-patru ani. Îl iubeam. Îl pupam. Îmi era atât de milă de el!

„Cum, domnule? Să stai, tu, legat în lanțuri, ca un prost, și să vină idiotul ăsta de vultur cu ciocul lui, să-ți mănânce ficatul? Stai că te desfac eu de-aici, te eliberez!” Păsăroiul primea picioare și pumni în cap, îl loveam cu săndăluța.

Ăla, nimic! Nu mă băga în seamă! Rupea veșnic din ficatul bietului meu Prometeu. Parcă și vedeam cum mestecă de zor.

„Potolește-te! E o statuie!, insista tata. Nu e nimeni băgat în ea! Ne vede lumea! Taci!”

Eu, nimic! Lăsam buza a plâns, și-l priveam pe tata, sfâșietor, cu lacrimi cât boaba de strugure și niște ochi de copil sărman. „Poți s-o ridici nițel? Te rooog! Poate iese pe la fund. Vreau să-l scap.”

Abia mă dezlipeau ai mei de Prometeu. Zbieram cât puteam. Îl voiam acasă. Numai eu puteam să-l ajut și să-l iubesc.

Noaptea îl visam. Venea la mine și-mi zicea: „Danieluțo, nu pot, fată, să fug d-acolo, nu-l mai pune pe tac-tu să mă ridice. E blestemul meu, auzi? Trebuie să-l suport. Auzi? Da` să mai vii pe la mine! Ești cea mai ciudată fetiță pe care-am cunoscut-o!”

Apoi, mă lua în cârcă, așa ca tata, și zbura cu mine suuuus, suuuus. 

Dana Fodor Mateescu – 4 august 2020

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

WIKIPEDIA: Statuia „Prometeu” din București este opera sculptorului belgian Joseph-Marie-Thomas Lambeaux. Monumentul a fost dezvelit în anul 1960 și a fost reamplasat în anul 2001. Statuia din bronz este așezată pe o platformă pavată. Prometeu este titanul mitologic ce s-a răzvrătit împotriva lui Zeus furând „lumina strălucitoare a neostoitului foc” din Olimp pentru a-l dărui oamenilor. Este pedepsit de zei, fiind legat de o stâncă iar un vultur uriaș îi mănâncă zilnic ficatul ce se regenerează în permanență pentru amplificarea supliciului. Eschil conclude într-o frază simplă măreția legendară a eroului nostru: „Prometeu a fost pedepsit de zei pentru că a iubit prea mult oamenii”.

Joseph-Marie-Thomas Lambeaux (1852-1908) este unul din liderii școlii belgiene de sculptură din secolul al XIX-lea. A studiat la Academia din Antwerp unde a fost elevul maestrului Joseph Geefs (1808-1885). Au urmat călătorii în Franța și Italia, care i-au adus consacrarea definitivă. Este apreciat drept unul dintre exponenții cei mai de seamă ai realismului belgian. Lucrarea este înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2301, cod LMI B-III-m-B-19985[2]. Monumentul este amplasat în Parcul Herăstrău, sector 1.